Dodon, concluzie după ce s-a consultat cu foştii judecători ai Curţii Constituţionale: Preşedintele şi Parlamentul au procedat corect

Dodon, concluzie după ce s-a consultat cu foştii judecători ai Curţii Constituţionale: Preşedintele şi Parlamentul au procedat corect

Igor Dodon a avut o întrevedere de lucru miercuri, 12 iunie, cu doi foşti preşedinţi ai Curţii Constituţionale din Republica Moldova, Victor Puşcaş şi Dumitru Pulbere, şi Victor Railean, fost membru al CC.

„Am discutat situaţia politică care s-a produs în ultimele zile. Foştii magistraţi au constatat unanim că Preşedintele şi Parlamentul nou legitim au procedat corect, în stricta conformitate cu Constituţia Republicii Moldova şi legislaţia în vigoare”, a scris Igor Dodon pe pagina sa de Facebook.

Dodon spune că în cadrul discuţiei „a fost pronunţată opinia precum că deciziile recente ale Curţii Constituţionale necesită o revizuire reieşind din trei considerente: 1) în legătură cu apariţia unor circumstanţe noi; 2) pe motivul unor greşeli aritmetice (interpretări eronate legate de trei luni sau 90 de zile); 3) în legătură cu posibila schimbare a jurisprudenţei Curţii Constituţionale, care, însă, nu a fost stipulată în actele respective”.

„Potrivit foştilor magistraţi, în mai multe decizii ale Curţii Constituţionale, adoptate din anul 2013 încoace, au fost depistate anumite devieri de la cadrul Constituţional, care ar determina necesitatea revizuirii acestora. De asemenea, interlocutorii constată că Curtea Constituţională a încălcat Codul Jurisdicţiei Constituţionale”, a mai adăugat Dodon.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: