Dorin Chirtoacă a votat: „Nu-i merită Chişinăul pe cei care nu s-au prezentat în dezbateri”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Candidatul PL la funcţia de primar de Chişinău, Dorin Chirtoacă, şi-a exprimat opţiunea de vot, duminică, în cadrul alegerilor locale din Chişinău. Fostul primar a declarat că a votat pentru continuarea proiectelor europene.

Întrebat ce şanse are să mai câştige un mandat de primar, Dorin Chirtoacă a răspuns: „Şansele sunt în mâinele chişinăuienilor. Astăzi nu este vorba despre sondaje. Astăzi puterea o au numai locuitorii Chişinăului şi cetăţenii Republicii Moldova şi ei pot decide ala cum vor. În asemenea condiţii, şansele tuturor sunt egale, în funcţie de cum s-a prezentat fiecare în campanie”, a afirmat Chirtoacă.

Dorin Chirtoacă a menţionat că, că dacă nu ar fi „scos ilegal de la serviciu în 2017”, probabil nici nu ar fi candidat la un nou mandat. 

„Dacă ar fi fost această campania una constructivă, bazată pe idei şi proiecte, pe continuarea ideilor subsemnatului, poate nu aş fi candidat. Dar am văzut că majoritatea candidaţilor, din păcate, au luat-o invers, ca şi cum nu s-a făcut nimic, ca şi cum este dezastru şi au încercat să inventeze nişte soluţii care nu există”, a spus Chirtoacă.

Chiar şi în ziua votului, Chirtoacă nu a ezitat să-şi critice contracandidaţii, în special Ion Ceban şi Andrei Năstase, despre care a spus că nu merită să ajungă la şefia Capitalei, din cauză că nu s-au prezentat la dezbaterile electorale televizate.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite