Cum se fabricau dosare pe timpul lui Plahotniuc: Cazul Ruslan Verbiţchi, activistul Platformei DA. Mai mulţi foşti poliţişti riscă să ajungă după gratii

Cum se fabricau dosare pe timpul lui Plahotniuc: Cazul Ruslan Verbiţchi, activistul Platformei DA. Mai mulţi foşti poliţişti riscă să ajungă după gratii

Ruslan Verbitchi, activist Platforma DA

Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) a formulat şi prezentat învinuirea în privinţa unor angajaţi ai fostei Direcţii nr. 5 a Inspectoratului Naţional de Investigaţii al MAI, într-un episod de participare la orchestrarea înscenării infracţiunii de păstrare şi transportare ilegală a muniţiilor în cazul activistului Platformei DA Ruslan Verbiţchi.

Ştiri pe aceeaşi temă

Înaintarea învinuirii a fost precedată şi de percheziţii desfăşurate cu susţinerea ofiţerilor Serviciului de Informaţii şi Securitate, care au consolidat probatoriul oamenilor legii.

Astfel, investigaţiile au relevat faptul că, în vara anului 2018, pe timpul guvernării Partidului Democrat, condus de oligarhul Vlad Plahotniuc, mai mulţi poliţişti au regizat plasarea într-un ascunziş al maşinii lui Verbiţchi, care era membru activ al Platformei DA, condusă la acea vreme de Andrei Năstase, zeci de cartuşe pentru pistolul-mitralieră „Kalaşnicov”, înainte ca acesta să traverseze hotarul spre Ucraina. 

În rezultat, Verbiţchi s-a ales cu dosar penal, iar aceasta a avut impact şi asupra arealului politic naţional, aşa cum victima infracţiunii deţinea în acea perioadă preşedinţia organizaţiei teritoriale din Chişinău al Platformei DA.
 
Procurorii PCCOCS au audiat şi o altă persoană pe dosar, căreia i-au atribuit statutul de bănuit, dar care nu a fost reţinută datorită colaborării cu oamenii legii. În context, PCCOCS invită persoanele care pot oferi informaţii să se prezinte în audienţă la procurori, pentru ca să contribuie la avansarea investigaţiilor acestui caz de rezonanţă.

Aşa cum acest dosar, cât şi cel de investigare a cazului Petic implică fapte similare şi multe persoane care au participat în ambele cauze investigate, procurorii PCCOCS au hotărât să le conexeze într-un singur dosar.
 
Potrivit TV8, Ruslan Verbiţchi a fost reţinut la 22 august 2018, în punctul de trecere Palanca-Maiaki-Udobnoe. În maşina bărbatului au fost găsite 60 de cartuşe pentru pistol-mitralieră „kalashnikov”. Acesta afirma la acea vreme că totul este o înscenare şi o capcană organizată de autorităţile de la Chişinău.
 
În ianuarie 2020, Verbiţchi a fost achitat de instanţa din Ucraina. „Ruslan Verbiţchi a fost declarat nevinovat şi achitat într-un caz, evident fabricat, de Vlad Plahotniuc şi complicii săi din ambele ţări. Adevărul a învins”, a spus liderul PPDA, Andrei Năstase într-o intervenţie live din sala de judecată, scrie Agora.md.

Recent, şase foşti şi actuali angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne au fost reţinuţi, fiind suspectaţi de fabricarea unui dosar penal privind o pretinsă infracţiune de natură sexuală, care ar fi fost săvârşită de fostul angajat MAI, Gheorghe Petic, activist al Partidului Politic Platforma Demnitate şi Adevăr, transmite IPN.

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările