Diviziunea socialistă a muncii: Plahotniuc la butoane, Dodon, cu perdeaua de fum...

Aşa cum anticipam săptămâna trecută, Plahotniuc a înţeles foarte bine că păstrarea actualei majorităţi parlamentare este esenţială pentru libertatea şi averea sa, întrucât îi garantează controlul asupra Procuraturii.

Plecarea PL din coaliţia majoritară a fost imediat urmată de intrarea la guvernare a PPEM, gruparea din jurul lui Iurie Leancă, formată mai ales din foşti deputaţi PLDM. Majoritatea, un pic şubrezită, rămâne, totuşi, în mâinile PD, condus de Plahotniuc, iar intrarea la guvernare a lui Leancă explică şi tăcerea deplină a anumitor cercuri din Bucureşti, care deţin monopolul asupra „relaţiilor cu Chişinăul”.

În acelaşi timp, Dodon, în nota cunoscută, a atacat beneficiile aderării la UE, care – în mintea lui – ar fi dispărut după Brexit. E, evident, o simplă perdea de fum: cum am spus mai demult, mancurţii ex-sovietici nu au nici cel mai mic drept să-şi dea cu părerea despre de ce este şi cum funcţionează UE, cât timp nu au luat parte la constituirea ei şi nu pot spune nici măcar care e diferenţa între Comisia Europeană, Consiliul European şi Consiliul Europei. Brexit-ul încă nu s-a declanşat oficial, deci e puţin probabil ca un modest economist din Chişinău, fără relaţii la Bruxelles şi cu un doctorat plagiat obţinut la o universitate... tehnică, să poată spune ceva relevant, acum, cu privire la efectele lui. Mai ales asupra unor state ca Republica Moldova, doar asociate la Uniune şi scutite de obligaţiile statelor membre.

Să se reţină, în paranteză, formidabila mobilitate (unii ar spune duplicitate) a propagandei pro-ruse. Moscova este un susţinător discret, la nivel global, al Brexit-ului, deoarece perspectiva eventualei destrămări a Regatului Unit şi chiar a unei delimitări a UE de NATO este extrem de atrăgătoare. De la dispariţia Marii Britanii din Mediterana (prin eventuala plecare din Cipru şi Malta şi prin separarea Gibraltarului) şi până la posibilitatea unui altfel de acces în Oceanul Atlantic (prin probabila independenţă a Scoţiei), Brexit oferă Rusiei un foarte atrăgător câmp de posibilităţi. Totuşi, acolo unde interesele de propagandă o cer – adică în Republica Moldova – Brexit devine câh sau bau-bau.

În realitate, cum spuneam, Brexit este, pentru Chişinău, o oportunitate care, dacă ar fi utilizată (chestie de care mă îndoiesc), ar putea determina o ieşire definitivă din cercul istoric al înapoierii, subdezvoltării şi izolării. Şi, nu în ultimul rând, o regăsire a rădăcinilor pierdute prin raptul sovietic din 1944. După Brexit, UE, ca să-şi demonstreze viabilitatea, va angrena resurse serioase pentru integrarea de noi state (ca Serbia, Macedonia, Muntenegru sau Republica Moldova). De Chişinău şi numai de Chişinău depinde îndeplinirea obligaţiilor şi o admitere accelerată, care ar oferi pentru prima dată în 26 de ani un suport de dezvoltare reală şi de ieşire din sărăcie. Adversarii integrării nu au decât să meargă în Lituania, Letonia şi Estonia, dacă România le pute, spre a vedea cu ochii lor rezultatele. Pornite de la absolut acelaşi nivel, în 1991, statele baltice au reuşit – în pofida unei crize economice mondiale profunde, declanşate în 2008, şi a unei influenţe ruse destabilizatoare – să ajungă la un nivel de dezvoltare şi de trai decent. La ani-lumină distanţă de sărăcia şi înapoierea din Basarabia.

Asta e, prin urmare, distribuţia piesei tragicomice care se joacă la Chişinău: Plahotniuc în rolul celui de la butoane, Dodon, în cel al fumistului.

Cine e regizorul?

În opinia mea, cum am mai spus, sunt doi candidaţi: Petru Lucinschi sau Iurie Roşca.

P. S. Înţeleg că aşa-zisul poet Valerii Nikolaevici Mateiciuk, care semnează (nu se ştie de ce) Valeriu Matei, şi-ar fi reînnoit cererea de prelungire, cu încă patru ani (!), a mandatului de director al ICR Chişinău. Sper că forurile de care depinde prelungirea – ICR, Ministerul Culturii, Parlamentul României – nu vor da curs unei asemenea insolenţe, care ar prăbuşi reprezentarea culturii române la Chişinău pentru încă patru ani.