DOCUMENT Comisia parlamentară de anchetă privind frauda bancară cere deschiderea dosarelor penale pe numele lui Candu, Leancă şi Drăguţan

DOCUMENT Comisia parlamentară de anchetă privind frauda bancară cere deschiderea dosarelor penale pe numele lui Candu, Leancă şi Drăguţan

FOTO IPN

Comisia parlamentară de anchetă privind elucidarea circumstanţelor devalizării sistemului bacar, condusă de vicepreşedintele Parlamentului Alexandru Slusari, cere Procuraturii Generale să deschidă un dosar penal pe numele ex-preşedintelui Legislativului Andrian Candu, ex-premierului Iurie Leancă, ex-ministrului Finanţelor Anatol Arapu şi fostului guvernator al Băncii Naţionale, Dorin Drăguţan.

Comisia de anchetă a constatat că, după ce Guvernul a decis acordarea garanţiilor de stat pentru creditele de urgenţă acordate de Banca Naţională a Moldovei în valoare de 9,5 mlrd lei, cele trei bănci au activat fără a dispune de o administrare specială de stat şi au sustras sume colosale de bani din sistemul bancar al Republicii Moldova.

„Aşadar, conducerea Guvernului şi a Băncii Naţionale au acţionat în acea perioadă cel puţin cu neglijenţă crasă în serviciu, neasigurănd imediat după acordarea garanţilor de stat, control asupra BEM, Unibanc şi Banca Socială. Reamintim că garanţiile de stat ulterior au fost transformate în datoria de stat şi pusă pe umeri ai cetăţenilor cu dobânda de 5%”, a scris Alexandru Slusari pe pagina sa de Facebook.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: