Deputaţii PAS se opun unei anchete parlamentare care să elucideze numele politicienilor implicaţi în frauda bancară

Deputaţii PAS se opun unei anchete parlamentare care să elucideze numele politicienilor implicaţi în frauda bancară

Deputaţii PAS se opun unei anchete parlamentare care să elucideze numele politicienilor implicaţi în frauda bancară. Majoritatea parlamentară a respins, joi, propunerea fracţiunii Blocului Comuniştilor şi Socialiştilor cu privire la crearea unei comisii parlamentare de anchetă cu scopul elucidării circumstanţelor emiterii garanţiilor de stat şi a emisiunii monedei naţionale în anii 2014-2015, care în consecinţă au dus la frauda bancară.

Ştiri pe aceeaşi temă

Propunerea vine în contextul deciziei Curţii Constituţionale, din 22 aprilie, care a stabilit că emiterea garanţiilor de stat şi emisia monedei naţionale de către Banca Naţională a Moldovei în valoare de 9,5 miliarde de lei şi, respectiv, de 5,34 miliarde de lei, a avut loc contrar Constituţiei.

Vicepreşedintele Parlamentului, Vlad Batrîncea, secretarul executiv al PSRM, a declarat că acest subiect trebuie să fie preocuparea de bază a organelor de drept şi Procuraturii şi trebuie să fie primul pe ordinea de zi a Parlamentului.

”Astăzi cetăţenii aşteaptă o anchetă, justiţie şi ca cineva să răspundă. Este vorba de conducerea partidelor din majoritatea parlamentară de atunci, conducerea Parlamentului, Guvernului”, a declarat Batrîncea.

Preşedintele comisiei juridice, numiri şi imunităţi, Olesea Stamate, a declarat că ”nu este cazul” ca o asemenea anchetă să fie creată în Parlament, deoarece de investigaţie trebuie să se ocupe Procuratura.

”Adresa Curţii Constituţionale este importantă. Comisia economie şi comisia juridică vor depune efort pentru a exercita această adresă. Nu este cazul să avem o anchetă în Parlament, deoarece pe partea de anchetă se ocupă Procuratura”, a spus deputatul PAS.
Batrîncea şi-a exprimat regretul că un subiect cândva solicitat de PAS, este acum respins.

Amintim că, săptămâna trecută, deputaţii BCS au propus o comisie de anchetă care să identifice politicienii implicaţi în frauda bancară, însă majoritatea PAS a amânat votul.

Deputaţii PSRM au atras atenţia, în cadrul unei conferinţe de presă, că cele peste 14 miliarde de lei date băncilor falimentare sunt întoarse anual de cetăţenii Republicii Moldova. Datoria a fost eşalonată pe o perioadă de 25 de ani cu o dobândă de 5%. Doar în acest an, din buget vor fi achitate 894 de milioane de lei, dintre care 604 milioane de lei este rata procentuală. În total, până în anul 2041, cetăţenii trebuie să întoarcă 25 de miliarde de lei.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările