Declar din start, ca să fie clar pentru toate bocitoarele politice din toate partidele şi societăţile civile afiliate: departe de mine gândul să-mi bat joc de memoria tânărului împuşcat mortal, din greşeală, la vânătoarea din Pădurea Domnească.

Titlul mi-a fost inspirat de şeful liberalilor, Mihai Ghimpu. Ieri acesta a sugerat, nici mai mult nici mai puţin, că în tot balamucul politic din ultimele săptămâni ar fi... mâna Moscovei! Probozindu-l de ochii lumii şi pe Plahotniuc, Mihai Ghimpu şi-a îndreptat toate săgeţile spre celălalt „Vlăduţ“, dând de înţeles că nimeni altcineva decât premierul Vlad Filat a declanşat criza politică actuală pentru a distruge AIE şi a provoca alegeri anticipate.

Şi nu dintr-un simplu ambâţ electoral, ci pentru că ar face jocul Moscovei, care vrea să ne împiedice să semnăm Acordul de Asociere cu UE! Liderul liberal a comparat chiar scandalul actual cu situaţia de la sfârşitul anilor ’90, când a fost debarcată Alianţa pentru Democraţie şi Reforme. „Rusia ştie ce înseamnă aceste acorduri. Dacă se confirmă că este acelaşi teatru din 1999, când a fost distrus ADR, şi că e mâna prietenilor noştri, atunci invit colegii mei la vânătoare. Alianţa şi pământul din Moldova nu le aparţin“, a tunat liberalul.

Aş fi pus aceste presupuneri şi temeri pe seama exaltării şi scenaritei de care suferă Mihai Ghimpu dacă, o seară mai devreme, cu o declaraţie oarecum geamănă n-ar fi ieşit liderul PAD. Potrivit comunicatului de presă emis de formaţiunea sa, Mihai Godea „a avertizat liderii AIE asupra pericolului de a pierde şansa istorică de a încheia Acordul de Asociere cu UE, la fel ca în 1999. În acest context, el a sugerat că profunda criză politică ar putea fi încurajată şi orchestrată de Kremlin…“.

Cum spun ruşii: „Priehali!“. Nu zic, o fi ei infiltraţi prin toate structurile din fostele republici-surori, dar să mi-i imaginez totuşi pe agenţii ruşi scriind scenariul macabru a ceea ce a fost pe 23 decembrie şi ce a urmat după mi-e greu: cum să-i determini pe procurorul general, preşedintele Curţii de Apel şi pe alţi „vânători de selecţie“ să-şi dorească să meargă la împuşcat mistreţi; cum să faci aşa încât un glonte să-l nimerească din greşeală pe Sorin Paciu; cum să te asiguri că toţi vor păstra tăcerea criminală; după care cineva să-i şoptească lui Sergiu Mocanu ce s-a întâmplat, iar el să iasă şi să arunce bomba în presă şi tot aşa...

Riscul de a compromite parcursul european al ţării şi de a arunca la coş toate eforturile diplomatice de până acum, într-adevăr, este mare. Dar, în acest caz concret, nu Kremlinul e de vină, ci întreaga noastră clasă politică şi, înainte de toate, partidele de la guvernare. Pentru că, în loc să gestioneze corect o situaţie ieşită din comun şi să-şi cureţe rândurile, tăind în carne vie, politicienii au lăsat ca lucrurile să degenereze într-un scandal monstru şi într-o criză politică fără precedent.

Apropo de aceasta, chiar nu înţeleg pe ce mizează cei care afirmă că Vlad Filat „a organizat totul“ pentru că vrea anticipate. Poate că şi vrea, nu neg, undeva în adâncul sufletului, dar sunt convinsă că raţiunea îi spune că nu prea are cu ce ieşi în aceste virtuale anticipate - cu angajamente ajunse la jumătate de mandat, fără acordul pe vize şi, deocamdată, şi fără Acordul de Asociere…

Lumea nu de anticipate are nevoie şi nu distrugerea Alianţei cer acei membri ai societăţii care s-au simţit scuipaţi de politicieni prin această celebră deja vânătoare şi care, în mod firesc, s-au revoltat. Lumea cere ordine. De aceea, dragi lideri politici autohtoni, ar fi trebuit să vă adunaţi cu toţii şi să discutaţi măcar şi zece ore, să vă daţi la moacă unul altuia, dacă era cazul, dar să faceţi ordine în propriile curţi.

Dacă interesele ţării, într-adevăr, sunt mai presus decât cele personale, aşa cum vă juraţi mai ales în campaniile electorale, nu veţi pune soarta Republicii Moldova pe acelaşi cântar cu păstrarea în funcţie a unuia sau altuia de la vârf. Nu de circ şi de discursuri aiurite în Parlament avem nevoie acum, ci de o anchetă corectă şi de siguranţa că astfel de derapaje nu vor mai avea loc, aşa încât în toamnă să ne putem bucura că ne-am mai apropiat cu un pas de Europa.

Vlad Filat este, poate, cel mai interesat ca Alianţa să reziste, el să rămână în funcţie, iar Acordul de Asociere să fie semnat. Ce sens ar avea să-şi dorească anticipate în care să intre cu principalele promisiuni nerealizate? Ar fi o sinucidere politică, iar Filat nu seamănă a fi kamikaze. Măcăr şi din această perspectivă, scenariile cu „mâna Moscovei“ care l-ar dirija pe Filat îmi par puţin verosimile. Mai degrabă, aceste scenarii sunt nişte scenarii. Rămâne să ghicim a cui e „mâna“ care le-a scris.

P.S. Un banc la temă:
„La o conferinţă de presă, Mihai Ghimpu a făcut noi dezvăluiri despre conflictul Filat-Plahotniuc.
Ghimpu: După şedinţa consiliului AIE ne-am dus toţi într-o pădure şi acolo Filat cu Plahotniuc s-au luat la fugărit. Ba îl fugărea Plahotniuc pe Filat, ba Filat pe Plahotniuc, ba Plahotniuc pe Filat, ba Filat pe Plahotniuc, ba Plahotniuc pe Filat, ba Filat pe Plahotniuc, ba Plahotniuc pe Filat ...
Reporter: Bine, bine, şi cu ce s-a terminat toată fugăreala asta?
Ghimpu: Ap, o venit ambasadorul american şi ne-o fugărit pe toţi!“