Curtea Constituţională, despre şedinţa Parlamentului convocată de ACUM şi PSRM: „Constituie o încălcare gravă a prevederilor constituţionale”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
constcourt.md

Curtea Constituţională a decis sâmbătă, 8 iunie, în urma unei sesizări depuse de deputaţii PDM Sergiu Sârbu şi Vladmir Cebotari, că „orice acţiune şi/sau act legislativ, care are drept scop desfăşurarea activităţii Parlamentului după apariţia circumstanţelor de dizolvare obligatorie, constituie o încălcare gravă a prevederilor constituţionale şi sunt nule ab initio”.

„La apariţia circumstanţelor de dizolvare a Parlamentului în condiţiile art.85 alin.(1) din Constituţie, Preşedintele ţării este obligat, neîntârziat, să sesizeze Curtea Constituţională pentru constatarea circumstanţelor de dizolvare, cu emiterea ulterioară a decretului de dizolvare a Parlamentului şi stabilirea datei alegerilor parlamentare anticipate”, se spune într-un comunicat de presă emis de Curtea Constituţională.

Deputaţii Blocului ACUM şi cei din Partidul Socialiştilor s-au înţeles cu privire la crearea unei majorităţi parlamentare şi au anunţat convocarea şedinţei Parlamentului pentru ziua de sâmbătă, 8 iunie, ora 12.30. Anunţul vine în contextul în care Curtea Constituţională a decis că data limită a formării unei majorităţi este de 7 iunie. Din acest motiv, Democraţii lui Vlad Plahotniuc au anunţat că şedinţa este neconstituţională.

Igor Dodon a declarat că Procuratura, la comanda PDM, va intenta dosare penale pe numele deputaţilor ACUM şi PSRM pentru tentativă de lovitură de stat. Totodată, Dodon spune că, de fapt, autoriti unei lovituri de stat sunt democraţii, care ar încerca prin decizia CC de dizolvare a Parlamentului să se menţină la guvernare până la anticipate.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite