Deputaţi de la Chişinău, despre formatul de negocieri „5+2”: Nu a adus niciun progres în soluţionarea conflictului transnistrean

Deputaţi de la Chişinău, despre formatul de negocieri „5+2”: Nu a adus niciun progres în soluţionarea conflictului transnistrean

Parlamentul de la Chişinău FOTO IPN

Unii deputaţi moldoveni critică formatul 5+2 de soluţionare a conflictului transnistrean şi spun că, de când a fost instituit acesta, nu a existat niciun progres în favoarea R. Moldova. Mai mult, potrivit deputaţilor PAS şi cei ai Platformei DA, politica paşilor mici promovată de autorităţile constituţionale de la Chişinău nu a reprezentat nimic altceva decât concesii permanente în favoarea consolidării regimului de la Tiraspol, notează IPN.

Ştiri pe aceeaşi temă

La 29 de ani de la declanşarea conflictului armat de pe Nistru, unii deputaţi spun că, de-a lungul timpului, nicio guvernare de la Chişinău nu şi-a dorit, cu adevărat, soluţionarea diferendului transnistrean pentru că menţinerea conflictului îngheţat permite perpetuarea unor scheme economice de proporţii.

„Cheia pentru soluţionarea conflictului transnistrean este la Chişinău. Atât timp cât la Chişinău vom avea guvernări corupte care sunt complice la crimele economice ale celor de la Tiraspol, nu vom avea soluţionarea acestui conflict.Pe durata existenţei acestui format 5+2 nu a fost obţinut niciun progres în favoarea Republicii Moldova, în schimb au fost nenumărate cedări în detrimentul suveranităţii ţării”, a spus deputatul PAS, Oazu Nantoi în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.

Potrivit deputaţilor, politica paşilor mici adoptată de autorităţile constituţionale de la Chişinău, este una păguboasă şi nu face nimic altceva decât să întărească regimul separatist de la Tiraspol.

„Politica pe care unii o numesc „a paşilor mici” este, de fapt, una de cedare permanentă în favoarea Tiraspolului. Exemple avem multiple, sute de cazuri de răpiri de cetăţeni, plăcuţe de înmatriculare neutre, posturi de control ilegal instalate, este o sfidare. În schimb, Chişinăul nu face nimic”, a declarat deputatul Platformei DA, Chiril Moţpan.

În acelaşi timp, experţii în domeniul respectării drepturilor omului spun că, dacă nu vor fi curmate la timp, practicile vicioase din stânga Nistrului ar putea duce la transnistrizarea Republicii Moldova.

„În cazul în care vom rămâne indiferenţi la nerespectarea drepturilor omului în stânga Nistrului, riscăm să transnistrizăm Republica Moldova. Aceste practici negative se răspândesc foarte rapid şi multe sunt preluate de autorităţile constituţionale, vedem deja atacuri asupra societăţii civile, iar aceste atacuri împotriva ong-urilor, apărătorilor drepturilor omului au început în Rusia, au continuat în Rusia şi Belarus, fiind preluate şi de regimul de la Tiraspol”, a spus directroul Promo-Lex, Ion Manole.

Formatul 5+2 include Chişinăul şi Tiraspolul în calitate de părţi implicate în conflict, OSCE, Federaţia Rusă şi Ucraina în calitate de mediatori, iar Uniunea Europeană şi Statele Unite în calitate de observatori.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările