De ce va pierde Igor Dodon alegerile prezidenţiale (şi va fi aleasă Maia Sandu Preşedinte)

Falsul, minciuna, mijloace reprobabile, lipsă de etică şi subminare a legitimităţii alegerilor, toate sunt caracteristicile campaniei electorale a încă preşedintelui în funcţie al Republicii Moldova, pro-rusul ostentativ Igor Dodon.

 Lipsa de credibilitate şi prăbuşirea în încrederea publică a demersurilor lui Dodon, confirmarea în fiecare moment a apelativului de pudel al Rusiei îl afectează dramatic, pe zi ce trece. Nu contează că practică pe scară largă furtul la urne, cumpărare de voturi, încalcă pe deplin legislaţia şi comportamentul electoral normal, nu mai respectă nici o regulă. Nimic nu mai contează pentru că Dodon îşi joacă viaţa, averea, familia, libertatea şi nu mai are scrupule. Igor Dodon e în culmea disperării, pregătindu-se să se agaţe de putere cu noii titushki – structuri paramilitare ad hoc ale represiunii împotriva protestelor de stradă – forţe alcătuite din veteranii Armatei Sovietice şi cu „afganii“, chemaţi pentru două săptămâni în Piaţa Marii Adunări Naţionale de la ora 9 la 23. Ei bine, tocmai de aceea Igor Dodon va pierde preşedinţia şi Maia Sandu va fi aleasă duminică Preşedinte al Republicii Moldova. Pentru că a enervat un popor întreg, pe toţi românii basarabeni, care-l vor trimite, după alegeri, în faţa procurorilor şi a instanţelor de judecată.

Alegeri în vremea lui Dodon. Pregătirea falsului şi furtului la alegeri

În actuala campanie electorală, cel puţin în partea ultimelor două săptămâni, Igor Dodon (şi echipa sa de campanie) au făcut exact ceea ce nu trebuia să facă pentru a păstra o şansă la Preşedinţie: a enervat pe toată lumea, a creat falsuri evidente în campanie, s-a comportat ca un bădăran şi a forţat strângerea de voturi cu de-a sila. Rezultatul este amplificarea şi mai mult a urii faţă de Dodon, ajuns cel mai urât dintre pământenii din stânga Prutului. Mai mult, toată aura victimizării virtuoase ca şi înălţimea morală a revenit şi s-a consolidat în dreptul Maiei Sandu.

E adevărat că şi acest lucru s-a întâmplat prin refuzul compromisului compromiţător. Refuzul pertractărilor. Poate cu costuri, dar cu menţinerea libertăţii de mişcare post-electorale şi a lipsei constrângerilor de orice fel. A contat totuşi, şi contează în victoria finală în turul doi al alegerilor de duminică, rolul celorlalţi candidaţi prezidenţiali în aceste alegeri. Sprijinul real, implicarea lor în alegeri, în spaţiul mediatic şi pe teren.

De remarcat, dincolo de aportul unioniştilor, românilor, pro-românilor şi pro-europenilor, şi mai ales al diasporei occidentale, şi rolul lui Renato Usatâi, al treilea candidat clasat în cursa de acum 10 zile, în susţinerea Maiei Sandu, dar şi un sprijin dezinteresat şi nescontat venit chiar de la Vladimir Voronin, fostul preşedinte comunist, care are propriile poliţe de plătit lui Dodon, dar mai ales păstrează postura de moldovenist dar şi pe cea de independent, inclusiv faţă de Rusia lui Putin. De partea cealaltă, marea dezamăgire a actualului ciclu electoral rămâne PDM şi Pavel Filip, care intră urât în istorie.

De-ale lui Dodon: ignorarea legii şi obligarea organelor de stat să întoarcă capul

Dodon nu are nici o şansă la vot. De aceea va recurge cât poate la furtul în alegeri. Pentru moment a excelat în malversaţiuni, falsuri şi încălcarea legislaţiei electorale – de la război informaţional, dezinformare, fake news lansate în campanie, la utilizarea resurselor administrative pentru a-şi tipări fiţuicile de campanie, pe banii cetăţenilor, în plină criză de pandemie, chiar dacă a primit peste 10 milioane de dolari de la prietenul Ceaika (sau prin prietenul său şi partenerul de afaceri de la instituţiile oficiale ale statului rus).

Ingerinţa Rusiei în campania electorală de partea lui Dodon este evidentă. De la declaraţii şi îndemnuri la susţinere, la prezenţa şi finanţarea experţilor ruşi, ai serviciilor de informaţii ruse FSB, SVR şi mai ales GRU prezenţi la Chişinău, şi până la desfăşurarea pe teren a capabilităţilor ruse de intelligence şi război informaţional, nu se puteau probe mai evidente ale încălcării legislaţiei electorale şi ale alterării grave a rezultatelor alegerilor.

Dar lumea nu mai e atât de credulă, şi nici nu mai e naivă. Realizează falsurile flagrante şi fake news-urile aberante create de maşinăria de campanie a ruşilor din sediul socialiştilor de la Chişinău. Pentru că nu are a prezenta rezultate, Dodon recurge la plata anticipată a pensiilor şi la un război informaţional extins, pe scară largă, cu oponentul său, Maia Sandu. Acele foi imunde prin care i se atribuie Maiei Sandu intenţia legalizării căsătoriilor LGBT şi multe alte năzbâtii sunt toate elemente care trădează legăturile campaniei şi polit-tehnologilor cu serviciile secrete ruse prin maniera, modelele şi comportamentele caracteristice îmbrăţişate.

Temele sunt aberante şi enervează publicul, oripilează electoratul prin distanţa faţă de realitate, dar ele erau menite în primul rând să determine o trecere în defensivă a Maiei Sandu, care să piardă timpul ca să explice de ce când vine nu ar face cele spuse de propaganda neagră a ruşilor de lângă Dodon şi a lui Dodon însuşi. Dar candidatul pro-european a învăţat că nu orice temă se ridică de jos, pentru că rişti să te murdăreşti cu ea. Cu atât mai mult dacă eşti o doamnă. În rest, Dodon e cel care a alergat după dezbateri pe care nu le-a acordat în primul tur, ceea ce subliniază o dată în plus disperarea şi faptul că e conştient că va pierde alegerile.

FOTO Shutterstock

Furtul la urne şi cumpărarea de voturi

Utilizarea pe scară largă a resurselor statului Republica Moldova are multiple direcţii. Dar cea mai importantă şi alarmantă este furtul la urne. Dodon a plătit şi montat o întreagă armată de oameni în secţiile de vot al căror rol este să sprijine furtul la urne al acoliţilor săi dar mai ales să fure ei înşişi pentru Dodon, aruncând în urne voturi favorabile şi distrugând voturile valabile ale concurenţei. Dar şi mai strigătoare la cer este cumpărarea de voturi lansată, care are două ţinte, Transnistria şi Rusia.

În cazul Transnistriei, Dodon a testat cumpărarea de voturi şi transportul în dreapta Nistrului, la cele 42 de secţii speciale, deschise fără nici o bază de legitimitate pentru aceşti cetăţeni. Între timp, a chemat la picior pe toţi oamenii de afaceri relevanţi din regiune pentru a-i ameninţa că le taie comerţul dacă nu aduc oameni la vot. Şi da, poate fura până la 30.000 de voturi, poate mai mult(limita fizică ar fi 42 secţii ori 2500 voturi – 105.000 voturi, pe care va forţa să o atingă).

A doua sursă este Rusia. Şi aici, la primul tur nu a fost nici o forţare, doar rari votanţi întâmplători, veniţi din proprie iniţiativă. De această dată, Dodon forţează aducerea la urne prin cumpărare a cât mai multor votanţi. E de aşteptat ca măcar 30.000 de voturi să vină de aici, chiar dacă marja poate merge spre 45.000. Ameninţări şi constrângeri au fost aplicate pe scară largă pentru a aduce forţat oameni la urne. Primari chemaţi la Preşedinţie, preoţii lui Mechel consemnaţi şi condiţionaţi, diaspora din Rusia condiţionată cu pretinse amnistii şi reglementări ale şederii ilegale.

Tot acest efort poate fi contracarat de ieşirea masivă la vot a diasporei cetăţenilor Republicii Moldova din România şi din Occident. Au fost 150.000, pot veni 300.000 la urne şi să determine prelungirea programului de vot şi răsturnarea planurilor furtului sistematic la urne al lui Dodon. Acesta e cel mai puternic argument al câştigării mandatului de Preşedinte de către Maia Sandu.

Represiunea post-electorală şi recursul la simbolul afganilor

Partea cea mai periculoasă este nu numai că Dodon s-a pregătit să fure alegerile, pe scară largă, cu toate mijloacele, fără nici un scrupul. Ci că s-a pregătit şi de represiunea împotriva protestatarilor după alegeri. Astfel, anticipând protestele de stradă care au fost anunţate, el a blocat Piaţa Marii Adunări Naţionale timp de două săptămâni cu pretinse mitinguri organizate cu oameni din fostele structuri de forţe sovietice pe post de instrumente de represiune. Învăţând din lecţiile lui 7 aprilie 2009, Dodon nu vrea să implice direct organele statului, ci şi-a creat propria armată de titushki – personaje ale luptei împotriva protestatarilor paşnici, în varianta aplicată în Maidanul ucrainean din ianuarie 2014, care a costat peste 100 de victime (faţă de cele 3 ale represiunii din aprilie 2009)

Pregătirea propriilor titushki din forţe de represiune neconvenţionale, tradiţionale în Rusia prin aşa numitele forţe căzăceşti, este făcută tocmai pentru a nu se putea da vina pe el şi pe stat şi pentru a nu-şi asuma responsabilitatea nici pentru un act mârşav pe care-l face. O forţă hibridă vine să ia locul carabinierilor şi poliţiei. Dar şi recursul la „afganii“ şi veteranii oficiali ai armatei – în subordinea Ministrului Apărării Gaiciuc, rudă prin alianţă a lui Dodon proaspăt reinstalat în funcţie – cu toţii finanţaţi de guvern, trădează din nou influenţa şi modelul represiunilor ruse şi acţiunea serviciilor de informaţii ruse din jurul lui Dodon.

Recursul la „afgani“ - adică la luptătorii sovietici din Afganistan, este o practică a spaţiului rus. Se consideră că cei care au făcut Afganistanul, în timpul ocupaţiei sovietice şi a regimului comunist instalat atunci – 1979-1989 – au experienţa şi mai ales duritatea pentru a reacţiona şi a face faţă mulţimii, după ce s-au luptat cu mudjahedinii. De partea cealaltă, protestatarii pro-europeni sunt susţinuţi de forţele naţionale şi de veteranii din Războiul de pe Nistru – oripilaţi de trădarea lui Dodon tradusă prin mişcarea noului vicepremier pentru Reintegrare la Tiraspol, la întâlnirea cu Krasnoselski, de fapt un cetăţean rus din zpa’iul partidului Shor care trădează şi el interesul naţional al Republicii Moldova – şi de veteranii armatei naţionale. Dar perspectiva unei ciocniri e reprobabilă şi extrem de periculoasă, iar Dodon, dacă nu înţelege că e responsabilitatea sa deplină o asemenea perspectivă, se înşeală amarnic şi nu ştie cât îl va costa.

De aceea va pierde alegerile prezidenţiale Igor Dodon, iar Maia Sandu va deveni duminică seara viitorul Preşedinte al Republicii Moldova!