Democraţii, şi pe stânga, şi pe dreapta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marian Lupu: "Parlamentarii sunt excitaţi”
Marian Lupu: "Parlamentarii sunt excitaţi”

Cu mai puţin de o săptămână înainte de întrunirea Legislativului, Partidul Democrat, condus de Marian Lupu, negociază intens şi pe stânga, şi pe dreapta. Deşi avea programată o şedinţă cu liderii Partidului Liberal şi cei ai Partidului Liberal-Democrat, Marian Lupu s-a întâlnit, ieri, mai întâi cu preşedintele Partidului Comuniştilor, Vladimir Voronin.

Lupu nu a vrut să ofere detalii despre negocierile cu comuniştii. În acelaşi timp, liderii comunişti au declarat că tratativele cu PD au loc „în regim non-stop şi se desfăşoara cu succes".
La cea de-a şasea rundă de negocieri dintre PL, PLDM şi PD s-a discutat despre oferta liberal-democraţilor. „Am înaintat oferta care vizează partajarea funcţiilor în stat. Vom insista ca instituţiile care au avut rezultate bune să activeze în formula veche", a declarat premierul Vlad Filat, preşedintele PLDM.
Liberalii şi democraţii au luat însă o pauză de gândire, urmând să revină astăzi cu propriile viziuni. „Este un document pe care trebuie să-l analizăm. Vom continua discuţiile şi mâine (astăzi - n.r.)", a spus preşedintele interimar Mihai Ghimpu. O declaraţie în acest sens a făcut liderul democraţilor Marian Lupu. „Îmi doresc un echilibru în politica internă şi externă a Republicii Moldova. Este prea devreme să compar oferta PCRM cu cea a PLDM-PL", s-a rezumat să declare Lupu.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite