Directorul API, despre acuzaţiile deputatului Ţîrdea: Este un fals

Directorul API, despre acuzaţiile deputatului Ţîrdea: Este un fals

FOTO IPN

Potrivit directorului Asociaţiei Presei Independente, Petru Macovei, cartea lansată de către unul dintre fruntaşii Partidului Socialiştilor din Moldova, Bogdan Ţîrdea, care a acuzat organizaţiile nonguvernamentale de finanţare netransparentă, este un fals.

Ştiri pe aceeaşi temă

 „Lansarea cărţii este o tehnică de manipulare prin care se încearcă distragerea atenţiei publice de la probleme foarte grave şi acuzaţii grave care sunt lansate în adresa unor candidaţi spre, vezi Doamne, activitatea asociaţiilor obşteşti, care, regretă Bogdan Ţîrdea, nu sunt asociate agenţilor străini, aşa cum se întâmplă în Rusia”, menţionează Petru Macovei, citat de IPN.

„Cel puţin, organizaţia pe care eu o reprezintă, dar şi alte organizaţii care au fost prezentate astăzi de către Bogdan Ţîrdea, sunt organizaţii de bună credinţă şi cu responsabilitate, care îşi publică rapoartele. Ceea ce nu se întâmplă în cazul instituţiilor media controlate politic”, susţine Petru Macovei.

Potrivit directorului API, rapoartele de monitorizarea a mass-mediei denotă că există publicitate electorală mascată, materiale cu caracter electoral şi acest fapt demonstrează că unele instituţii media în această perioadă sunt finanţate obscur de către candidaţii la funcţia de preşedinte. Aceste date nu se regăsesc în rapoartele financiare pe care aceştia trebuie să le prezinte Comisiei Electorale Centrale.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările