Dodon: Alegerile prezidenţiale nu trebuie tergiversate dacă nu vor fi şi alegeri parlamentare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă
FOTO Arhivă

Alegerile prezidenţiale nu trebuie tergiversate dacă nu se vor desfăşura concomitent şi alegeri parlamentare anticipate, este de părere preşedintele PSRM, Igor Dodon, care a făcut declaraţii în acest sens la N 4, transmite IPN.

„Desfăşurarea alegerilor prezidenţiale pe 30 octombrie ar fi ideală, dacă în aceiaşi zi s-ar desfăşura alegerile parlamentare anticipate. Altfel nu văd pentru ce ar fi tergiversate. Scrutinul prezidenţial ar trebui să se desfăşoare în luna iunie. Dar cei de la guvernare nu-şi doresc anticipate. Guvernarea urmăreşte scopul ca să reuşească să-şi crească un candidat pentru postul de preşedinte, care acum nu are nicio şansă”, a spus liderul PSRM.

Deşi susţine ideea ca preşedintele să fie ales prin vot direct, Igor Dodon consideră decizia Curţii Constituţionale din 4 martie drept una ilegală. „CC a luat această decizie la indicaţia partidului aflat la guvernare. Scopul a fost evitarea alegerilor anticipate. Plahotniuc nu mai are nevoie de Parlament, atunci când într-un buzunar îl are pe preşedintele CC, iar în altul pe procurorul general”, a adăugat liderul PSRM.

Igor Dodon s-a arătat revoltat de decizia CEC de a respinge iniţiativa Platformei „DA” de a desfăşura un referendum constituţional. „Este foarte grav să fie ignorată dorinţa a peste 400 de mii de cetăţeni. Eu personal am semnat, şi colegii mei, şi mai mulţi membri ai PSRM au semnat. Îl voi convoca pe preşedintele CEC Iurie Ciocan în şedinţa plenară a Parlamentului ca să ofere explicaţii”, a declarat Igor Dodon.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite