Dodon vrea o „rotaţie de cadre“ în conducerea Partidului Comuniştilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputatul comunist Igor Dodon, ex-ministru al Economiei susţine că PCRM ar trebui să se reformeze şi să elimine brejnevizarea conducerii

Igor Dodon, deputat comunist se arată revoltat de situaţia ce s-a creat în principalul partid de opoziţie. El a declarat într-un interviu pentru publicaţia „Gazeta Tinerilor" că un partid cu adevărat modern are nevoie de flexibilitate, nu rigiditate. Potrivit lui Dodon, acesta ar trebui să fie „un partid al deciziei colective, nu al deciziei de cabinet, iar rotaţia de cadre să se facă în conformitate cu cerinţele timpului" şi să nu se admită „brejnevizarea conducerii".

Totodată, partidul ar trebui să fie cu relaţii internaţionale avantajoase, nu aflat în izolare politică. În opinia politicianului, acesta ar trebui să fie „un partid care îşi ascultă şi ajută oamenii din teritoriu, nu uită de ei până la următoarele alegeri. Un partid care vine cu inovaţii, nu se ţine de vechile şabloane. Responsabilitate pentru interesele cetăţenilor, nu pentru interesele grupurilor de influenţă. O imagine atractivă pentru generaţiile noi, nu doar pentru cele în vârstă. Un patid care ar putea făuri naţiunea moldovenească, nu ar manipula divergenţele sociale şi etnice etc. Iată aceasta este închipuirea mea despre un partid cu adevărat modern", mai afirmă deputatul Igor Dodon.

De notat că în ultimul an s-a vehiculat că Igor Dodon ar putea fi succesorul lui Vladimir Voronin la conducerea PCRM.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite