Dodon se opune includerii în Constituţie a sintagmei „integrare europeană”: Unica soluţie este să iniţiez un referendum privind vectorul extern

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Igor Dodon a declarat că se va opune prin toate mijloacele posibile introducerii vectorului extern al ţării în Constituţie ca fiind „integrarea europeană”, iniţiativă ce aparţine Partidului Democrat. În acest sens, şeful statului este dispus să organizeze un referendum consultativ pentru a afla opinia poporului pe chestiunea respectivă.

„Vectorul geopolitic nu-l hotărăşte un partid sau altul. Îl hotărăşte poporul Republicii Moldova la referendum. În situaţia în care PD va insista în continuare pe această abordare, unica soluţie a mea va fi, conform Constituţiei, să iniţiez un referendum consultativ privind vectorul geopolitic extern. Şi credeţi-mă, lumea va vota nu pentru integrarea europeană. Eu nu vreau să dezbin în continuare societatea pe acest subiect, eu vreau să-l lăsăm după alegeri parlamentare, dar dacă voi veţi merge mai departe pe această abordare, ea va fi blocată şi va avea loc referendum”, a menţionat Igor Dodon în cadrul unui briefing de presă miercuri, 13 septembrie. 

Preşedintele s-a adresat în discursul său şi către oficialii europeni: „Oare veţi permite din nou să-şi bată joc de simbolurile europene? Aşa cum şi-au bătut joc opt ani. Oare veţi permite ca valorile europene să fie utilizate pentru cizelarea imaginii unui partid politic de la guvernare. Dacă o să le permiteţi şi acest lucru, atunci să nu întrebaţi de ce oamenii nu au încredere în Bruxelles aici la Chişinău.

Preşedintele PDM, Vlad Plahotniuc, a anunţat marţi, 12 septembrie, despre intenţia majorităţii parlamentare de a schimba Constituţia Republicii Moldova, prin a introduce sintagma „Orientarea strategică a Republicii Moldova este integrarea europeană”. În aşa fel, democratul îşi doreşte ca vectorul extern al Chişinăului să nu mai poată fi schimbat, indiferent de viziunile politicienilor aflaţi la guvernare.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite