Dodon şi istoriografia
0
Pentru că disputa se prelungeşte, vreau să intervin în apărarea profesorului Lucian Boia. Nu a ideilor sale legate de (non)apartenenţa Basarabiei la spaţiul românesc: ele sunt, din păcate, demne de gândirea istoriografică a lui Mihai Roller. Ci a dreptului său democratic de a le profesa liber, fără a fi expus la procese de intenţie şi presiuni.
Pentru că nu opinia lui Lucian Boia îl legitimează pe Dodon. Ci „statalismul” şi „stataliştii” care au gestionat, după 1991, independenţa Republicii Moldova. Dacă aceştia ar fi dorit o apropiere reală de România şi de spaţiul european, ea s-ar fi produs, fără doar şi poate. Era suficient să fie adoptate o constituţie care să recunoască adevărul în privinţa identităţii majorităţii cetăţenilor Republicii Moldova şi a limbii pe care o vorbesc, o structură administrativă şi instituţională similară celei istorice, de dinainte de ocupaţia sovietică, şi reformele necesare adaptării la Europa.
De asemenea, nu opinia lui Lucian Boia – unică, după ştiinţa mea, în istoriografia românească actuală – este cea care conferă suport pretenţiilor de separare completă între cele două maluri ale Prutului, pe care le agită destui la Chişinău (întrucât, în pofida temerilor americane, unirea e departe de a face unanimitate, acum, în Basarabia). Opiniile istoricilor nu au nicio valoare în dreptul internaţional, care a consemnat cât se poate de limpede, pe bază de acte şi documente, atât faptul că, din punct de vedere istoric, Basarabia a aparţinut dintotdeauna spaţiului românesc, cât şi evidenţa că apartenenţa sa temporară la alte spaţii a fost rezultatul unei ocupaţii, impuse împotriva voinţei locuitorilor ei. Dacă se va pune din nou în discuţie statutul Republicii Moldova şi afilierea ei la Vest sau, dimpotrivă, la Est, adevărul obiectiv al dreptului internaţional este singurul care contează. Nicio ţară nu a fost unită sau ruptă de o alta pentru că aşa a spus un istoric.
De asemenea, atrag atenţia detractorilor profesorului Boia că, deşi indignarea lor cu privire la conţinutul opiniei acestuia e legitimă, nu Lucian Boia are obligaţia constituţională de a apăra interesul naţional. Ci preşedintele României, guvernul şi Parlamentul. Care au tăcut mâlc faţă de declaraţiile inacceptabile ale ambasadorului SUA la Chişinău, James Pettit, cum au tăcut şi tac şi faţă de alte acte recente de lezare a demnităţii naţionale, venite tocmai din partea partenerilor noştri. Ca să parafrazez un clasic în viaţă, nu-i daţi palme lui Klaus Iohannis pe obrazul lui Lucian Boia.
Tocmai faptul că, la noi, un savant îşi poate exprima liber opiniile, oricât de eronate, de bizare sau de scandaloase ar fi acestea, ne diferenţiază de lumea lui Dodon.
În fine, aş mai atrage atenţia asupra unui fapt care pare a le fi scăpat celor care l-au lapidat mediatic pe profesorul Boia: tocmai faptul că, la noi, un savant îşi poate exprima liber opiniile, oricât de eronate, de bizare sau de scandaloase ar fi acestea, ne diferenţiază de lumea lui Dodon. Din această libertate democratică derivă superioritatea lumii noastre, faţă de cea în care Dodon, Usatâi şi diferiţi alţi „zbuciumaţi” de serviciu vor să readucă biata Republică Moldova. A-l combate pe Lucian Boia cu procedee de tip Dodon nu înseamnă a apăra interesele naţionale. Ci dimpotrivă.
În rest, să consemnăm că, asemeni multor alte subiecte fierbinţi, nici acesta nu a ţinut capul de afiş, în spaţiul nostru public, mai mult de trei zile. Ceea ce, la urma urmei, e şi firesc: destinul Basarabiei nu se joacă în disputa pro- sau contra-Boia, ci la alegerile prezidenţiale de la Chişinău, care se apropie. Dacă pro-europenii se vor prezenta, ca acum, cu 16 candidaţi care se vor sfâşia unul pe celălalt, în loc să se coalizeze împotriva anti-europenilor, tot bombardamentul mediatic împotriva lui Lucian Boia va fi fost în deşert.
Se încarcă comentariile...
