Dezbateri: Impactul alegerilor europarlamentare asupra Republicii Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste aproximativ două săptămâni vor avea loc alegeri pentru Parlamentul UE, iar Uniunea Europeană este vecinul Republicii Moldova direct cu care are frontieră comună din anul 2007. UE, de ceva timp, trece prin anumite frământări profunde care se pot solda cu modificări serioase de formă şi de conţinut în organizarea propriei vieţi şi care nu pot să nu aibă impact serios şi asupra Republicii Moldova şi a cetăţenilor moldoveni.

Alegerile europarlamentare 2019 au capacitatea deplină să confirme sau să infirme realizarea acestor modificări, iată de unde, interesul major pentru ceea cu se pot solda europarlamentarele din luna curentă. Şi acesta în contextul în care un alt vecin, Ucraina, prin alegerile prezidenţiale de luna trecută, deja a dat semne clare că vrea să meargă pe calea modificărilor profunde. Despre aceasta au discutat participanţii la dezbaterile publice: „Alegerile europarlamentare 2019: impact pentru Moldova”, ediţia a 110-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, organizate de Agenţia de presă IPN şi Radio Moldova.

Igor Boţan, expert în sisteme electoare, expertul permanent al proiectului, a declarat că europarlamentarele actuale vor fi cel de-al nouălea scrutin direct pentru Parlamentul European (PE), care face parte din cele şapte instituţii fundamentale ale UE. De asemenea, Parlamentul European este una dintre cele trei instituţii, alături Consiliul de Miniştri sau Consiliul Uniunii Europene şi Comisia Europeană, care are un rol important în spaţiul UE. Mai mult decât atât, spune expertul, după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, competenţele PE au fost extinse substanţial şi această instituţie este extrem de importantă. După intrarea în vigoare a Tratatului, au fost stabilite 40 de domenii noi în care Parlamentul European poate interveni şi legifera. Este vorba despre domenii ca agricultura, dezvoltarea regională, energia, distribuirea de fonduri etc.

„Noi trebuie să privim aceste alegeri nu doar ca o ţară vecină a UE, a României, din simplul motiv că aproximativ o treime din cetăţenii Republicii Moldova au şi cetăţenie română – deci sunt cetăţeni ai Uniunii Europene şi au dreptul să participe la aceste alegeri. Acest lucru este foarte important. Deci, cetăţenii Republicii Moldova, prin votul lor, chiar pot influenţa reprezentarea deputaţilor români în Parlamentul European. Ştim cu toţii că României îi revin 32 de locuri în PE. Pentru aceste alegeri, în România s-au înscris 23 de formaţiuni politice, şapte candidaţi independenţi”, a notat Igor Boţan. În opinia sa, există o gamă largă de concurenţi electorali, care pot fi votaţi de către cetăţenii Republicii Moldova.

Potrivit expertului, este important să se înţeleagă modul în care se votează în aceste alegeri. Expertul a mai spus că alegerile pentru Parlamentul European se desfăşoară în baza sistemului electoral proporţional, iar parlamentele naţionale decid, dacă sistemul este aplicat în calitate de unul deplin, după principiul „o ţară - o circumscripţie” sau ţările pot fi divizate în circumscripţii electorale cu mai multe mandate. „Pentru cetăţenii din diasporă sau din afara României trebuie să fie clar că se vor vota liste de partid închise întrucât este o singură circumscripţie uninominală, iar pragul de trecere, care a fost introdus în 2018, pentru România a fost stabilit de 5%. Un alt lucru important care nu trebuie uita este faptul că statul este asociat cu UE şi din aceste considerente alegerile pentru PE privesc Republica Moldova”, a spus Igor Boţan. Expertul a mai spus că una dintre prerogativele Parlamentului European este să adopte bugetul UE şi să aleagă preşedintele UE.

Victor Juc, director al Institutului de Cercetări Juridice, Politice şi Sociologice, a menţionat că alegerile din 2019 sunt importante reieşind din mai multe raţionamente. „În primul rând, prin faptul că primii pe lista concurenţilor electorali vor putea să candideze la funcţia de preşedinte al Comisiei Europene. În trecut aceasta era prerogativa, mai degrabă, a Consiliului European, care venea cu o anumită recomandare. De asemenea, alegerile sunt importante pentru că, datorită migraţiei şi a euroscepticismului, s-au consolidat substanţial poziţiile unor forţe politice reprezentative, populiste, poziţionate pe extrema dreaptă a eşichierului politic”, a spus Victor Juc.

„Aş face aici o analogie cu alegerile prezidenţiale din Ucraina – ele nu ar fi fost interesante, dacă nu ar fi participat actorul Volodimir Zelenskii. Alegerile din 2019 nu ar fi fost atât de interesante, dacă nu ar fi fost această problemă legată de populism şi de euroscepticism, mai ales că toate partidele folosesc la maximum posibilităţile pentru a-şi consolida poziţiile lor. Nu în ultimul rând, aş vorbi şi despre oportunitatea de a reseta activitatea Uniunii Europene, dat fiind faptul că s-a schimbat liderul politic neformal – Angela Merkel i-a cedat locul lui Emmanuel Macron. Preşedintele Franţei a venit de mai multe ori cu mai multe propuneri, inclusiv acea scrisoare redactată în 22 de limbi, prin care se propune crearea unor noi instituţii, unor noi mecanisme, inclusiv armata Uniunii Europene. Toţi aceşti factori, inclusiv problema Marii Britaniei, care urmează să părăsească UE, dacă sunt pliaţi, permit catalogarea alegerilor pentru Parlamentul European ca fiind mai importante decât cele din 2009, de exemplu”, a notat Victor Juc.

Ion Tăbârţă, expert IDIS „Viitorul”, consideră că, în viitoarele alegeri europarlamentare, aspectul politic, deşi diferă de aspectele naţionale, forţele politice rămân în linii generale aceleaşi şi favoriţii, de asemenea, rămân aceeaşi. Este vorba despre cele două familii mari europene – popular-europenii şi social-democraţii – partide care au fost practic la cârma Parlamentului European de la existenţa acestuia. „Aceste două formaţiuni au decis în cadrul Parlamentului European şi ele în continuare, dacă e să ne uităm la sondaje, rămân cu scorul cel mai mare, care va fi acumulat. Însă, cifrele preliminare arată că ele vor acumula mai puţine voturi decât la precedentele alegeri. Şi se presupune că, pentru prima dată, aceste două familii politice nu vor avea suficiente voturi ca să formeze instituţiile doar ele. Vor trebui să negocieze şi cu a treia familie politică. Se aşteaptă că vor creşte în scor ALDE sau liberalii cu alte cuvinte”, a mai spus expertul.

Potrivit lui Ion Tăbârţă, se anticipează că vor creşte în scor şi euroscepticii, populiştii sau partidele care au o perspectivă mai reticentă faţă de proiectul european. „Acest lucru poate fi explicat prin acel proces de „patinare” în care se află UE de vreo zece ani – pornind de la recesiunea economică din 2008, problema greacă, migranţii, Brexitul etc. Pe fundalul problemelor respective, aceste forţe populiste şi eurosceptice au început să crească în preferinţele electoratului şi nu este o noutate pentru UE. Mai este interesant de urmărit ce vor face conservatorii şi reformatorii europeni, pentru că suportul sau pilonul lor era întotdeauna Marea Britanie. Aşteptăm să vedem ce va fi până la urmă cu acest Brexit, câţi reprezentanţi vor fi în Parlamentul European, în funcţie de Brexit, că vor 705  sau mai mulţi europarlamentari”, a mai spus expertul. Potrivit lui, chiar cu această confuzie a Brexitului, se prefigurează o nouă axă a conservatorilor şi a reformatorilor, „aşa-numita axă italiano-poloneză”.

Mihai Mogîldea, expert al Institutului pentru Politici şi Reforme Europene, a declarat că alegerile din 2019, cu siguranţă, au un potenţial mai mare în comparaţie cu cele din 2014. „Cifrele de la scrutinele naţionale arată că populismul în Europa este, din păcate, într-o continuă creştere. Au existat exemplele mai multor alegeri din ţări precum Italia, care au demonstrat că aripa populistă deţine un electorat relevant. Nu este important ca şi procentaj, nu deţine o majoritate, dar aceste opţiuni nu sunt doar ale partidelor, ci vin din partea electoratului care este mai reticent faţă de unele politici ale UE, faţă de valorile europene, acţiunile instituţiilor europene, dar şi interacţiunea lor cu oamenii simpli. Există cumva o ruptură la nivelul acesta de relaţii dintre liderii europeni, instituţii europene şi oamenii din ţările membre UE. Şi acest lucru este criticat mai bine de 20 de ani în cadrul Uniunii Europene că cetăţenii nu au mecanisme directe prin care pot influenţa procesul decizional în cadrul UE”, a notat expertul.

Potrivit lui, s-au făcut unele schimbări, în special după 2009, prin introducerea iniţiativei cetăţeneşti, prin lărgirea competenţelor Parlamentului European. Şi, în opinia sa, este important de accentuat că PE este practic instituţia care trebuie să asigure comunicarea indirectă dintre cetăţeni şi Comisia Europeană – instituţia care vine cu iniţiativele de politici în cadrul UE. Expertul a mai specificat faptul că atribuţiile şi competenţele Parlamentului European au fost schimbate pe parcursul anilor pentru a-l transforma într-o instituţie supranaţională. PE nu reprezintă interesele ţărilor membre, ci reprezintă interesele UE ca şi structură supranaţională, cumva diferit faţă de Consiliul European. Mihai Mogîldea a mai declarat că PE este un exemplu interesant cum familiile de partide europene reuşesc să comunice şi să asigure o instituţie funcţională, stabilă,.  

„Deci, putem vedea că şi acolo, grupuri care au viziuni ideologice diferite – socialiştii, popular-europenii, liberalii, iar câteodată şi reformiştii – reuşesc să comunice pe unele dosare de importanţă majoră. Şi cred că în următorul mandat vom avea o situaţie în care atât popular-europenii, cât şi socialiştii, liberal-democraţii vor reuşi să asigure această majoritate funcţională pentru subiecte de importanţă majoră pentru UE”, a mai spus Mihai Mogîldea.

Dezbaterile „Alegerile europarlamentare 2019: impact pentru Moldova”, ediţia a 110-a, fac parte din ciclul de dezbateri publice desfăşurate de către Agenţia de presă IPN şi Radio Moldova, în cadrul proiectului „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, susţinut de către Fundaţia germană „Hanns Seidel”.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite