Deputatul Iurie Reniţă anunţă că îl va sprijini pe Octavian Ţîcu în alegeri, deşi candidatul ACUM este Andrei Năstase

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Adevărul
FOTO Adevărul

Deputatul din Blocul ACUM Iurie Reniţă a dat de înţeles că îl va vota pe Octavian Ţîcu în alegerile pentru funcţia de primar de Chişinău, deşi candidatul Blocului ACUM în alegerle din 20 octombrie este liderul PPDA, Andrei Năstase.

„Îmi doresc să avem un oraş european, un oraş în care sunt promovate valorile naţionale şi româneşti, deopotrivă cu alte valori a altor etnii. În acest sens, îmi doresc să trăiesc într-un oraş al libertăţii noastre, într-un oraş în care primar ar fi Octavian Ţîcu”, a declarat Iurie Reniţă într-o conferinţă de presă.

Totodată, deputatul a îndemnat cetăţenii să nu voteze în niciun caz pentru exponentul socialiştilor, Ion Ceban, chiar dacă Blocul ACUM se află într-o alianţă de guvernare cu Socialiştii.

Amintim că deputatul Octavian Ţîcu a anunţat marţi, 18 septembrie, că părăseşte fracţiunea Partidului Platforma Demnitate şi Adevăr şi că va rămâne deputat independent. 

De asemenea, Ţîcu a declarat că va candida la funcţia de primar de Chişinău şi l-a îndemnat pe Andrei Năstase să nu se înregistreze pentru scrutinul din 20 octombrie. Reprezentanţii Blocului ACUM au dat de înţeles că Andrei Năstase nu se va retrage din cursă.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite