De ce va câştiga Maia Sandu la Chişinău. Şi dacă va deveni Margaret Thatcher

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Victoria Maiei Sandu în primul tur al alegerilor prezidenţiale din R. Moldova nu a fost o surpriză atât de mare. Rezultatele primului tur au plasat-o, însă, în postura de favorit al turului al doilea al alegerilor prezidenţiale de peste Prut, în pofida scepticismelor de serviciu sau a tuturor predicţiilor catastrofice şi ridicole care s-au lansat (inclusiv că Igor Dodon va câştiga din primul tur!).

Dar adevărata miză a destinului politic al Maiei Sandu se va jucă abia după victoria ei prezumată în alegerile din 15 noiembrie din R. Moldova.

Maia Sandu şi jumătatea ei de republică

Evoluţiile electorale de dincolo de Prut trebui să fie înţelese după o singură grilă, geopolitică, aceeaşi care a funcţionat de la începutul republicii până astăzi: Vest versus Est. Alegerile au fost şi sunt întotdeauna geopolitice, lucru confirmat şi de eşecul coaliţiei efemere PAS-PSRM din iunie 2019, care a încercat că depăşească geopolitica şi să instituie „naţiunea civică”. Estul şi Vestul au ponderi relativ egale în electoratul de peste Prut. Aşa a fost întotdeauna şi aşa e şi azi. Inclusiv în 2001, când comuniştii lui Vladimir Voronin aveau în parlament 71 de deputaţi, în realitate PCRM a luat 50,07%, dar prin redistribuire au ajuns la majoritate constituţională. La fel a fost şi în 2009, când alianţa pro-europeană (AIE) a câştigat, la mustaţă, majoritatea, după ce l-a extras pe Marian Lupu de la comunişti şi a schimbat mecanismele de redistribuire a voturilor.

Avem de-a face, pe fond, cu o bătălie perpetuă între două blocuri geopolitice, una numită, generic, „Alianţa pentru Integrare Europeană”, celălalt - „Partidul Comuniştilor/Socialiştilor”. Primul include pe toţi europenii, de toate nuanţele, al doilea pe toţi pro-esticii, de toate nuanţele. Miza principală în orice competiţie electorală este ca fiecare „bloc” să nu aibă „dubluri” şi să reuşească să îşi adune toate voturile, să nu le risipească. Despre asta e vorba în orice alegere.

Diferenţa între „blocuri” – şi majoritatea! - o face partidul balama numit generic „Partidul Democrat din Moldova” – condus ultima dată de Vladimir Plahotniuc - , un soi de Ostap Bender al politicii moldoveneşti, un partid fără identitate, nici politică nici etnică, doar cu interese, pentru care nimic nu contează cu adevărat, în care trebuie să ai o disponibilitate morală de elastic –, un partid în care emblematici sunt politicienii de tip „Diacov”, indivizi care reuşesc să rămână cu conştiinţa curată până la sfârşit, pentru simplu motiv că nu şi-au folosit-o niciodată.

Dar, fără acest partid şi fără acest electorat, electoratul familiilor mixte din republică, practic, nu se poate face o majoritate pro-europeană. De la unionişti la „PDM”, totul trebuie cules, toate nuanţele de „pro-europenitate”, dacă vrei să ai peste 50% opţiune pro-Vest.

Maia Sandu şi alegerile pierdute din 2016

Maia Sandu a pierdut alegerile prezidenţiale din 2016 în faţa lui Igor Dodon (52% la 48%) din această cauză: nu a reuşit să atragă tot electoratul pro-Vest. Atunci, Igor Dodon îl avea de partea lui pe Vladimir Plahotniuc, liderul PDM, care a făcut totul – în pofida declaraţiilor publice -, pentru ca Maia Sandu să nu câştige alegerile. În plus, Maia Sandu, mai puţin experimentată la vreme respectivă, a făcut două erori strategice.

Prima, nu a reuşit să transmită în mesaje că adversitatea ei (justificată) faţă de Vladimir Plahotniuc şi Igor Dodon nu se răsfrânge şi asupra partidului PDM, respectiv asupra electoratului acestui, unul relativ divers, pestriţ, din care şi-ar fi putut eventual extrage voturi sau cel puţin ar fi generat absenteism în rândul lui. Nereuşind să disocieze în discurs partidul şi electoratul PDM de liderul acestuia, Vladimir Plahotniuc, a alienat o parte dintr-un public decisiv sau l-a ostilizat.

A doua eroare a fost alienarea voturilor unioniste şi a celor radical anti-ruse. În 2016, Maia Sandu a candidat (tot) de pe o platformă anti-corupţie, fără geopolitică şi fără mult apel la România. O parte a electoratului pro-european de care vorbeam, cel mai radical pro-european, respectiv unionist şi anti-rus, nu s-a simţit nici băgat în seamă nici reprezentat. Pe cale de consecinţă, s-a demobilizat de la vot cu consecinţe semnificative pentru rezultatul final.

Maia Sandu şi voturile „PDM” în 2020

Astăzi lucrurile stau complet diferit. Vladimir Plahotniuc nu mai există în politica moldovenească, iar sprijinul acestuia – reţele electorale, bani, media – nu mai poate veni. Şi asta contează. Electoratul „PDM”, cel pe care îl ratase în 2016, este acum accesibil pentru Maia Sandu. Sau, cel puţin, nu mai este ostilizat. Prin campania ne-geopolitică pe care a făcut-o, în care vina lui Igor Dodon ar fi că este (doar) incompetent, mincinos şi corupt – nu o unealtă geopolitică a Moscovei – Maia Sandu a fost extrem de inclusivă la nivel de centru, centru dreapta şi centru stânga. Electoratul „PDM” nu se simte deloc inconfortabil cu asemenea candidat.

În concluzie, spre deosebire de 2016, Maia Sandu va reuşi să puncteze şi la acest nivel.

Maia Sandu şi unioniştii în 2020

Şi în cazul unioniştilor, Maia Sandu poate compensa cu succes eroarea de acum patru ani. O parte din voturile unionist s-au dus pe 1 noiembrie direct din primul tur către Maia Sandu, din raţiuni pe care nu la mai repetăm aici.

La alegerile din 2016, au fost însă doi candidaţi unionişti declaraţi, cu atitudini relativ diferite politic faţă de Maia Sandu, cu scoruri electorale mici, dar asta e mai puţin important. Ideea este că, printr-o înţelegere formală sau informală, printr-o discuţie publică cu aceştia, Maia Sandu poate transmite astăzi – ceea ce nu a făcut în 2016 – că reprezintă, fie şi filtrat, electoratul unionist şi pe cei cu atitudini pro-româneşti apăsate. Faptul că ambii candidaţi, Octavian Ţîcu şi Dorin Chirtoacă au anunţat că o vor susţine în turul al doilea deschide calea spre o discuţie cu cei doi şi livrarea unui asemenea mesaj. Pentru Maia Sandu situaţia e ideală: nu o spune ea explicit, o spun noii ei parteneri electorali, deci nici nu supără electoratul deja convins, nici nu jigneşte, prin ignorare, electoratul unionist.

Din această perspectivă, diferenţele faţă de 2016 sunt marcante şi net în favoarea Maiei Sandu.

Maia Sandu şi Renato Ustîi

Înainte de alegerile din primul tur, în timpul campaniei electorale, Renato Usatîi a declarat explicit că nu se va pune problema, în niciun caz, să dea în turul al doilea voturile lui Igor Dodon: „Numai dacă mor şi să-mi ia mâna de la morgă, să spună cineva că Usatîi a semnat declaraţia de susţinere a lui Dodon când încă era viu”. E drept că, în 2016, când nu a candidat la alegerile prezidenţiale, acelaşi Usatîi a îndemnat susţinătorii să-i să-l voteze pe Dodon în turul II. Ulterior el şi-a cerut scuze pentru acest gest, spunând că-l regretă.

Dincolo însă de declaraţiile pe care le-ar putea face un personaj precum Usatîi, un lucru este cert: voturile sale în turul doi nu se duc, la pachet, spre candidatul Igor Dodon, nici dacă ar cere el asta, explicit, votanţilor săi. Voturile se vor duce, cel puţin 25%, spre Maia Sandu sau vor produce absenteism. Din această perspectivă, cei care fac simple calcule aritmetice ar trebui să fie precauţi. Lucrurile nu stau chiar aşa de simplu în politica electorală.

În plus, este evident că unul dintre locurile înspre care ar trebuie să ne uităm între cele două tururi este posibila negociere pe linia Moscova-Dodon-Plahotniuc/Shor. O posibilă repliere ar putea fi exprimată inclusiv prin declaraţii politice pe care urmează să le facă Renato Usatîi (care până acum tace, în aşteptarea unei negocieri -  nu e clar cu cine şi în ce termeni).

Dar, repetăm, voturile nu se vor duce neapărat în direcţia pe care o va solicita Usatîi alegătorilor săi, mai cu seamă dacă le cere să voteze un candidat împotriva căruia a vituperat toată campania electorală, adică Igor Dodon. Chestiunea e valabilă şi în cazul candidatului Partidului Sor, Violeta Ivanova (6,5%).

Maia Sandu şi „cel mai mare partid”

În primul tur al alegerilor din 2016, la o prezenţă de 49,17% (deci mai mare decât în 2020, unde prezenţa a fost de 42,6%), Maia Sandu a acumulat 549.152 de voturi (doar 487.635 în 2020). În turul al doilea, a crescut la 766.593, deci o creşte cu peste 200.000 de voturi, reuşind să reducă din ecartul candidatului Igor Dodon. În primul tur diferenţa era de aproape 10% (48% - 38%) în favoarea candidatului socialist, în final ajungând la 4% (52% la 48%).

Prin urmare, Maia Sandu mai are voturi de cules din republică, dincolo de orice evoluţii sau translatare de voturi din turul I. Principalul bazin electoral, dincolo de „baza” din primul tur, este acum, pentru Maia Sandu, partidul celor care nu s-au prezentat la vot. Aici va fi bătălia, pe mobilizare.

Iar Maia Sandu porneşte favorită. Rezultatul nescontat de multă lume este un semnal pozitiv, de victorie, pentru electoratul el real şi potenţial.

O şansă pe care Maia Sandu nu a mai avut-o niciodată.

Maia Sandu şi Transnistria

Votul transnistrenilor a fost redus în acest tur de alegeri (14.269 de voturi), care s-au dus în majoritate la Igor Dodon (74%), 13% la Maia Sandu şi 7% la Renato Usatîi.

Voturile din Transnistria la alegerile din 2016 (turul al doilea) au fost circa 15.000, iar la parlamentarele din 2019, peste 37.000.

Prezenţa transnistrenilor la votul prezidenţial a fost temperată de CEC-ul prin Hotărârea din 20 octombrie 2020 „cu privire la unele aspecte ce ţin de transportul organizat al alegătorilor la secţiile de votare în ziua alegerilor prezidenţiale din 1 noiembrie 2020”. În hotărâre scrie: „în perioada de timp rezervată votării, şi anume între orele 07.00 şi 21.00, se permite deplasarea pe teritoriul ţării doar a autovehiculelor a căror capacitate de transportare nu este mai mare de 8 persoane şi a transportului rutier de persoane prin curse regulate care funcţionează potrivit legislaţiei Republicii Moldova... Între orele 07.00 şi 21.00 a zilei votării, se interzice: a) organizarea, de către concurentul electoral sau de către alte persoane în interesul concurentului electoral, a transportului alegătorilor la secţia de votare; b) a efectua transportul alegătorilor la secţia de votare cu scopul de a-i determina să voteze pentru unul din candidaţi; c) a efectua transportul alegătorilor la secţia de votare cu autobuze/autocare sau a efectua transportul alegătorilor la secţia de votare de către operatorul de transport rutier în regim taxi, conform unor înţelegeri cu terţe persoane, altele decât călătorul/alegătorul, cu excepţia cazurilor alegătorilor cu dizabilităţi”.

Decizia este menită să reducă afluxul de votanţi care, teoretic, nu ar trebui să-l depăşească pe cel din 2019.

Este de urmărit şi acest canal, Chişinău-Tiraspol, eventual Moscova, şi modul în care alegătorii din regiunea separatistă vor fi mobilizaţi pentru alegerile din turul al doilea. Pare limpede că, deocamdată, asistăm mai degradă o utilizare bilaterală a canalului deja construit de Vladimir Plahotniuc cu conducătorul din umbră al Transnistriei, Victor Guşan, decât o înţelegere în trei Moscova-Chişinău-Tiraspol (dacă era aşa, Rusia ar fi umplut mai uşor secţiile de votare de la Chişinău decât să transporte votanţi transnistreni în R. Moldova!).

Un lucru este cert: dacă Transnistria era/este aproape unanim percepută în republică ca o ameninţare „externă” prin presiuni pentru federalizare / „statut special” care vin dinspre partea rusă, şi nu numai, prin prezenţa tot mai accentuată a voturilor transnistrene în alegerile dintre Prut şi Nistru, covârşitor voturi pro-Est, regiunea va începe, treptat, să fie percepută ca o ameninţare „internă”.

Maia Sandu şi sondajele de opinie

Un subiect complet irelevant în Republica Moldova. Fără să generalizăm şi fără să reluăm aici saga lungă şi – deseori – aiuritoare a sondajelor de opinie publicate în timpul campaniei electorale, să notăm, în treacăt şi fără plăcere, rezultatele pe care le-au oferit în aşa zise exit-poll-uri sau sondaje în ziua alegerilor, case de sondare de dincolo de Prut.

Conform unui sondaj telefonic realizat în ziua votului (AfterPoll 2020) de WatchDog.md şi Institutul de Politici Publice, Igor Dodon ar fi câştiga primul tur la o diferenţă de circa 6%!

Imagine indisponibilă

Tot Igor Dodon este prezentat câştigător, şi la o diferenţă şi mai mare (10%), de către un sondaj realizat de Intellect Group şi asociaţia SPERO.

Imagine indisponibilă

Comentariile sunt inutile. Cel mai firesc şi decent ar fi ca, în turul al doilea, sondajele, mai degrabă, să tacă.

Maia Sandu şi Rusia

„Bate vântul la secţiile de votare de la Moscova”, scria am mai argumentat, nu este o cucerire totală a puterii, ci un condominiul în republică, pe modelul iunie 2019, după cum reconfirma recent Ministrul de Externe Serghei Lavrov.

Rusia nu a dat nimic în această campanie: nici ajutor economic, nici un dolar din cele 200 de milioane despre care se tot discuta, niciun litru de motorină din cele 50 000 pe care urma să le livreze fermierilor din R. Moldova. Este limpede că a privi interesele Rusiei în republică doar ca o tentativă disperată de a controla toată puterea este aberant. Rusia nu vrea un Dodon cu putere 100%, vrea coaliţie Est-Vest, iar atacurile sale la Maia Sandu din această perspectivă vor fi temperate, aşa cum temperat a fost în campanie şi Igor Dodon la adresa Maiei Sandu.

Moscova va încerca să compenseze la masa de negocieri ce a pierdut, eventual,  pe teren.

Exact ca în iunie 2019.

Maia Sandu şi... Margaret Thatcher

Scriam cu un an în urmă că Maia Sandu trebuie să năzuiască să devină o Margaret Thatcher, în sensul în care să aibă curajul de a sta în faţa oricăror influenţe şi presiuni în numele unui proiect politic propriu. Lucrurile sunt şi mai presante acum.

Astăzi, are prima şansă de a câştiga alegerile prezidenţiale. Evident, asta nu e o garanţie că le va câştiga, dar este o oportunitate cu care nu s-a mai întâlnit.

Scena politică de la Chişinău va fi contorsionată, dură, pestriţă, cu sunete de sirenă şi presiuni din toate părţile.

Un lucru este cert: miza Rusiei nu este o confruntare geopolitică totală, ci o confruntare care să ducă la poziţii de negociere favorabile în perspectiva unui condominium, unei coaliţii Est-Vest, care să-i asigure Moscovei pârghiile în domeniile strategice, iar Vestului, inclusiv României, rolul de finanţator (aproape) necondiţionat.

Moscova se simte excelent într-un asemenea mediu, căci ştie că, pe de-o parte, nu e în prim plan, pe de alta, că aşa nu o stinghereşte nimeni. Un singur exemplu.

O serie de investigaţii jurnalistice ale RISE Moldova şi Centrului Dossier au arătat că un grup de „consultanţi politici” de la Moscova s-au alăturat staff-ului de campanie al lui Igor Dodon. Aceşti consultanţi ar fi conduşi de ofiţerul FSB, Iuri Gudilin. Prezenţa acestora - documentaţi şi filmaţi la Chişinău – a stârnit, firesc, indignarea cititorilor. Prin asta s-ar proba faptul că, în timpul guvernării Dodon, prezenţa Rusiei este nefiltrată, totală şi la orice nivel în republică.

Aşa este. Dar ceea ce se ignoră este faptul că, în 2019, era... exact la fel. După alegerile pentru primăria Chişinăului, câştigate de candidatul socialist Ion Ceban (în detrimentul lui Andrei Năstase, căruia Vladimir Plahotniuc îi furase victoria un an înainte), în sediul de campanie al socialiştilor, aplaudau şi beau şampanie nimeni alţii decât cei identificaţi de RISE ca şi consultanţi ai actualului preşedinte! Inclusiv „ofiţerul FSB”, Iuri Gudilin! Altminteri spus, aceleaşi persoane au fost şi consultanţii lui Ion Ceban în 2019, au stat alături de el, în acelaşi sediu şi... nu i-a alungat nimeni din R. Moldova, presa nu s-a indignat, oficialii nu au protestat. Iar asta în timpul coaliţiei aşa zis pro-europeană de la Chişinău!

Şi aici e problema şi testul politic suprem. Ameninţarea cea mai gravă care planează acum asupra R. Moldova este intrarea în ceea ce am numit paradigma Belarus, respectiv reiterarea alianţei Est-Vest, în alte forme, chestiune care serveşte perfect interesele Federaţiei Ruse (şi nu numai).

Acesta este testul (geo)politic al Maia Sandu. În eventualitatea foarte probabilă că va câştiga alegerile prezidenţiale, va trebui să facă alegeri făcând slalom printre opţiuni şi presiuni care vor veni, deopotrivă, de la Est, dar şi de la Vest. Şi dacă va reuşi să evite această capcană, trage un bilet câştigător, cel puţin pe termen lung. Indiferent dacă va reuşi sau nu să genereze anticipate, poziţia de preşedinte, flancată de un cordon competent de consilieri, care pune presiune permanentă pe majoritatea parlamentară nefavorabilă şi guvernul socialist, îi va asigura, în perspectiva alegerilor parlamentare fie şi la termen, un succes politic fără precedent.

Dar asta e o altă discuţie. Până atunci, mai are de câştigat turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din 15 noiembrie.

Şi o va face.

Analiză de Dan Dungaciu, membru în Consiliul de Experţi LARICS.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite