Dionis Cenuşă: UE trebuie să treacă la acţiuni şi să suspende asistenţa bugetară pentru Moldova

Dionis Cenuşă: UE trebuie să treacă la acţiuni şi să suspende asistenţa bugetară pentru Moldova

FOTO gov.md

De la declaraţii politice foarte ascuţite, UE urmează să se mişte în direcţia unor acţiuni concrete în apărarea principiilor democratice şi a statului de drept, incluse în Acordul de Asociere, care a împlinit patru ani de la semnare, scrie expertul politic Dionis Cenuşa într-un articol de analiză pentru Agenţia IPN.

Ştiri pe aceeaşi temă

Politologul reaminteşte că deocamdată Comisarul Johannes Hahn a precizat că au fost stopate procedurile pentru acordarea primei tranşe a asistenţei macro-financiare, fapt soldat cu anularea misiunii de evaluare a îndeplinirii condiţiilor de către autorităţile moldoveneşti. 

Deşi Bruxelles-ulul nu a solicitat acest lucru în mod expres, premierul Pavel Filip a cerut Ministerului Justiţiei să examineze de urgenţă legislaţia electorală pentru a identifica lacunele existente şi a propune îmbunătăţiri spre beneficiul viitoarelor scrutine.

Pentru început, argumentează Denis Cenuşa, UE trebuie să anunţe public despre faptul că asistenţa macro-financiară este amânată până la toamnă sau până după alegerile parlamentare, pe motivul nerespectării pre-condiţiilor politice. Or, „invalidarea alegerilor” paralizează manifestarea sistemului multipartinic şi degradează mediul democratic.

Următorul pas, descris de politolog, este suspendarea asistenţei bugetare, care spre deosebire de asistenţa macro-financiară este compusă în totalitate din granturi, adică bani care nu trebuie întorşi. Deşi aceasta ar putea pune în impas implementarea a cel puţin patru programe legate reformele administraţiei publice şi poliţiei, dezvoltarea regională şi DCFTA, suspendarea asistenţei este o măsură excepţională pentru o situaţie de criză. Banii netransferaţi pentru aceste programe ar putea fi acumulaţi în fonduri speciale, deschise pentru aplicaţii de proiecte din partea societăţii civile din Moldova, sugerează Denis Cenuşa.

Potrivit lui, cel de-al treilea pas ar putea fi stabilirea unor condiţii prioritare pe care autorităţile de la Chişinău trebuie să le adopte pentru ca asistenţa bugetară a UE să fie dezgheţată. În acest sens, deja există precedentul anului 2015, când din cauza furtului din sistemul bancar, UE a decis suspendarea asistenţei bugetare şi a impus un set de condiţii înainte ca ajutorul financiar să fie reluat (o asemeanea propunere deja a fost lansată de către Forum Societăţii Civile a Parteneriatului Estic, 29 Iunie 2018). 

Din lista cerinţelor prioritare trebuie să facă parte eliminarea votului mixt sau cel puţin introducerea turul doi în circumscripţiile uninominale şi investigarea transparentă şi efectivă a crimei din sistemul bancar.

Suspendarea asistenţei UE impune o nouă realitate în care poziţia guvernării va fi fragilizată, în condiţiile în care aceasta îşi alimentează legitimitatea sa din retorica pro-europeană. În fine, prin suspendarea asistenţei bugetare, UE va consolida de fapt demersul opoziţiei extra-parlamentare, în timp ce PDM va intra în dizgraţie, a cărei durată va depinde de îndeplinirea condiţiilor înaintate, concluzionează politologul.
 
citeste totul despre: