Dolce Gaburici

În limba română, „dolce” reprezintă un termen muzical, care indică modul de executare al notelor, adică într-o manieră delicată, cu blândeţe. În industria textilă italiană, există o marcă de produse vestimentare ce conţine iniţialele designerilor Domenico Dolce şi Stefano Gabbana. În cele ce urmează, voi reveni la aceste analogii.

Premierul moldovean a prezentat săptămâna trecută un raport privind 100 de zile de activitate a Guvernului. Din păcate, textul este lipsit de consistenţă şi a fost alcătuit din numeroase verbe la timpul viitor (vor fi, vom reforma), deşi trebuiau să fie la trecut (am realizat, am implementat). Nici nu s-a consumat acel artificiu de imagine că domnul Gaburici a reapărut în centrul atenţiei, prin publicarea unei scrisori adresate preşedintelui şi deputaţilor, în care solicită demisia conducerii Procuraturii Generale (PG), a Băncii Naţionale (BNM) şi a Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (CNPF). Dacă aceste solicitări nu vor fi îndeplinite în cel mult o lună, dânsul a anunţat că va demisiona.

Un om neavizat ar putea fi contrariat: de ce prim-ministrul nu a pus asemenea condiţii la numirea sa în funcţie? De ce au trebuit să treacă tocmai 100 de zile ca să realizeze că nu poate să conlucreze cu şefii respectivelor instituţii? În mod normal, nu trebuia să accepte desemnarea şi avea să-şi păstreze bruma de reputaţie şi aşa şubrezită. Dar explicaţia este la suprafaţă: premierul a preferat să joace rolul de bufon al guvernării, crezând că va fi susţinut necondiţionat. Inclusiv în privinţa unor decizii pe care nu le-a înaintat, dar şi le-a asumat (bunăoară, acordarea altor câteva miliarde de lei ca împrumut celor 3 bănci, sub garanţia statului).

Prin gestul intempestiv şi tardiv de a cere demisia şefilor de la PG, BNM şi CNPF, Chiril Gaburici a încercat să-şi muşamalizeze impotenţa sa politică şi să se retragă cât de cât onorabil din viaţa publică. Actualul Cabinet de Miniştri oricum se ţine de un fir de aţă, cusută de o coaliţie (oficial) minoritară, iar fotoliul lui Gaburici este predestinat altcuiva (se vehiculează numele lui Candu). Doar că unii au păstrat aparenţele şi au sprijinit formal un guvern tehnocrat până la alegerile locale. În consecinţă, nu demisia preconizată a premierului trebuie să ne surprindă, ci ceea ce va urma, adică o posibilă reconfigurare a scenei politice, prin formarea unei coaliţii pro-ruseşti dintre democraţi, comunişti şi socialişti. Mai multe proiecte legislative au fost deja votate de către deputaţii din fracţiunile respective (cum ar fi declararea datei de 9 mai drept „Zi a Victoriei poporului sovietic”, formarea unei comisii parlamentare pentru adoptarea unei legi inutile a neutralităţii etc.).

Totodată, motivul real al răzvrătirii premierului, prin expedierea şi publicarea acelei scrisori aparent ameninţătoare, constă în faptul că dânsul urmează să fie cercetat penal pentru fals şi uz de acte false. Adică nu demisia, ci diploma lui Gaburici reprezintă „sabia lui Damocles” ce atârnă deasupra Guvernului. Expertiza MAI demonstrează fără tăgadă că semnătura directorului şi ştampila rotundă a Gimnaziului Nr.8 „Ştefan cel Mare”, aplicate pe diploma de absolvire eliberată lui Chiril Gaburici, au fost contrafăcute.

În esenţă, n-o să fie mare pagubă în ţară dacă va pleca şi actualul prim-ministru. Oricum nu s-a manifestat decât prin gafe gramaticale şi promisiuni formale. Problema este că plecarea sa înseamnă şi demisia in-corpore a Guvernului. Or, acolo mai activează câţiva miniştri integri, care nu merită un asemenea tratament.

Revenind la analogiile din preambul, consider că Gaburici urmează a fi „executat” şi sacrificat într-o manieră „dolce”, mai ales că întreaga partitură fusese orchestrată din timp. Îmi doresc doar ca această marcă „Gaburici” să nu-şi breveteze vreun partid. Asta ne mai lipsea: încă o copie politică neinspirată.