Dan Dungaciu: De ce este nevoie de o Mare Alianţă electorală la Chişinău? Şi nu de altceva
0
Situaţia din Republica Moldova, dincolo de sunetele de fanfară care se mai aud din când în când în urma vizitelor prezidenţiale ale doamnei Maia Sandu prin diverse capitale europene – modelul Zelenski de după câştigarea alegerilor în Ucraina! -, este gri. Incertitudinile sunt mai mari decât certitudinile, întrebările, mai multe decât răspunsurile.
Nu a fost niciodată altfel, acolo. Dar dincolo de multiplele dubitaţii, datoria fiecărui om politic responsabil este să gestioneze provocările care îi stau în faţă şi să se ocupe de cele care îi sunt la îndemână. Iar miza principală astăzi la Chişinău este modul în care forţele pro-europene şi pro-româneşti vor aborda alegerile parlamentare de anul acesta, care nu vor putea fi amânate, doar, eventual, întârziate.
Practic, sunt trei scenarii care merită discutate.
Primul scenariu: o Mare Alianţă formalizată (PAS, DA, PUN, MPU)
Am mai spus deja că evoluţiile electorale de dincolo de Prut trebui să fie înţelese după o singură grilă, geopolitică, aceeaşi care a funcţionat de la începutul republicii până astăzi: Vest versus Est. Alegerile au fost şi sunt întotdeauna geopolitice, lucru confirmat şi de eşecul coaliţiei efemerei coaliţii PAS-PSRM din iunie 2019, care a încercat că depăşească geopolitica şi să instituie „naţiunea civică”. Estul şi Vestul au ponderi relativ egale în electoratul de peste Prut. Aşa a fost întotdeauna şi aşa e şi azi. Inclusiv în 2001, când comuniştii lui Vladimir Voronin aveau în parlament 71 de deputaţi, în realitate PCRM a luat 50,07%, dar prin redistribuire au ajuns la majoritate constituţională. La fel a fost şi în 2009, când Alianaţa pentru integrare Europeană (AIE) a câştigat, la mustaţă, majoritatea, după ce a scindat Partidul Comuniştilor şi a schimbat mecanismele de redistribuire a voturilor.
Avem de-a face, pe fond, cu o bătălie perpetuă între două blocuri geopolitice, nu politice, unul numit, generic, „Alianţa pentru Integrare Europeană”, celălalt – „Partidul Comuniştilor/Socialiştilor”. Primul include pe toţi europenii, de toate nuanţele, al doilea pe toţi pro-esticii, de toate nuanţele. Miza principală în orice competiţie electorală este ca fiecare „bloc” să nu aibă „dubluri” şi să reuşească să îşi adune toate voturile, să nu le risipească. Despre asta e vorba în orice alegere.
Despre asta va fi vorba şi acum.
Acest mod de a aborda politica din R. Moldova ne-a permis să înţelegem şi faptul că, ţinând seama de campania electorală pe care a susţinut-o şi de modul cum a tratat tot spectrul politic potenţial pro-european, Maia Sandu avea prima şansă la alegerile prezidenţiale din 2020 şi înainte de turul I (aici).
De ce sunt importante aceste precizări? Pentru că, în perspectiva viitoarelor alegeri parlamentare din 2021, singura soluţie pentru tabăra pro-europeană de a câştiga 50% în parlamentul RM este (tot) o Mare Alianţă, inclusivă, având ca prim solist PAS-ul, o coaliţie formalizată, care să includă şi partenerii pro-europeni sau pro-români precum Dreptate şi Adevăr (Andrei Năstase), Partidul Unităţii Naţionale (Octavian Ţîcu) sau Mişcarea pentru Unire
(Dorin Chirtoacă şi Valeriu Munteanu). Ar fi replica, pentru parlamentare, a strategiei adoptate de Maia Sandu pentru câştigarea strălucită a alegerilor prezidenţiale.
În politică, unu plus unu fac mai mult decât doi, iar avantajul coaliţiilor este că reuşesc să colecteze mai multe voturi decât toate partidele componente luate separat. Mecanismul este psihologic, ţine mai cu seamă de distibuţia nehotărâţilor, votul util, transmiterea unui mesaj de coerenţă şi hotărâre şi electoratului intern, dar şi celui de peste hotare (care se va demobiliza masiv în faţa unor confruntări intestine în tabăra europenilor).
Deci, Marea Alianţă. Ce şanse are? Teoretic, are, practic, va fi mai greu. Declaraţia liderului PAS la un post de televiziune prin care s-a transmis ideea că partidul merge singur în alegerile parlamentare, în ciuda oricăror nuaţe care pot interveni, este, din păcate, primul gând, şi cel mai sincer, al PAS-ului. Sincerităţile trebuie însă bine gestionate în politică; pe fond, a fost o greşeală indiscutabilă care a lăsat un gust amar potenţialilor parteneri.
Peste asta se poate trece, însă. Iar dacă s-a putut constitui, în 2018, un Bloc electoral (ACUM), ar trebui să se poată şi azi. E vorba despre necesităţi politice şi strategice, nu de opţiuni private. În plus, să invoci, fie şi tacit, animozităţi de ordin personal e ridicol, ţinând seama că, în 2019, Blocul ACUM s-a aliat pentru guvernare, fără să clipească şi în pofida jurămintelor publice, cu... Partidul Socialiştilor a lui Igor Dodon! Adică Igor Dodon, fostul partener (pasiv) de Binom al lui Vladimir Plahotniuc, şi PSRM lui, erau atunci mai acceptabili decât actualii potenţiali partneri proeuropeni şi pro-români?
Pentru unii, da. De aceea, indiferent cât de bine sună pe hârtie – şi e singura versiune potenţial câştigătoare! -, un asemenea scenariu se va naşte greu. Dacă se va naşte vreodată.
Al doilea scenariu: Adio, dar rămân cu tine („alianţă” electorală neformală)
Prin urmare, se va lansa un al doilea scenariu. Şi acesta se bazează pe ideea unei „alianţe” electorale neformalizate, tacite, între potenţialii parteneri a unui bloc electoral. PAS merge pe drumul său, unioniştii pe drumul lor, iar DA-ul pe drumul lui, încercând să culeagă, fiecare, cât mai multe voturi. Partidele nu se vor ataca decât „septic”, pe chestiuni mai degrabă banale, se vor răni, eventual, uşor, cu vârful floretei, dar în niciun caz nu vor scoate cuţietele din teacă. Şi vor face asta pentru că, nu-i aşa, urmează să se reunească, fericiţi şi victorioşi, într-o coaliţie amplă, după alegeri, în Parlamentul R. Moldova.
Planul acesta sună, teoretic, bine; dar, pe fond, este o nerozie.
În primul rând, dacă cineva îşi imaginează că în 2021 se va repeta situaţia de la alegerile din 2009 şi 2014, când partidele Alianţei pentru Integrare Europeană candidau separat şi în campanie îşi făceau cu ochiul unele către altele, dar şi către electorat, atunci se minte singur. La vremea respectivă nu se punea problema riscului ca unul dintre partidele AIE să nu treacă pragul electoral şi voturile lor să meargă prin redistribuire la comunişti. Astăzi, situaţia e complet diferită.
În al doilea rând, o „alianţă” neformalizată nu are nicio bază politică. Orice „alianţă” de acest gen, informală, trebuie să se bazeze pe un consens mai profund, capabil să o facă viabilă şi eficace indiferent de faptul că nu există niciun acord formal. Or, tocmai acest consens mai profund lipseşte. Nici liderii nici formaţiunile politice despre care vorbim aici nu se înţeleg între ei foarte bine, de aici şi nevoia pentru o coaliţie formalizată, care să înlocuiască adeziunile private între membii (care nu există!) cu obligaţii contractuale.
În al treilea rând, realităţile politice sunt cele care sunt în RM: PAS, prin victoria fără precedent a preşedintelui Maia Sandu, este pe val. Prin urmare, este principalul partid care nu vrea confruntare dură în viitoarea campanie, care vrea pace şi incluziune, încercând să imite, la nivel de partid, prestaţia fostului/actualului său lider în campania prezidenţială. În aceste condiţii, un asemenea scenariu de non-combat nu ar fi, în realitate, decât un cec în alb oferit PAS-ului de celelalte formaţiuni politice, adică un acord de non-beligeranţă, fără ca aceastea să primească nimic în loc. Căci tocmai partidele cu un scor mai mic, unele sub limita pragului electoral, îşi doresc confruntare, dezbatere, polemică. Aşa funcţionează logica politică.
Prin urmare, un asemenea acord tacit ar fi, de fapt, 100% în favoarea PAS, o centură de protecţie pentru acest partid care vrea să se menajeze - şi nimic altceva.
Se aşteaptă cineva ca acest scenariu să fie acceptat de celelalte forţe politice în afară de PAS? Dacă da, înseamnă că nu a înţeles nimic din politică în general şi din politica din stânga Prutului în particular.
Cine crede că personalităţi politice tari şi intempestive precum Andrei Năstase sau Octavian Ţîcu vor sta cuminţi şi vor apăra, disciplinat, „onoarea PAS-ului”, fără să crâcnească împotriva lui şi a politicilor sale, e complet nerealist. Au susţinut-o pe Maia Sandu în turul al doilea, şi au făcut bine. Dar să le ceri să facă asta şi în cazul partidului PAS, e lipsit de logică.
La fel stau lucrurile şi cu Dorin Chirtoacă sau Valeriu Munteanu (MPU), care nu vor mai accepta o asemenea postură... tocmai pentru că ei au fost în ea din campania de prezidenţiale încoace! Spre deosebire de colegii lor unionişti de la PUN, cei de la MPU s-au aliniat disciplinaţi alături de Maia Sandu şi PAS, au sprijinit-o pe candidata PAS nu doar în turul al doilea, ci şi în primu tur (!), în ciuda faptului că MPU avea propriul candidat, devenind un fel de „bodyguarzi” politici ai acesteia. Preţul a fost câştigarea unei simpatii publice din partea susţinătorilor PAS (!), dar o pierdere accelerată de voturi şi de susţinători proprii. MPU s-a comportat faţă de Maia Sandu şi PAS ca un... ONG, unul disciplinat şi necondiţionat susţinător al acestora. De ce au făcut asta? Pentru că, probabil, MPU năzuia la o alianţă politică mai profundă, logică, la... alegerile parlamentare ulterioare. Adică, sprijinul necondiţionat pe care l-au oferit Maiei Sandu ar fi urmat să fie recompensat de o alianţă electorală la parlamentare, pe care să le-o ofere PAS-ul.
Iar MPU nu a primit... nimic! Doar o bătaie pe spate, zâmbete frumoase când este de faţă, şi dispreţuitoare când iese din cameră.
Va mai călca MPU pe aceeaşi greblă? Evident, nu.
Şi încă ceva. Este vorba aici şi despre resurse. Într-o asemenea „alianţă”, lăsate pe dinafară de PAS, celelalte partide primesc mesajul că trebuie să îşi vadă de ale lor, nu au loc la masa bogaţilor politici, în ciuda faptului că multe resurse nu au, iar mass media liberă din republică, atâta câtă este, va fi concentrată, previzibil, în primul rând pe preşedintele Maia Sandu şi partidul său, apoi pe restul „partenerilor” pro-europeni.
Din aceste motive, scenariul unei „alianţe” neformalizate este o naivitate.
Al treilea scenariu: cu cărţile pe faţă (Blocul electoral DA-PUN-MPU)
Aşa că se va ajunge la al treilea scenariu. Căci nu se poate altfel.
În condiţiile în care li se va propune o „alianţă” informală, ceea ce înseamnă că vor avea rol de „decor” politic irelevant, fără personalitate şi fără sprijin politic, financiar sau mediatic, DA, PUN şi MPU trebuie să facă, ele însele, un Bloc pre-electorală. În acest fel, vor relansa complet lupta politică.
E un gest logic după refuzul PAS a unei coaliţii largi, şi singura posibilitate de a conta în politica de peste Prut a unor lideri politici de care este nevoie în Parlamentul RM şi care nu îşi mai pot permite să piardă trenul electoral care vine. Pentru mulţi, ultimul.
În primul rând, un asemenea Bloc electoral nu va fi opus, explicit, PAS-ului. Aşa cum acesta merge, singur, pe drumul lui – tot mai spre centru-stânga, într-o speranţă naivă că va reuşi, precum liderul său, Maia Sandu, să colecteze tot! -, noul Bloc politic va face la fel, căutându-şi un drum propriu. Şi există un spaţiu (geo)politic pe care trebuie şi poate să îl umple în R. Moldova. Este cel pro-european şi pro-românesc, angajat fără echivoc în proiectul de integrare euroatlantică, mai tradiţionalist decât liberalul PAS şi, geopolitic, mai ferm, respectiv mult mai puţin dispus să accepte concesii inclusiv în dosarul transnistrean, indiferent cine le-ar cere.
În al doilea rând, acest potenţial Bloc politic a strâns, prin candidaţii săi prezidenţiali, 6,47% la ultimele alegeri prezidenţiale. În condiţiile pragului de 7% pentru coaliţii electorale în RM, scorul de la care pleacă este pozitiv. Se va spune că scorul la prezidenţiale nu se transferă partidelor; e adevărat, doar că, în acest caz, în condiţiile unei maxime polarizări Maia Sandu – Igor Dodon la alegerile prezidenţiale din 2020, cei 6,47% care au votat, totuşi, cu Andrei Năstase, Octavia Ţîcu şi Dorin Chirtoacă nu sunt, limpede, votanţi PAS, din moment ce nu au fost nici măcar votanţi ai Maiei Sandu! Prin urmare, aceşti electori nu se vor duce în altă parte decât la acest potenţial bloc electoral despre care vorbim.
În al treilea rând, acest bloc ar avea un spaţiu de manevră politică şi geopolitică incomparabil mai mare decât o aveau candidaţii în alegerile prezidenţiale. Să nu uităm că, atunci, nu doar Maia Sandu poza în candidat ne- sau anti-geopolitic, ci şi... Igor Dodon, care se vroia inclusiv, şi cu Estul şi cu Vestul, fără digergenţe şi fără discursuri geopolitice. Doar că pe el nu îl credea nimeni.
Astăzi, însă, lucrurile s-au schimbat radical. Nici nu au pierdut bine alegerile prezidenţiale, că socialiştii au şi început să dea jos geopolitica din cui. Resusitarea statutului limbii ruse şi transformarea acesteia în „limbă de comunicare interetnică” a fost doar un pas în a deschide dosarul geopolitic, dar unul semnificativ, care va agita spiritele şi apele.
Deci, indiferent ce vrea PAS sau chiar preşedintele Maia Sandu, faptul că socialiştii „geopolitizează” dezbaterea electorală va genera, firesc, o reacţie. Iar faptul că, împotriva legii privind statutul limbii ruse, PAS nici măcar nu s-a pronunţat şi nici nu s-a opus la Curtea Constituţională, doar DA şi PUN au făcut asta, va fi, evident, reamintit în campania electorală, decupând din electoratul acestui partid acele fracţiunii pentru care geopolitica contează, la fel şi reacţia publică faţă de excesele ruseşti sau pro-ruse. PAS va fi împins tot mai la stânga. Mai mult, resuscitarea ideii de geopolitică va readuce conflictul socialiştilor cu România în prim plan, o temă care nu este, nici ea, favorita PAS-ului ci, mai degrabă, a DA, MPU şi PUN. (Ca să nu mai amintim despre unele numiri de pe lista guvernului Gavriliţă propuns recent parlamentului de PAS, care nu fac decât să sugereze, odată în plus, opţiunea că geopolitica a murit şi trebuie să rămână îngropată. Decizie politică legitimă, fireşte, dar riscantă, mai ales într-o campanie electorală în care PAS va avea, pe de-o parte, socialiştii (şi Rusia), pe de alta, prezumatul şi dezirabilul bloc DA-PUN-MPU).
În al patrulea rând, un asemenea bloc ar avea un avantaj de persoane. Maia Sandu a fost şi este cel mai votat lider politic din RM. Asta este un atu, în sensul că plaja de voturi, inclusiv a partidului său, este teoretic mare, dar şi un dezavantaj, în sensul în care foarte puţine voci din PAS au răzbit pe scena la nivelul discursului public. PAS are o garnitură de lideri „tehnici” şi tineri inteligenţi, dar, la nivel de personalităţi politice conturate nu a marcat multe puncte. Umbra Maiei Sandu a fost prea deasă. Din această perspectivă, un bloc DA-PUN-MPU stă incomparabil mai bine. Vocile şi personalităţile publice pe care un asemenea Bloc le-ar livra sunt o armă redutabilă, puse să lucreze împreună, într-o confruntare politică electorală şi cu reprezentanţii Estului (PSRM, Partidul Nostru, Pro-Moldova), dar şi cu cei din PAS. Ultimii, nu adversari, evident, dar indiscutabil concurenţi politici.
Concluzii de etapă
Foto: 31.01.2021. Miting al PSRM la Bălţi, R. Moldova, pentru susţinerea statutului limbii ruse ca „limbă de comunicare interetnică”. Sursa: socialistii.md.
Experimentul Belarus în RM a eşuat, respectiv coaliţia anti-geopolitică împotriva naturii dintre PSRM şi Blocul ACUM din 2019, deşi a avut „naşi” dintre cei mai prestigioşi. În acest spaţiu, socoteala de acasă rareori se potriveşte cu cea din târg.
Dar ceva pozitiv tot a rămas de atunci, respectiv conştiinţa unor politicieni că sunetele de sirenă care se aud uneori nu sunt de fiecare dată acceptabile. Indiferent de unde vin ele. Sfătuitorii vin şi pleacă, politicienii şi electoratul lor rămân pe loc. Nu tot ce străluceşte este aur.
Iar în ceea ce priveşte „socoteala de acasă...”, aşa va fi, se pare, şi de data aceasta.
Ideal pentru RM, în perspectiva alegerilor parlamentare anticipate, este o Mare Alianţă a forţelor pro-europene şi pro-româneşti.
Din raţiuni politice – pentru unii geopolitice (?) -, acest scenariu riscă să fie ignorat şi să se lanseze al doilea scenariu, unul de „substitut”, respectiv o „alianţă” neformalizată, o căsătorie fără acte, în care unii vor avea totul, iar alţii, nimic. Evident că nu va ţine nici acesta, indiferent de „naşii” lui.
Ideal este, cum spuneam, primul scenariu, dar se va merge pe al doilea, însă, în realitate, se va petrece, cel mai probabil, ultimul...
Să ne pregătim, aşadar, de anticipate.
Dan Dungaciu este membru în Consiliul de Experţi LARICS.
Se încarcă comentariile...
