Decretul de retragere a cetăţeniei lui Băsescu, contestat la Curtea Constituţională

Decretul de retragere a cetăţeniei lui Băsescu, contestat la Curtea Constituţională

FOTO anticoruptie.md

Deputatul PLDM Grigore Cobzac a depus la Curtea Constituţională o sesizare, prin care solicită să fie declarat neconstituţional decretul preşedintelui Igor Dodon, privind retragerea cetăţeniei Republicii Moldova lui Traian Băsescu.

Ştiri pe aceeaşi temă

Argumentele aduse de Cobzac în favoarea anulării decretului semnat de Igor Dodon, ţin de convingerea autorului că Băsescu este un bun şi sincer prieten al Republicii Moldova.

Deputatul fiind şi locuitor al raionului Hânceşti apreciază faptul impicării personale a lui Băsescu în lichidarea consecinţelor inundaţiilor din anul 2010, în zona râului Prut, a localităţilor Nemţeni, Obileni, Cotul-Morii şi Sărăteni. Sinistraţii, inclusiv datorită sprijinului României, în scurt timp au depăşit acest calificativ şi recunoscători ţin minte acest ajutor.

Sesizarea se bazează în mare parte pe jurisprudenţa anterioară a Curţii Constituţionale, care s-a expus în 2002 că retragerea cetăţeniei din considerente politice este una arbitrară, dar şi pe prevederile actelor internaţionale la care Republica Moldova este parte. Decretul încalcă şi alte prevederi constituţionale, dat fiind faptul că „ascunderea faptelor esenţiale” nu a avut loc, iar învinuirea publică în comiterea respectivelor fapte fără hotărâre judecătorească încalcă prezumţia nevinovăţiei, se arată într-un comunicat de presă.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările