Dodon: România nu a reuşit să corupă moldovenii, chiar dacă a dat bani grei. Politica unionistă s-a limitat la coruperea elitelor politice

Dodon: România nu a reuşit să corupă moldovenii, chiar dacă a dat bani grei. Politica unionistă s-a limitat la coruperea elitelor politice

FOTO presedinte.md

Igor Dodon a mulţumit României pentru ajutorul financiar acordat Republicii Moldova pe parcursul mai multor ani. Pe de altă parte, preşedintele sugerează că sprijinul oferit de Guvernul român ascunde în spate anumite interese obscure, care însă nu s-au dovedit a fi eficiente în atingerea scopurilor unioniste ale Bucureştiului, deşi ar fi dat Chişinăului sume mari de bani.

„În ceea ce priveşte ajutorul românilor sau altora: Noi salutăm oricare ajutor. Cât de eficient este pentru ei (românii) din punct de vedere politic a arătat şi sondajul de astăzi, majoritatea cetăţenilor se consideră moldoveni şi vorbesc limba moldovenească, iar toată politica unionistă din ultimii 25 de ani s-a limitat la ceea că au corupt elite politice, însă nu au reuşit şi poporul (Moldovei) să-l corupă. Asta în pofida faptului că ei dau bani grei. De aceea, eficienţa din punct de vedere a intereselor lor, dar acolo sunt interese obscure, evident, este foarte joasă”, a declarat Igor Dodon într-o ediţie specială la postul de teleiziune NTV-Moldova de marţi, 13 iunie.

De menţionat că Dodon a oferit acest răspuns după ce jurnalista a afirmat că ajutorul României este eficient în Republica Moldova, referindu-se la reparaţia grădiniţelor din bani româneşti, etc., şi l-a întrebat pe şeful statului dacă şi Rusia planifică să implementeze la Chişinău proiecte sociale.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: