Dodon dezminte că va încerca să ajungă în funcţia de prim-ministru: „Ar fi cea mai mare greşeală”

Dodon dezminte că va încerca să ajungă în funcţia de prim-ministru: „Ar fi cea mai mare greşeală”

Preşedintele în exerciţiu, Igor Dodon, a negat informaţia apărută în spaţiul public potrivit căreia  dânsul ar încerca să ajungă în funcţia de prim-ministru, după ce a pierdut alegerile prezidenţiale. Igor Dodon a declarat că această informaţie „este o mare aberaţie”, iar dacă el va încerca acum să ajungă premier „ar fi cea mai mare greşeală”.

Ştiri pe aceeaşi temă

Igor Dodon a menţionat că este exclus ca el să-şi dea demisia până pe 23 decembrie, adică până Maia Sandu este învestită în funcţie, în aşa fel ca Zinaida Greceanîi, şefa Parlamentului, să deţină temporar funcţia de şef de stat ca să-l desemneze pe el în calitate de premier.

Igor Dodon a accentuat că premierul Ion Chicu nu-şi va da demisia, deoarece este „iresponsabil” să facă acest lucru pe timp de iarnă şi pandemie. În plus, Dodon a subliniat că Chicu nu poate fi demis, pentru că nu există suficiente voturi în Parlament.

Dodon a mai adăugat că va reveni în fruntea Partidului Socialiştilor, pe care intenţionează să-l reseteze.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările