Deputaţii PSRM-ŞOR vor vota vineri o declaraţie prin care nu vor nerecunoaşte avizul CCM ce permite dizolvarea Parlamentului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Parlament Chisinau IPN

Deputaţii PSRM vor cere vineri, 23 aprilie, în timpul şedinţei plenare, adoptarea unei declaraţii privind nerecunoaşterea avizului Curţii Constituţionale potrivit căruia există temei de dizolvare a Parlamentului. Cel puţin asta susţine deputatul PSRM Grigore Novac. În replică, reprezentanţii PAS şi cei ai Platformei DA spun că nu vor susţine o astfel de declaraţie pe care o consideră politică şi lipsită de orice efecte juridice, notează IPN.

Grigore Novac spune că formaţiunea sa va mai cere parlamentului să adopte o declaraţie prin care vor solicita demisia celor 3 judecători ai Curţii Constituţionale care au decis că există temei de dizolvare a Parlamentului.

„Contăm pe sprijinul tuturor care sunt împotriva procesului de uzurpare a puterii în stat şi de supunere politică a Curţii Constituţionale. Curtea trebuie să stea la straja Constituţiei şi să ofere previzibilitate în timp. Noi, deputaţii plecăm, dar deciziile Curţii vor produce efecte în timp” a spus deputatul PSRM, Grigore Novac în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la ProTV.

În replică, liderul PAS, Igor Grosu, spune că iniţiativa PSRM este una nulă din punct de vedere juridic şi le sugerează socialiştilor să nu-şi piardă timpul în zadar şi să se concentreze pe pregătirea pentru scrutinul parlamentar anticipat.  

„Ceea ce intenţionează să facă această coaliţie PSRM-Şor este un act politic, fără consecinţe juridice. Decizia Curţii este perfect legală, n-a făcut decât să constate că au fost întrunite ambele condiţii de dizolvare a Parlamentului. Această declaraţie a coaliţiei majoritare nu va avea nicio repercusiune asupra deciziei Curţii. Din proiectele PSRM pe care le vedem este clar că ei s-au resemnat şi se pregătesc de campanie electorală”, a spus preşedintele interimar PAS, Igor Grosu.

Şi liderul Platformei DA, Andrei Năstase, spune că fracţiunea din Parlament a formaţiunii sale nu va vota o astfel de declaraţie. Potrivit lui Năstase decizia Curţii nu mai poate fi contestată sau supusă dezbaterilor.

„Noi am militat în permanenţă pentru alegeri anticipate, dar am propus o cale şi o foaie de parcurs responsabilă, una care să fi rezolvat, între timp, problema pandemică. Decizia Curţii este clară, trebuie să ne pregătim de alegeri anticipate. E firesc să nu votăm o asemenea declaraţie pentru că noi nu ne opunem voinţei populare”, a spus preşedintele Platformei DA, Andrei Năstase.

La 15 aprilie, Curtea Constituţională a decis că au fost întrunite condiţiile care permit dizolvarea Parlamentului şi organizarea alegerilor parlamentare anticipate. Astfel, şeful statului trebuie să semneze decretul de dizolvare şi să anunţe data scrutinului anticipat. Totuşi, Legislativul nu poate fi dizolvat pe perioada stării de urgenţă, instituită în Republica Moldova până la data de 30 mai.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite