Detalii despre cele 600 milioane de euro pe care UE urmează să le ofere Republicii Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Uniunea europeana - moldova

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit vineri, 4 iunie, la Chişinău, cu delegaţia Comsiei Europene, condusă de Katarina Mathernova. În cadrul dialogului, părţile au discutat despre planul de relansare economică pentru Republica Moldova, în sumă de 600 milioane de euro, oferit de Uniunea Europeană.

„Acest plan de recuperare economică ne este oferit într-un moment de mare dificultate pentru Republica Moldova. Trecem şi prin criza pandemică, şi prin criza economică. O mare parte din companiile şi agenţii economici din Republica Moldova au fost afectaţi de această criză economică, sunt mulţi oameni care şi-au pierdut locurile de muncă, şi-au pierdut veniturile, şi acest program ne va ajuta ca să recuperăm economia mult mai repede, şi să-i putem ajuta pe cei care au mare nevoie de acest ajutor”, a declarat Maia Sandu într-o conferinţă de presă.

Maia Sandu a oferit câteva detalii despre cum ar urma să fie cheltuite cele 600 milioane de euro, în perioada 2021 - 2024.

  • Din cele 600 de milioane de euro, circa 220 de milioane sunt planificate pentru gestionarea corectă a banilor publici.
  • Pentru al doilea pilon, cel care prevede susţinerea întreprinderilor mici şi mijlocii şi a proiectelor în comunităţile noastre, sunt planificate în jur de 100 de milioane de euro.
  • Pentru al treilea pilon ce prevede investiţii în infrastructură vorbim despre o sumă de 230 de milioane de euro. „Vreau să menţionez aici că în acest pilon sunt prevăzute şi măsuri pentru conservarea râului Nistru şi gestionarea mai bună a resurselor de apă. Vă amintesc că aceasta a fost solicitarea noastră concretă şi în timpul discuţiilor pe care le-am avut în ianuarie, în cadrul vizitei la Bruxelles”, a spus Maia Sandu.
  • Pentru pilonul patru, care presupune sprijin pentru educaţie, sunt planificate 25 de milioane de euro.
  • Pentru pilonul care ţine de reformarea justiţiei, de combaterea corupţiei, de consolidarea capacităţii instituţiilor statului sunt planificate 25 de milioane de euro.

„Suntem onoraţi că la moment Republica Moldova este singura ţară din Parteneriatul estic care beneficiază de un asemenea program de recuperare economică. Şi înţelegem foarte bine că aceste resurse se pot materializa dacă va exista un efort serios din partea tuturor instituţiilor ţării. Efort pentru ca aceşti bani să fie folosiţi în interesul cetăţenilor. Dovezi clare ca instituţiile Republicii Moldova sunt capabile să oprească corupţia, sunt capabile să reformeze sistemul judecătoresc, sunt capabile să îmbunătăţească mediul de afaceri”, a menţionat preşedintele ţării.

Maia Sandu a precizat că este important „să venim cu ajutoare financiare pentru agenţii economici, dar este la fel de important sau poate şi mai important să ne asigurăm că agenţii economici nu sunt hărţuiţi de tot felul de instituţii ale statului, că nu li se cere să plătească ilegal tot felul de taxe şi multe alte lucruri.” 

„Aceste resurse pe care le oferă Uniunea Europeană vor fi folosite şi vor avea rezultate bune dacă va exista efort din partea instituţiilor statului ca aceste rezultate să fie obţinute. Repet: reforma justiţiei, lupta împotriva corupţiei sunt principalele aşteptări pe care le are Uniunea Europeană în raport cu noi”, a mai adăugat Maia Sandu.

Katarina Mathernova a specificat că este nevoie de un Guvern şi un Parlament orientat spre reforma pentru ca Moldova să beneficieze de asistenţă financiară din partea UE. La rândul său, Maia Sandu a adăugat că UE aşteaptă progrese în privinţa investigării fraudelor bancare.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite