Deputat PAS: Noua strategie de securitate a R. Moldova va depinde de realităţile geopolitice şi de capacităţile economice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lilian Carp
Lilian Carp

Noua strategie de securitate a Republicii Moldova are la bază realităţile geopolitice şi capacităţile economice de care dispune ţara. O spune preşedintele Comisiei parlamentare securitate naţională, apărare şi ordine publică, Lilian Carp. Potrivit acestuia, documentul va fi gata în câteva luni, iar un element aparte al securităţii naţionale îl constituie securitatea cibernetică, notează IPN.

Lilian Carp califică acest domeniu drept extrem de important în contextul în care deja au existat atacuri cibernetice asupra site-urilor guvernamentale.

Noua strategie de securitate a Republicii Moldova va fi gata în toamna şi va conţine măsurile de apărare şi bugetul necesar implementării lor. Securitatea cibernetică, cea energetică, economică şi pregătirea militarilor devine o prioritate pentru autorităţi.

„Astăzi Republica Moldova are nevoie ca niciodată să poată rezista unui atac cibernetic. În ultimul timp am avut câteva tentative de atacuri cibernetice asupra unor site-uri guvernamentale, dar să nu uităm şi de sistemul bancar care poate fi atacat. Republica Moldova are nevoie să-şi consolideze acest domeniu de securitate. Totodată, avem nevoie de instruirea şi creşterea capacităţilor personalului pe care-l avem. Noi avem parte acum de exerciţii, training-uri pentru militari, dar ele nu sunt atât de consistente. Multe vor depinde de noua strategie de securitate pe care o vom elabora, sperăm că în toamnă vom avea primele viziuni asupra noii strategii de securitate. Ea trebuie să depindă de realităţile geopolitice, de capacităţile de intervenţie şi de capacităţile economice pentru a putea implementa această nouă strategie”, a spus deputatul PAS, Lilian Carp, în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.

Şi experţii militari spun că, în contextul războiului din Ucraina, statutul de neutralitatea al Republicii Moldova, prevăzut în Constituţie, nu poate fi considerat un scut de protecţie. Potrivit specialiştilor, Republica Moldova trebuie să beneficieze de ajutorul partenerilor externi pentru a-şi întări capacităţile de apărare şi pentru a consolida rezilienţa instituţiilor statului.

„Agresiunea brutală a Federaţiei Ruse pe teritoriul Ucrainei a redus substanţial nivelul de securitate, a pus în pericol state NATO cum ar fi România, Polonia sau ţările baltice. Şi cu atât mai mult, pune în pericol state cu neutralitate nesustenabilă şi problematică aşa cum este Republica Moldova. Neutralitatea nu este în cazul nostru un mijloc de asigurare a securităţii. Suntem vulnerabili şi aşa cum au menţionat şi factori de decizie ai Republicii Moldova, nu dispunem de nicio umbrelă de securitate. Interesul NATO este de a menţine siguranţa la hotarele NATO. În acest sens sub binevenite ajutoarele declarate pentru Republica Moldova”, a spus directorul Şcolii Doctorale „Ştiinţe militare şi de securitate”, Marin Butuc.

La rectificarea bugetului de stat pentru anul 2022, bugetul destinat apărării naţionale a fost majorat cu 128 de milioane de lei. Potrivit ministrului apărării, Armata Naţională este creată dintr-un efectiv militar de 6500 de persoane şi 2000 de persoane civile.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite