Deputat PDM: S-au constatat prejudicii de milioane de lei în activitatea carierei Micăuţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nicolae Ciubuc

Controalele efectuate la cariera Micăuţi au scos în evidenţă mai multe încălcări legate de modul de extragere a zăcămintelor. A fost constată o diferenţă exorbitantă între cantitatea de zăcăminte extrasă şi cantitatea declarată de întreprindere, transmite IPN.

Este vorba despre o diferenţă de peste 1,4 milioane mii metri cubi de zăcăminte, iar ca urmare, conform concluziilor Inspectoratului pentru Protecţia Mediului, valoarea prejudiciului cauzat prin extragerea ilegală a zăcămintelor minerale constituie 684 de milioane de lei. Cifrele au fost prezentate de către preşedintele Comisiei de anchetă privind modul de exploatare a substanţelor minerale utile, deputatul Nicolae Ciubuc, într-o conferinţă de presă.

Deputatul a menţionat că, în urma controlului, încheiat pe 25 ianuarie, s-a mai constatat şi o altă cifră, care denotă că această carieră continuă activitatea ilegală de extragere a zăcămintelor de pe terenurile care nu îi aparţin. Ar fi vorba despre peste 20 de hectare, care aparţin autorităţilor publice locale, fiind terenuri cu destinaţie agricolă. Prejudiciul calculat de Inspectorat depăşeşte suma de două milioane de lei.

Nicolae Ciubuc a menţionat că, cel mai grav este că, văzând că lucrurile nu stau bine, reprezentanţii întreprinderii s-au adresat în instanţa de judecată, iar ca urmare Judecătoria Străşeni a emis o încheiere chiar a doua zi după emiterea actului de constatare a Inspectoratului. Potrivit parlamentarului, este o încheiere dubioasă, abuzivă şi ilegală, prin care s-a interzis tuturor instituţiilor, autorităţilor şi organelor cu funcţii de control şi supraveghere să efectueze controale la această întreprindere fără acordul administraţiei de insolvabilitate sau, după caz, a administratorului.

În acest sens, Comisia a decis să sesizeze Procuratura Generală. De asemenea, se face apel către instituţiile de ramură să conteste decizia instanţei. Iar Consiliului Superior al Magistraturii i se solicită „să ia act de astfel de decizii şi să dea o apreciere asupra legalităţii a acestei decizii”. Deputatul a mai spus că Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului trebuie să iniţieze procedura de reziliere a contractului cu cariera vizată.

În altă ordine de idei, preşedintele Comisiei a mai spus că a fost examinat şi modul de gestionare a patrimoniului de stat, care se află în Ucraina – cele două cariere din Pervomaisk şi Cernăuţi. „Din informaţiile prezentate de Agenţia Proprietăţii Publice, drept concluzie constatăm că, practic, aceste întreprinderi sunt pierdute pentru Republica Moldova”, a notat Nicolae Ciubuc. Potrivit lui, cele două întreprinderi au acumulat datorii, pe alocuri fictive, create de administratori. Neavând control din partea fondatorului, administratorii şi-au permis orice şi au adus practic în prag de faliment aceste întreprinderi, fiind preluate pe alocuri bunuri de persoane obscure. Dosare penale intentate puţin probabil că vor permite recuperarea patrimoniului, a mai spus deputatul.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite