Dodon, despre sfaturile primite de la Băsescu: Nu am nevoie de experienţa lui de unionist neîmplinit!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noul preşedinte ales al Republicii Moldova, Igor Dodon, a comentat sâmbătă, 26 noiembrie, sfaturile primite de la Traian Băsescu, care îi sugera să nu mai piardă timpul şi să o ia spre Vest în ceea ce priveşte dezvoltarea ţării.

Băsescu a mai afirmat la o reuniunea organizată de PMP la Chişinău, în campania electorală pentru alegerile parlamentare din România din 11 decembrie, că Dodon trebuie să asculte de sfaturile sale, deoarece el a fost zece ani preşedinte, iar socialistul este încă un stagiar.


„Probabil din acest motiv m-a sunat aseară Traian Băsescu, după interviul de la TVR1, solicitând o întrevedere pentru astăzi. Voia să vină cu sugestii şi sfaturi?


Nu am nevoie de sfaturile dânsului, nici de experienţa lui de unionist neîmplinit. 
Uneori e mai bine să nu ai deloc experienţă politică, decât să ai una ca a dumnealui…
Presupun că Băsescu, după rateurile din România, vrea să-şi facă un partid sau o mişcare proprie unionistă în Republica Moldova şi acum caută mijloace să se poziţioneze faţă de preşedintele statului care este statalist.


Îi doresc succes în compania lui Ghimpu, Guţu şi Pavlicenco. Se merită unul pe altul.
Eu sunt deschis spre comunicare cu toţi cei care respectă statalitatea Republicii Moldova. În rest, fără supărări…”, a scris Igor Dodon pe pagina sa de Facebook.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite