„Domnule Dodon, opriţi imediat toată această batjocură”. Candu îi cere şefului statului să întoarcă de la Moscova moldovenii ţinuţi ostatici în Afganistan

„Domnule Dodon, opriţi imediat toată această batjocură”. Candu îi cere şefului statului să întoarcă de la Moscova moldovenii ţinuţi ostatici în Afganistan

Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, a declarat că situaţia legată de cei doi moldoveni, care au fost ţinuţi ostatici trei ani în Afganistan, iar acum se află la Moscova, devine tot mai îngrijorătoare şi cei care se află în spatele acestei manevre de PR, trebuie să dea socoteală în faţa legii.

„Aflăm cu stupefacţie că echipei de la MAEIE, trimisă la Moscova să-i aducă pe cei doi moldoveni acasă, i s-a spus că ei nu se află în custodia Guvernului Federaţiei Ruse, ci în custodia unui ONG (!). Acel ONG se pare că aparţine domnului Ciaika (nu întru acum în detalii ce este cu acest ONG, revenim)”, a scris Andrian Candu pe pagina sa de Facebook.

Potrivit lui, este incredibil că echipa autorităţilor Republicii Moldova nu are acces la cetăţenii ei, este plimbată dintr-o parte în alta, de parcă se aşteaptă să vina „salvatorul” ca să-i ia pe ostatici”. 

„Vă explic de ce cred că se întâmplă toate acestea! Pentru că tot ce vedem este o acţiune de imagine a cetăţeanului Dodon Igor, pe care nu-l pot numi preşedinte. Acest om trebuie să plece mâine pe două zile la plimbare în Germania, iar celor de la Moscova li s-a spus să-i ţină pe compatrioţii noştri acolo, până îşi termina Dodon promenada prin Europa, ca să poată veni după ei, secondat de camere de luat vederi, să se filmeze cu ostaticii, să-i pună să facă declaraţii despre rolul lui de „erou salvator”. Iată care este scenariul!”, susţine Candu.

„Domnule Dodon, opriţi imediat toată această batjocură, eliberaţi cetăţenii moldoveni din captivitate electorală în care îi ţineţi chiar dvs. acum. Ce-i mai important pentru dvs, aducerea acasă a cetăţenilor moldoveni sau plimbarea la Munchen? Ştiu, o să spuneţi că starea de sănătate a piloţilor moldoveni este de vină şi că ei îşi vor reveni misterios imediat ce vă terminaţi treaba în Germania. Dar vă informez că Guvernul a trimis o echipă de medici la Moscova, care sunt gata să acorde asistenţă medicală şi să confirme sau infirme dacă starea de sănătate permite ca ei să fie aduşi acasă. De ce medicilor nu li se permite accesul la ei? Ca să nu vadă că pot fi aduşi chiar şi azi acasă?! Deci, nu vă obosiţi cu minciuni, puteţi cu un simplu telefon să puneţi punct acestui caz în care aţi demonstrat cât de cinic sunteţi, cât de puţin contează pentru dumneavoastră moldovenii, dar cât de mult preţ puneţi pe imaginea dvs”, a afirmat şeful Legislativului.

Cei doi cetăţeni moldoveni ţinuţi ostatici, din 2015, în Afganistan, au fost eliberaţi. Aceştia se află actualmente la spital la Moscova, iar la sfârşitul săptămânii vor fi aduşi în Republica Moldova. Anunţul a fost făcut luni, 11 februarie, de către preşedintele Igor Dodon, care a declarat că acest lucru s-a reuşit datorită implicării conducerii Federaţiei Ruse, ca urmare a adresării sale, transmite IPN.

Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, l-a acuzat pe Igor Dodon de cinism şi de comiterea unor fapte ilegale, după ce şeful statului a anunţat luni, 11 februarie, că s-a implicat personal şi a reuşit să soluţioneze problema celor doi piloţi moldoveni, ţinuţi ostatici în Afganistan.

Autorităţile moldoveneşti au solicitat organelor competente ale Federaţiei Ruse asigurarea accesului delegaţiei Republicii Moldova, în cursul zilei de marţi, 12 februarie, la cei doi cetăţeni ai Republicii Moldova eliberaţi din prizonierat în Afganistan. Drept răspuns la solicitarea Chişinăului, oficialii de la Moscova au declarat că nu cunosc locul aflării cetăţenilor moldoveni şi nu au permis accesul delegaţiei moldovene, deşi televiziunea rusă NTV a reuşit să realizeze un interviu cu ostaticii moldoveni, fapt ce demonstrează că locul aflării se cunoştea, iar Moscova intenţionat a ascuns acest lucru.

Procuratura Generală a anunţat că întreprinde de mai mult timp acţiuni pentru rezolvarea, în cele mai sigure şi optime condiţii, a situaţiei privind cei doi cetăţeni moldoveni, ţinuţi ostatici în Afganistan. Pe acest caz a fost deschis şi un dosar penal, unde vor fi investigate si afirmaţiile că un grup de persoane terţe au contribuit la tergiversarea aducerii acasă a moldovenilor, printre care ar fi şi Igor Dodon.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: