Dorin Chirtoacă: Decât să trăieşti după regulile lui Vlad Plahotniuc, mai bine mort

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul Partidului Liberal, Dorin Chirtoacă, afirmă că dosarele penale deschise pe numele său sunt politice şi că se aşteaptă că ar putea fi condamnat chiar şi la închisoare cu executare. Fostul primar de Chişinău consideră că a ajuns în această situaţie pentru că a intrat „în conflict direct cu regimul şi cu Plahotniuc personal”.

„Atunci când mi-ai dat demisia şi am cerut ca oraşul să fie întors cetăţenilor (prin provocarea alegerilor), dumnealor au fost foarte înfuriaţi”, a declarat Dorin Chirtoacă la emisiunea „Politica Nataliei Morari” de la TV8.

Liberalul a afirmat că: „decât să trăieşti după regulile lui Plahotniuc, mai bine închis”. 

„Mai bine mort decât după regulile dumnealui, fără supărare. Există nişte lucruri pe care le stabileşti în viaţă - ori te transformi într-o legumă, sau într-o lepră, sau în tot în ceea în ce s-au transformat ăştia care s-au vândut în Parlament şi tac acum şi nu deschid gura, sau rămâi în picioare şi poate şi condamnat, şi închis”, a subliniat preşedintele PL.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite