Dodon a fost testat pentru COVID-19 de două ori înainte de a pleca la Moscova

Dodon a fost testat pentru COVID-19 de două ori înainte de a pleca la Moscova

Igor Dodon a declarat că toate delegaţiile oficiale care au fost invitate la parada militară de la Moscova, din 24 iunie, erau obligate să fie testate de câteva ori pentru COVID-19. Preşedintele ţării a anunţat că şi el a fost testat pentru COVID-19 de două ori, înainte de plecarea în Federaţia Rusă, dar şi o dată la sosirea în capitala rusă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Igor Dodon a explicat şi de ce nu va sta 14 zile în carantină la revenirea în ţară. Potrivit preşedintelui, pe 15 mai, Comisia Naţională Extraordinară de Sănătate Publică a aprobat o decizie prin care a scos obligativitatea de a sta în carantină pentru persoanele care au efectuat o deplasare în afara ţării în scop de serviciu şi care la revenirea în ţară nu au simptome.

Totuşi, şeful statului a precizat că va sta trei zile în autoizolare, în urma unei decizii proprii. 

„Am hotărât că voi lua o pauză 72 de ore de la evenimentele publice”, a spus Dodon.

Igor Dodon a mai comunicat că duminică, înainte de a participa din nou la evenimente publice, va mai fi testat o dată pentru COVID-19.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: