Dodon, despre includerea pe ordinea de zi a ONU problema evacuării trupelor ruse: Retragerea bazei militare e posibilă doar prin soluţionarea conflictului

Dodon, despre includerea pe ordinea de zi a ONU problema evacuării trupelor ruse: Retragerea bazei militare e posibilă doar prin soluţionarea conflictului

FOTO presedinte.md

Comandantul Suprem al Forţelor Armate din Republica Moldova, Igor Dodon, a comentat solicitarea Guvernului de la Chişinău privind necesitatea de a include pe ordina de zi a Adunării Generale a ONU subiectul referitor la retragerea trupelor ruse din Transnistria. Potrivit şefului statului, evacuarea trupelor Federaţiei Ruse va fi posibilă doar după soluţionarea politică a conflictului îmgheţat de pe Nistru.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Trebuie să privim separat misiunea de pacificatori, care în ultimii 25 de ani este una de succes şi trebuie să fie continuată. Evacuarea bazei militare (ruse) este posibilă doar prin soluţionarea politică a conflictului. Toţi înţeleg bine asta”, a declarat Igor Dodon într-o postare pe Facebook.

Totodată, preşedintele ţării a menţionat că, „în loc să se preocupe de aruncarea prafului în ochii coordonatorilor occidentali şi păpuşarilor, recomandăm Guvernului să se concentreze pe paşii concreţi de restabilire a încrederii dintre Tiraspol şi Chişinău, pe soluţionarea problemelor actuale a oamenilor de pe ambele maluri ale Nistrului, pe reluarea procesului de negocieri în formatul 5+2”.

Chişinăul s-a adresat către Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) să demareze discuţii, în cadrul celei mai apropiate Adunări Generale, privind necesitatea retragerii trupelor Federaţiei Ruse din stânga Nistrului.

Amintim că recent, parlamentarii moldoveni au adoptat cu 61 de voturi „pentru” o declaraţie privind retragerea trupelor ruse de pe teritoriul Republicii Moldova. Adoptarea declaraţiei are o dublă însemnătate, pentru că moldovenii marchează 25 de ani de la semnarea acordului privind principiile reglementării paşnice şi a conflictului armat din regiunea transnistreană, care a pus capăt războiului „cald” din Transnistria.
 
Prin această declaraţie, parlamentarii atrag atenţia că „staţionarea continuă a trupelor Federaţiei Ruse şi întărirea prezenţei militare a acestora în partea de est a Republicii Moldova constituie încălcări ale prevederilor constituţionale, în special privind independenţa, suveranitatea, integritatea teritorială şi neutralităţii permanente ale Republicii Moldova”.
 
De asemenea, declaraţia cataloghează menţinerea în regiunea transnistreană a unui volum considerabil de muniţii, arme şi echipamente militare drept o ameninţare constantă la adresa securităţii şi stabilităţii regionale şi europene. Această inişiativă a fost susţinută de către PDM, PLDM, PL şi Grupul Popular European.
 
Declaraţia reprezintă un apel către Moscova pentru finalizarea procesului de retragere a trupelor ruse, precum şi pentru retragerea muniţiilor, armelor şi echipamentelor militare din partea estică a Republicii Moldova.

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările