Cum comentează Preşedinţia informaţia că Fundaţia soţiei lui Igor Dodon a fost sponsorizată din Rusia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedinţia a comunicat că toate sursele de finanţare, atât cele interne, cât şi cele externe ale Fundaţiei de binefacere „Din Suflet” sunt transparente, însă cei care oferă acest sprijin financiar nu doresc ca datele lor să fie făcute publice. Reacţia Preşedinţiei vine în contextul informaţiei apărute în spaţiul public că ar fi finanţată de către fiul procurorului general al Rusiei, Igor Ceaika.

„Toate sursele financiare care au fost încasate pe conturile Fundaţiei de Binefacere au fost utilizate doar pentru a ajuta cei peste 200.000 de cetăţeni ai RM prin diferite proiecte. Informaţia detaliată referitor la destinaţia unde au fost utilizate aceste surse va fi publicată săptămâna viitoare pentru a nu avea un impact asupra campaniei electorale”, se arata intr-un comunicat emis de Presedintie, citat de protv.md.

Amintim că Centrul Român pentru Jurnalism de Investigaţie a publicat o investigaţie în care afirmă că fiul procurorului general al Rusiei, Igor Ceaika, ar fi sponsorizat cu 70.000 de euro fundaţia de binefacere „Din Suflet”, care aparţine soţiei lui Igor Dodon, Galina Dodon.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite