Domnica Manole şi Dumitru Pulbere, propuşi de Parlament la funcţia de judecător la Curtea Constituţională, deşi concursul a fost câştigat de alţi candidaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ex-judecătoare Curţii de Apel Chişinău Domnica Manole şi fostul judecător la Curtea Constituţională Dumitru Pulbere, ambii apropiaţi de actuala guvernare ACUM-PSRM, au fost propuşi joi, 15 august, în funcţia de judecător la Curtea Constituţională din partea Parlamentului, deşi concursul pentru ocuparea funcţiilor respective a fost câştigat de ex-viceminiştrii Justiţiei Nicolae Eşanu şi Vladimir Grosu.

Decizia Parlamentului este una surprinzătoare, după ce Comisia juridică, numiri şi imunităţi din cadrul Parlamentului a selectat, pe 24 iulie, în urma unui concurs, câştigătorii pentru funcţia de judecător la Curtea Constituţională din partea Legislativului. Aceştia sunt ex-ministrul Justiţiei din perioada februarie-iunie 2015, Vladimir Grosu, cel care a deţinut şi funcţia de vicemnistru între 2011-2015, şi fostul viceministru al Justiţiei din perioada 2004-2009, Nicolae Eşanu, care din noiembrie 2017 deţine funcţia de secretar de stat al Ministerului Justiţiei. 

În total, în concurs au fost admişi 16 candidaţi, printre care chiar şi Domnica Manole, care însă nu a trecut concursul.

De menţionat că Domnica Manole a participat activ la mai multe proteste organizate de Blocul ACUM, pe atunci în opoziţie, faţă de diverse acţiuni ale guvernării PDM. Totodată, Manole a candidat la funcţia de deputat din partea Blocului ACUM, în alegerile din 24 februarie, în circmscripţia Cimişlia, fiind învinsă de democratul Dumitru Diacov.

De partea cealaltă, Dumitru Pulbere a activat în ultima perioadă la Preşedinţie, fiind preşedintele Comisiei pentru constituţionalitate şi drepturile omului. ZdG a scris, în cadrul unei investigaţii, că Pulbere locuieşte într-o casă în valoare de 1 milion de dolari.

Amintim că alţi doi candidaţi la funcţia de judecători la Curtea Constituţională, Liuba Şova şi Nicolae Roşca, au fost numiţi în funcţie din partea Guvernului joi, 15 august, în cadrul şedinţei Cabinetului de Miniştri, condus de premierul Maia Sandu.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite