Dodon, încrezător că gazele ruseşti vor ajunge în Moldova şi după 1 ianuarie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Contractul de livrare de către Gazprom a gazelor naturale în Republica Moldova va fi semnat cu două scenarii. Documentul este finalizat şi urmează să fie semnat în următoarele zile, iar cele două scenarii vor fi discutate la şedinţa Consiliului Suprem de Securitate. Despre aceasta a comunicat preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, transmite IPN.

În conferinţa de presă susţinută luni, după întrevederea cu premierul Ion Chicu şi cu preşedintelor Parlamentului, Zinaida Greceanîi, Igor Dodon a spus că primul scenariu este tranzitul prin Ucraina. Iar dacă Ucraina şi Rusia nu se vor înţelege, de la 1 ianuarie gazul rusesc va ajunge în Republica Moldova prin alte puncte de conectare. La această etapă, sunt cel puţin două puncte, prin Turkish Stream şi prin gazoductul de la nord, de la Alexeevca, a precizat şeful statului.

„Ambele scenarii din punct de vedere tehnic deja sunt elaborate. Noi avem siguranţă că gaz va fi, dar eu vreau acest subiect să-l discutăm la şedinţa CSS. Trebuie să fim gata de orice scenariu începând cu 1 ianuarie”, a spus Igor Dodon.

Preţul de livrare a gazului va rămâne acelaşi, indiferent de scenariul care va fi pus în aplicare, a mai spus Igor Dodon.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite