După 50 de ani nu mai exista URSS. Plecat de la o tiradă de sorginte sovietică - celebru citat al lui Mihail Gorbaciov către învingătorii Războiului Rece, „Am să vă fac cel mai mare rău: am să vă las fără duşman“ - Bruckner nu marşează pe abordarea rusă că NATO trebuie desfiinţat pentru că nu mai există Tratatul de la Varşovia să i se opună, dar subliniază că, după ce lichidează urmările conflictului vechi şi memoria duşmanului, după ce dă toată vina pe răposat(mortul e totdeauna şi pentru toate vinovat) începe naşterea bătăliilor interne, a blamului şi vinelor în interiorul victorioşilor.

Aşa aştepta Gorbaciov şi Kremlinul rus ulterior să se întâmple şi cu Occidentul, cu lumea liberal-democrată, să intre în trepidaţie şi în descompunere, să se formeze tabere şi rupturi, rivalităţi şi noi conflicte. Nu s-a întâmplat, însă, până la renaşterea Rusiei după adoptarea doctrinei Putin 2003 şi explozia preţurilor la petrol şi gaz, din anii 2005-2008, nu se va întâmpla nici azi, pe divergenţele transatlantice de după venirea lui Trump, nici pe certurile de peste Mânecă, în eventualitatea unui Brexit, pentru că aici Occidentul este unit de principii şi valori comune.

Mutatis mutandis, în Republica Moldova, Oligarhul a fugit, revoluţia a învins, şi da, guvernarea actuală, iar guvernul majoritar pro-european Maia Sandu şi majoritatea cu pro-ruşii din PSRM trebuie să gestioneze afacerile ţării. Să aducă bani, să plătească pensii şi salarii, să plătească facturi. Fără să fie împiedicaţi de nimeni. După ce îşi epuizează perioada de răzbunări personale, individuale şi colective, după ce dă vina pe Oligarh şi regimul care a fost, după ce dărâmă toate instituţiile şi schimbă oamenii - mai dând o halcă sub controlul Moscovei şi a reprezentanţilor săi pe teren - socialiştii pro-ruşi ai lui Dodon, vor trebui chiar să guverneze. Şi, ghici ce, fără alegeri anticipate, pentru că Curtea Constituţională a informat – oare cum? – propriile sale hotărâri. Dar mai contează?

Oligarhul a fugit, revoluţia a învins, şi da, guvernarea actuală, iar guvernul majoritar pro-european Maia Sandu şi majoritatea cu pro-ruşii din PSRM trebuie să gestioneze afacerile ţării.

Prima problemă majoră a actualei majorităţi şi actuale coaliţii, cât încă nu s-au luat de păr şi nu au început ciocnirile majore, este să arate că democraţia a învins, cu adevărat, dar mai ales că poate să dăinuie, măcar formal, şi statul de drept, şi europenismul. Iar aici lucrurile sunt mult mai complicate. Sistemul instituţional şi normativ trebuie să aibă o continuitate şi o predictibilitate. Şi în asta constă statul de drept, nu numai în justiţie independentă şi stabilitatea sistemului juridic şi a hotărârilor judecătoreşti. Schimbările trebuie făcute pe lege, nu revoluţionar şi cu voluntarism excesiv. Nu poţi mătura un stat, instituţii şi un sistem normativ peste noapte pentru că riscul e ca, în viitor, să vină altcineva şi să o facă la fel. E şi o problemă de legitimitate a regimului democratic nou instalat ca aceste legi să fie respectate în orice caz.

De aceea sunt perfect de acord cu Maia Sandu, că retragerea/anularea hotărârilor Curţii Constituţionale e un barbarism juridic. Că judecătorii trebuie să plece pentru că nu ştiu carte şi trebuie înlocuiţi cu profesionişti, nu cu politruci. Iar Hotărârile Curţii Constituţionale trebuie respectate şi aplicate. Juriştii nu trebuie să caute lucruri neclare şi nesigure, contestabile sau fără precedent, ci extrem de concrete şi clare, fără hibe. Nu creativitate şi chichiţe avocăţeşti, ci soluţii constituţionale serioase. Nu voluntarisme şi forţări revoluţionare, ci soluţii de continuitate care garantează statul de drept. Dacă nu, democraţia e şchioapă, ca şi legitimităţile noii puteri.

Soluţia cea mai simplă şi evidentă de ieşire din criza constituţională ar fi exact organizarea alegerilor anticipate. La 6 septembrie. După legea în vigoare. Aceasta ar legitima pe toată lumea, administrarea alegerilor s-ar face de către actualul guvern, care s-ar considera interimar, care-taker, eventual cu Premierul dându-şi demisia din cauza iregularităţii reţinută de Curtea Constituţională a votării sale. Dar rămâne guvern interimar pentru a evita vidul de putere şi pentru a organiza alegerile. Ar fi şi avantajos, în contextul curent, în care PSRM şi ACUM ar avea câştig de cauză. Chiar şi în votul uninominal. E adevărat, după noi alegeri, pro-ruşii de la PSRM ar putea prelua pe deplin conducerea statului Republica Moldova.

Prima problemă majoră a actualei majorităţi şi actuale coaliţii, cât încă nu s-au luat de păr şi nu au început ciocnirile majore, este să arate că democraţia a învins, cu adevărat, dar mai ales că poate să dăinuie, măcar formal, şi statul de drept, şi europenismul.

Fireşte că nu se va întâmpla aşa. Negocierile de culise făcute în alte capitale, pentru profituri ce nu au legătură cu cetăţenii Republicii Moldova(nici cu România sau românismul, din contra) au alt scenario pregătit, iar guvernul ar trebui să mai dăinuie ceva timp. E un guvern convenabil, pro-european, cu oameni scuturaţi, profesionişti, cunoscători în domeniul lor. Un Guvern de vitrină, în spatele căruia se pot face marile afaceri şi marile aranjamente fără probleme. Mai mult, un guvern fără chei de control şi cu toată zona de securitate dată la ruşi. (uitaţi de azi integrarea în UE, relaţiile cu NATO sau unionismele, sunt din visurile trecutului şi, eventual, ale unui viitor tot mai îndepărtat).

Oricum, o soluţie la criza constituţională trebuie găsită. Cu respectarea Hotărârilor Curţii pronunţate – cu excepţia vicierii profunde, egală cu anularea lor, dar care presupune alte procese îndelungate, de probare a viciilor de duc la nulitatea absolută. A, şi apropo, recomandările Comisiei de la Veneţia nu prea ajută, decât dacă oferă tehnic soluţia respectării Hotărârilor Curţii deja pronunţate. Ulterior, tema de bază e bătălia pentru europenism: dialogul, negocierea şi formula inclusivă de soluţionare a situaţiei curente. Soluţii convenite consensual. Ca să nu repetăm povestea consultărilor formale la legea electorală, urmată de ignorarea recomandărilor Comisiei de la Veneţia.

Europenismul şi statul de drept sunt două mize majore, care vor consacra actuala putere, o vor defini pe termen lung, prin tranziţia paşnică şi cu respectarea regulilor, ceea ce va da şi precedentul, şi fundamentul de legitimitate guvernării. Şi garanţia că nu se va întoarce cineva, în viitor, şi va anula tot ceea ce s-a întâmplat după acel moment, pe motiv de nerespectare a statului de drept şi a hotărârilor Curţii Constituţionale. Sau pe motiv de desconsiderare completă a opoziţiei. Pe lipsă de dialog şi comunicare, lipsă de considerare a argumentelor cele mai potrivite şi soluţiilor legale. Oricum Republica Moldova intră într-o zodie de turbulenţe majore, care ameninţă să-i schimbe fundamental cursul şi direcţia de dezvoltare, substanţa înţelegerilor şi relevanţa în regiune. Din păcate într-un joc de mişcări impuse, în care cetăţenii nu au nici şansa să înţeleagă ce li se întâmplă, nici capacitatea să reacţioneze şi să decidă încotro o ia statul lor.