Dodon, despre noua componenţă a CSS: „Numirea în funcţii a unor ONG-işti, care primesc bani din exterior, este un atentat la securitatea ţării”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Igor Dodon

Liderul PSRM, Igor Dodon, a criticat noua componenţă a Consiliului Suprem de Securitate, care a fost aprobată de preşedintele Maia Sandu. Fostul şef de stat consideră că Maia Sandu a greşit că a inclus în componenţa Consiliului şi pe unii experţi din cadrul unor organizaţii neguvernamentale. Potrivit lui, acest fapt reprezintă un atentat la securitatea Republicii Moldova.

„Sunt nevoit să-i amintesc preşedintelui Republicii Moldova, că membrii CSS au acces la informaţii confidenţiale, inclusiv la cele secrete şi în acest scop există o procedură stabilită de SIS”, a scris Igor Dodon pe canalul său de Telegram.

Preşedintele PSRM mai spune că Maia Sandu a învăţat să încalce legea de la foştii săi şefi din Alianţa pentru Integrare Europeană.

„Acest obicei vine din perioada AIE şi a guvernării Partidului Democrat, când Filat şi Plahotniuc numeau persoane din cadrul partidului în funcţia de membru CSS”, a declarat Igor Dodon. 

Preşedintele Maia Sandu a semnat decretul prin care a fost constituită componenţa Consiliului Suprem de Securitate. O bună parte din membrii Consiliului sunt oameni loiali şefului statului, fie că este vorba despre consilieri prezidenţiali sau deputaţi PAS. 

CSS va fi compus din 21 de membri, între care nouă membri din oficiu: preşedintele ţării, preşedintele Parlamentului, prim-ministrul, ministrul Apărării, ministrul de Interne, directorul SIS, procurorul general, guvernatorul BNM, şeful Comisiei parlamentare pentru securitate şi ordine publică.

Alţi 12 membri au fost numiţi în componenţa CSS de către Maia Sandu: Ana Revenco - consilier prezidenţial în domeniul apărării; Andrei Spânu - secretar general al aparatului Preşedinţiei; Olesea Stamate - consilier prezidenţial în domeniul justiţiei; Veaceslav Negruţă - consilier prezidenţial în domeniul economic, fost expert la organizaţia Transparency International; Ala Nemerenco - consilier prezidenţial în domeniul sănătăţii; Igor Grosu - deputat PAS; Sergiu Litvinenco - deputat PAS; Chiril Moţpan - deputat Platforma DA; Sergiu Gaibu - expert econoic „Expert-Grup”; Vladislav Kulminski - fost consilier al premierului Maia Sandu, expert în politică internă şi securitate; Vladimir Munteanu - viceguvernator BNM; Tatiana Răducanu - judecător în demisie, preşedinte al Consiliului de Administraţie al asociaţiei „Centrul de Resurse Juridice”.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite