Iar ofiţerii, subofiţerii, militarii din Armata Naţională a Republicii Moldova, încolonaţi mai des pentru instrucţie, uneori şi pentru defilare, sunt oameni cu aceleaşi încercări ale vieţii de zi cu zi, precum conaţionalii lor din dreapta Milcovului de azi, Prutul lacrimilor buneilor deveniţi victimele Pactului dintre Hitler şi Stalin, semnat la 23 august 1939 - blestemată zi în istoria noastră - de ministrul rus de externe Viaceslav Molotov şi de omologul german Joachim von Ribbentrop.

În recentul meu dialog cu un diplomat răsăritean, la cererea acestuia, îi spuneam că pot înţelege raţiunile istorice ale anexării manu militari a peninsulei Crimeea, concepută la Moscova şi realizată de cei mai tăcuţi purtători de uniforme verzi din forţele speciale ruse, dar, aidoma unei lumi întregi, condamn încălcarea dreptului internaţional, a suveranităţii naţionale şi integrităţii teritoriale a unui stat vecin cu România.

Vecină cu România este şi Republica Moldova, o realitate geopolitică a ultimului sfert de veac, la care ţara noastră s-a raportat ca la un stat fratern respectând evoluţia momentan distinctă a populaţiei care trăieşte între Prut şi Nistru, singura în măsură să decidă, să ceară şi să acţioneze pentru reîntregirea naţională atunci când evoluţia situaţiei interne şi contextul internaţional vor genera - şi nu este deloc departe clipa aceea dezirabilă, istorică, inevitabilă - reîntregirea naţională.

Până atunci, orice ajutor venit din România, începând de la împrumutul acordat de Guvernul de la Bucureşti actualului executiv pro-european de la Chişinău, şi continuând cu orice ajutor umanitar acordat unui european încercat de soartă, între Prut şi Nistru, constituie o expresie a conştiinţei alcătuirii de fapt a unei singure comunităţi latine la nord-vest de Marea Neagră.

Într-o asemenea situaţie se află Dorin Botezat, fiul de 13 ani al unui ofiţer din Armata Naţională a Republicii  Moldova.

111

Dorin suferă de paralezie cerebrală infantilă – tetrapareză spastică şi are nevoie de o intervenţie de urgenţă în străinătate.

Părinţii au primit acordul de a fi operat din partea medicilor de la Clinica Acibadem Kozyatagi Hastanasi din Turcia.

Dar pentru intervenţie este necesară suma de aproximativ 23.000$, sumă de care familia de militari nu dispune.

Dacă fiecare rezervist al Armatei României ar depune 0,5 dolari în contul de mai jos s-ar strânge o sumă aproape dublă celei necesare familiei ofiţerului greu încercat de drama fiului său.

444555

Clubul Militar Român de Reflecţie Euroatlantică a semnalat azi Ministerului Apărării Naţionale acest caz dramatic, cu speranţa că nu puţini militari profesionişti români vor înţelege apelul la ajutarea unui camarad din Armata Naţională a Republicii Moldova, formată din fraţii noştri dintre Prut şi Nistru, trăitori pe pământul Basarabiei româneşti.

Date de contact şi număr de cont:

Asociaţia Tighina (preşedinte Alexei Paluţă)

E-mail: asociatia.tighina@yahoo.com

Număr de telefon: 0721182367

Cont bancar: RO40 MIRO 0000 1778 6016 0201 PRO CREDIT BANK Sucursala/Agenţia Vitan

 

Puiul de român, Dorin Botezat merită surâsul care îi lipseşte!