Dodon a discutat cu Krasnoselski despre posturile instalate ilegal de Tiraspol în Zona de Securitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Igor Dodon si Vadim Krasnoselskii presedinte.md

Igor Dodon a discutat la telefon cu liderul regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, despre agenda întrevederii pe care o planifică la sfârşitul lunii. De asemenea, şeful statului menţionează că a discutat şi „problema posturilor temporare care au fost instalate de către partea transnistreană de-a lungul Zonei de Securitate, la sfârșitul lunii martie, în calitate de măsuri de combatere a pandemiei de coronavirus”, transmite IPN.

„Conform informației oferite de Tiraspol, inițial, au fost create 31 de posturi de control. După încheierea regimului stării de urgență, numărul acestora a fost redus la 16. Totodată, partea transnistreană anunță că pe perioada stării de urgență, numărul de treceri a așa-numitei „frontiere” a fost, în medie, de trei mii de persoane pe zi, ceea ce înseamnă de trei ori mai puțin decât până la introducerea carantinei”, precizează Igor Dodon într-o postare pe Facebook.

Preşedintele afirmă că a menționat poziția principială a Chișinăului, care constă în necesitatea de a continua realizarea măsurilor de consolidare a încrederii și a dialogului constructiv, pentru a restabili regimul liberei circulații a locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului, care funcționa până la introducerea măsurilor de carantină provocate de pandemie.

„Am amintit faptul că în baza înțelegerilor noastre cu Vadim Krasnoselski, stabilite în cadrul dialogului telefonic din 3 iunie, partea transnistreană a relaxat măsurile restrictive pentru deplasarea cetățenilor printr-un șir de localități care se află sub jurisdicția autorităților constituționale ale Republicii Moldova. Este vorba despre satul Varnița din raionul Anenii Noi, satul Copanca din raionul Căușeni și mai multe localități din raionul Dubăsari (Pohrebea, Pârâta, Roghi, Vasilievca, Doroțcaia, Molovata Nouă, Cocieri). După aceasta, numărul „trecerilor” zilnice s-a majorat până la şase mii”, declară preşedintele.

Deputaţii din Partidul Acţiune şi Solidaritate au declarat luni, 13 iulie, că posturile ilegale, instalate în Zona de Securitate sub pretextul pandemiei, cel mai probabil vor rămâne acolo şi ulterior. Potrivit lor, preşedintele Igor Dodon nu vine cu nicio reacţie şi „este gata să cedeze până şi teritorii, acele sate din raionul Dubăsari, doar pentru a obţine beneficii personale – voturile din regiunea transnistreană”.

https://www.ipn.md/ro/igor-dodon-a-discutat-cu-krasnoselski-despre-posturile-instalate-7965_1074840.html

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite