Dodon: În loc să mulţumim Rusiei pentru ajutorul oferit în eliberarea cetăţenilor R. Moldova, Guvernul vine cu acuzaţii neîntemeiate antiruseşti

Dodon: În loc să mulţumim Rusiei pentru ajutorul oferit în eliberarea cetăţenilor R. Moldova, Guvernul vine cu acuzaţii neîntemeiate antiruseşti

FOTO presedinte.md

Igor Dodon a anunţat că a luat cunoştinţă cu profundă dezamăgire de reacţia Guvernului Republicii Moldova, cu privire la situaţia legată de eliberarea cetăţenilor moldoveni din prizonieratul din Afganistan.

„În loc să exprimăm recunoştinţă Rusiei pentru ajutorul oferit în eliberarea cetăţenilor Republicii Moldova, guvernul moldovenesc din nou vine cu acuzaţii neîntemeiate antiruseşti. Cu acest lucru ei se ocupă în ultimii ani şi chiar dacă conştientizează că pierd guvernarea, continuă să promoveze o politica externă care contravine intereselor naţionale ale Republicii Moldova. Noi condamnăm categoric un astfel de comportament şi-l considerăm drept iresponsabil”, a declarat Igor Dodon, potrivit unui comunicat de presă emis de Preşedinţie.

Şeful statului a afirmat că „majoritatea absolută a cetăţenilor Republicii Moldova susţine dezvoltarea parteneriatului strategic al Moldovei cu Rusia”. 

„Poporul moldovenesc îşi exprimă recunoştinţa faţă de Rusia pentru eliberarea din prizonierat a piloţilor noştri. În pofida comportamentului obraznic al unor politicieni moldoveni, Federaţia Rusă continuă să acorde susţinere ţării noastre în chestiuni ce ţin de migranţi, comerţ şi alte probleme social-economice şi umanitare. Anume aceste acţiuni pozitive din partea Federaţiei Ruse demonstrează adevărata atitudine dintre ţările noastre şi nu acţiunile neadecvate din partea guvernării care pleacă”, a spus Dodon.

Preşedintele a îndemnat Guvernul, instituţiile politice şi cele publice din Moldova să manifeste o atitudine respectuoasă atît reciprocă, cât şi faţă de partenerii externi ai ţării noastre întru soluţionarea problemelor cu adevărat importante pentru dezvoltarea Republicii Moldova.

Cei doi cetăţeni moldoveni ţinuţi ostatici, din 2015, în Afganistan, au fost eliberaţi. Aceştia se află actualmente la spital la Moscova, iar la sfârşitul săptămânii vor fi aduşi în Republica Moldova. Anunţul a fost făcut luni, 11 februarie, de către preşedintele Igor Dodon, care a declarat că acest lucru s-a reuşit datorită implicării conducerii Federaţiei Ruse, ca urmare a adresării sale, transmite IPN.

Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, l-a acuzat pe Igor Dodon de cinism şi de comiterea unor fapte ilegale, după ce şeful statului a anunţat luni, 11 februarie, că s-a implicat personal şi a reuşit să soluţioneze problema celor doi piloţi moldoveni, ţinuţi ostatici în Afganistan.

Autorităţile moldoveneşti au solicitat organelor competente ale Federaţiei Ruse asigurarea accesului delegaţiei Republicii Moldova, în cursul zilei de marţi, 12 februarie, la cei doi cetăţeni ai Republicii Moldova eliberaţi din prizonierat în Afganistan. Drept răspuns la solicitarea Chişinăului, oficialii de la Moscova au declarat că nu cunosc locul aflării cetăţenilor moldoveni şi nu au permis accesul delegaţiei moldovene, deşi televiziunea rusă NTV a reuşit să realizeze un interviu cu ostaticii moldoveni, fapt ce demonstrează că locul aflării se cunoştea, iar Moscova intenţionat a ascuns acest lucru.

Procuratura Generală a anunţat că întreprinde de mai mult timp acţiuni pentru rezolvarea, în cele mai sigure şi optime condiţii, a situaţiei privind cei doi cetăţeni moldoveni, ţinuţi ostatici în Afganistan. Pe acest caz a fost deschis şi un dosar penal, unde vor fi investigate si afirmaţiile că un grup de persoane terţe au contribuit la tergiversarea aducerii acasă a moldovenilor, printre care ar fi şi Igor Dodon.

Ambasadorul Federaţiei Ruse în Republica Moldova, Oleg Vasneţov, a fost convocat la Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, unde i-a fost înmânată nota de protest în legătură cu tergiversarea acordării accesului delegaţiei moldoveneşti, care se află la Moscova din 11 februarie, la cetăţenii Lionel Buruiană şi Mihai Crihan, eliberaţi recent din prizonierat şi transportaţi în capitala Federaţiei Ruse.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: