Şi nu pentru că Dodon mai însemna ceva pentru opoziţia din Republica Moldova, sau că plecarea sa din ambele funcţii nu ar fi fost cunoscută, anticipată şi scăpată către presă după vizita sa din iarnă la Kremlin, la Dmitri Kozak, sau după ultima vizită a adjunctului şefului administraţiei Prezidenţiale a Rusiei la Chişinău din vară. Ci tocmai pentru că formula retragerii sale lasă loc unei revigorări a opoziţiei pro-ruse în viitor, în contextul menţinerii sprijinului public pentru preşedintele Maia Sandu şi a menţinerii relevante a aceluiaşi sprijin pentru guvernarea PAS.

Igor Dodon nu mai avea viitor în Republica Moldova. Înfrângerile sale dureroase la prezidenţiale şi la generale, pe banii Rusiei, dar şi postura sa ostentativ pro-rusă a încheiat cariera politică a fostului Preşedinte al Republicii Moldova. Problema majoră este înfrângerea şi lipsa de apetit a Rusiei lui Putin pentru perdanţi. Oricât de umili ar fi ei, oricât de ascultători sau de obedienţi. Iar Igor Dodon a bătut toate recordurile, find principalul purtător de mesaj al războiului informaţional rus în Republica Moldova, poziţie din care nu a abdicat nici cu ocazia conferinţei de presă de despărţire.

Dar, şi mai important este faptul că Dodon a dărâmat un mit: faptul că dacă asculţi şi serveşti Moscova, vei putea să-ţi rezolvi problemele statului tău. Cam aşa a încercat, cumva, şi Vladimir Voronin, până la celebrul Memorandum Kozak, în 2003, când l-a întors pe Putin literalmente de la scara avionului care-l aducea la Chişinău. (Un gest pe care Putin nu l-a iertat niciodată, şi pe care Kozak însuşi, azi revenit pe cai mari la Kremlin, nu e dispus să-l uite prea curând).

Voronin anunţase intrarea Republicii Moldova în Uniunea Rusia-Belarus, respingerea Europei şi trecerea românismului la minorităţi, la şi altele, pe teritoriul istoric al Basarabiei, cu promovarea Teoriei Moldovenismului mai ceva ca-n epoca sovietică. Totuşi, Putin nu i-a făcut hatârul reintegrării Republicii Moldova nici în aceste condiţii, ci i-a impus federalizarea pe model Kozak. Atâta încredere are Moscova în lacheii săi de la Chişinău.

Demitizarea avantajelor pentru Republica Moldova prin slugărnicia faţă de Rusia lui Putin

În cazul lui Dodon, demitizarea relaţiilor bune cu Moscova e şi mai abruptă. Nici măcar relaţiile comerciale, avantaje bugetare sau resurse relevante pentru populaţia Republicii Moldova nu a dat Rusia. Nimic. Degeaba se sumeţeşte Dodon şi are ambiţii de mare negociator, dincolo de avantaje personale şi afaceri dubioase, cu bani pe la Moscova şi în afacerile prietenului Igor Ceaika, nu a primit nimic. Sigur, Moscova îşi plăteşte lacheii şi lingăii, slugile de diferite niveluri, asigurându-le o viaţă liniştită. Cam ca noua postură a sa de promovare a businessului rus în Republica Moldova. Dar nu asigură şi garanţii sau avantaje pentru a putea conduce un stat tocmai pentru a nu crea ambiţii autonomiste sau de independenţă pe banii săi. Şi, din nou, din lipsa deplină de încredere în toţi cei ce joacă pe cântece de balalaikă la Chişinău.

Anunţul lui Dodon mai are câteva valenţe, care anunţă şi situaţia opoziţiei pro-ruse din Republica Moldova: Rusia nu are om la Chişinău. Başcanul Găgăuziei, Irina Vlas, are alte preocupări în sudul republicii, dar se dedulceşte prea mult, după gustul Moscovei, la finanţări europene şi româneşti. Iar Primarul capitalei, Ion Ceban, se dă prea român şi e prea apropiat, din nou, de administraţia publică locală din dreapta Prutului pentru a fi credibil.(Plus că mai umblă vorba că a depăşit recordurile în corupţia din Primăria Chişinăului, încât oricând poate fi săltat de procurori).

De aceea, Dodon ne anunţă că va exista un organism colegial cu 5 membri în conducerea PSRM. Asta înseamnă o disipare de responsabilitate, o competiţie a posibililor succesori, absenţa unui lider de fapt şi, mai ales, în perspectiva luptei anti-corupţie lansată, o frică de a nu concentra toate ouăle în acelaşi coş, care să fie distrus apoi. Deşi Moscova a preferat disiparea conducerii, multiplicarea opţiunilor deschise, dar, în acelaşi timp, şi-a trădat descumpănirea şi lipsa de proiect politic azi.

Ultimul deserviciu făcut Moscovei: asocierea lui Dodon cu preţul la gaze

Igor Dodon este istorie acum. Ba mai mult, a apărut îndepărtarea lui Stoianoglu din funcţie, un fost procuror general care nu numai că nu mai poate apăra pe nimeni, dar riscă să plătească el toate ouăle sparte, ar putea să-l aducă pe Dodon în spatele gratiilor pentru celebra mită primită pe filmare de la Plahotniuc, dar şi pentru multe alte matrapazlîcuri. Şi, să nu uităm, Stoianoglu nu este un greu, un dur, un inflexibil. Ba chiar aud că a început să ciripească doar pentru că a fost lăsat la domiciliu, în timp ce procurorii puşi pe treabă au început să-i caute dosarele şi probele „rătăcite” prin sertare sau pe acasă.

Şi are multe de povestit Stoianoglu, ştiind că, dacă va colabora cu procurorii, şi pedeapsa sa va fi în consecinţă. Mai ales că e o adevărată întrecere socialistă în a fi primul care raportează infracţiunile, pentru ca nu cumva să i-o ia altul înainte. Coleg procuror sau instituţie, vezi celebra înregistrare cu pregătirea falsului viol al lui Petic.

Problema rămâne cât de hotărâţi şi puternici în a rezista presiunilor de tot felul vor fi cei implicaţi în lupta anticorupţie, în primul rând Ministrul Justiţiei, Sergiu Litvinenco, procororii generali interimari şi procurorii de caz din cazurile celebre. Şi, mai ales, cât de mult va reuşi Republica Moldova să se alinieze UE şi să rezolve problema energetică pentru populaţie, în condiţiile unei crize de care nu e responsabilă, care este globală, apoi europeană, înainte de a-şi arăta particularităţile şi la Chişinău. Pentru că, dacă Rusia lui Putin îşi epuizează acum această carte, a dependenţei de gaz şi de preţ, există şanse mari să fi epuizat glonţul de argint şi să fi pierdut definitiv Republica Moldova.

Pentru că, ghiciţi ce, chiar dacă cetăţeanul de rând nu arde de dorul să stea în frig sau în beznă, nici nu poate plăti preţuri astronomice, vinovăţia Rusiei este directă pentru preţul gazului din această iarnă şi costurile vor fi puse pe Kozak şi şantajul său în mai mare măsură decât pe seama proastei gestiuni a lucrurilor (a se citi cedarea politică în faţa Rusiei)de către guvernul pro-european şi Maia Sandu. Şi, apropo, aici a marcat din nou Dodon, ghinionistul, cel care pe ce pune mâna înseamnă eşec şi ratare. Cine l-o fi pus să deschidă subiectul preţului la gaze?

Asta pentru că antipatia personală, slugărnicia la ruşi şi problemele sale de imagine, mai ales postura de perdant în faţa Maiei Sandu în repetate rânduri, fără drept de apel, adaugă prin asociere imaginii sale negative pe cea a Rusiei lui Putin. Iar acest fapt amplifică imaginea negativă a Rusiei, vinovată de tăierea şi scumpirea gazelor, ca şi sentimentul de nedreptate iscat deja de apariţia lui Dodon. Iar aceasta este exprimată prin respingerea presiunii Moscovei de a constrânge Republica Moldova, prin preţul la gazul natural livrat, să nu-şi urmeze opţiunea declarată de a se ralia Occidentului şi valorilor democratice.