Dodon nu mai vrea români în funcţii de stat: „Cum să ai încredere în deputat, dacă el a jurat credinţă României?“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO presedinte.md
FOTO presedinte.md

Igor Dodon afirmă că pledează pentru schimbarea legislaţiei din Republica Moldova, în aşa fel ca persoanele care deţin funcţii înalte de stat să nu mai poată deţine cetăţenia altei ţări. Preşedintele moldovean consideră că nu poţi avea încredere în acel demnitar de stat, dacă el deţine şi o altă cetăţenie, aducând exemplul celor care posedă paşaportul român.

„Eu insist ca în organele de vârf ale statului să fie doar cetăţeni ai Republicii Moldova. Cum poţi avea încredere într-un ministru, sau într-un deputat, s-au într-un membru al Curţii Constituţionale dacă membrul Curţii Constituţionale a jurat credinţă, de exemplu, României. Ale cui interese le va realiza acelaşi Tănase, ex-preşedintele CC, care este unionist şi care a jurat credinţă României. Sângele lui e de moldovean, însă a jurat credinţă altui stat, desigur că va îndeplini interesele altui stat, ceea ce am avut la CC”, a declarat Igor Dodon într-o ediţie specială la AccentTV, joi, 21 septembrie.

Şeful statului a precizat că un astfel de proiect de lege, ce ar interzice dubla cetăţenie pentru demnitarii de rang înalt există, doar că acesta ar fi fost contestat de structurile europene şi ulterior anulat. 

În context, Dodon susţine că juriştii săi lucrează pentru a vedea cum este posibil de adoptat o asemenea lege, în condiţiile în care Convenţia europeană în domeniu interzice adoptarea ei.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite