Domnica Manole: Săptămâna trecută, atacurile asupra Curţii au atins un nivel îngrijorător

Domnica Manole: Săptămâna trecută, atacurile asupra Curţii au atins un nivel îngrijorător

Domnica Manole, preşedinte al Curţii Constituţionale

În ultima perioadă, dat fiind importanţa avizului care urma să fie emis de Curtea Constituţională cu privire la circumstanţele de dizolvare a Parlamentului, instituţia a fost supusă atacurilor din partea unor politicieni şi jurnalişti. Or, atacurile la persoana judecătorilor pun în pericol poziţia Curţii Constituţionale de garant al supremaţiei Constituţiei, încrederea şi respectul public.

Ştiri pe aceeaşi temă

Declaraţiile au fost făcute de către preşedinta Curţii, Domnica Manole, într-un briefing susţinut după emiterea hotărârii prin care au fost constatate circumstanţele care justifică dizolvarea Parlamentului, transmite IPN.

„Pe această cale îi rog pe reprezentanţii forţelor politice, dar şi pe cei ai presei să nu submineze imaginea şi credibilitatea judecătorilor constituţionali în societate. Săptămâna trecută asemenea practici au atins un nivel îngrijorător. Uneori, chiar dacă astfel de declaraţii sunt retrase sau informate ulterior, prejudiciul adus imaginii Curţii este produs, iar efectele sunt ireversibile”, a declarat Domnica Manole.

Preşedinta Curţii s-a referit şi la avizul emis astăzi de către CC, punctând cronologia evenimentelor şi argumentele Curţii care au stat la baza hotărârii. „Curtea a constatat că condiţia respingerii a cel puţin două solicitări de învestitură într-un termen de cel mult 45 de zile între ele a fost respectate. Dacă Guvernul nu a fost format timp de trei luni, Curtea a observat că termenul de trei pentru formarea Guvernului a început să curgă de la 23 decembrie 2020, adică data demisiei domnului Ion Chicu şi a expirat pe 23 martie 2021. Termenul de trei luni, stabilit de articolul 85, alineatul 1 din Constituţie, a expirat fără fi format un Guvern”, a notat Domnica Manole.

Potrivit hotărârii, preşedintele a consultat fracţiunile parlamentare, îndeplinind astfel cerinţe constituţionale. Totodată, raportând faptele la numărul solicitărilor de învestitură a Guvernului, la împlinirea termenului constituţional prevăzut pentru formarea guvernului şi la organizarea de către preşedinte a consultărilor obligatorii, Curtea a constata întrunirea circumstanţelor constituţionale care justifică dizolvarea Parlamentului.

Hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial. La prezentul aviz au fost formulate două opinii separate – opinia lui Vladimir Ţurcan şi opinia disidentă a lui Serghei Ţurcan. Opiniile celor doi judecători constituţionali, deocamdată, nu au fost publicate.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările