Cristian Diaconescu: Dacă după alegerile din 11 iulie Moldova se îndepărtează de Vest, va fi o atitudine de lungă durată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
presedinte pmp cristian diaconescu foto captura

Fostul ministru de externe al României, Cristian Diaconescu, califică drept istorice alegerile parlamentare anticipate din Republica Moldova din 11 iulie. Potrivit diplomatului, miza scrutinului este foarte mare, iar rezultatele alegerilor vor reflecta orientarea politică a ţării pentru o perioadă îndelungată, transmite IPN.

Fostul ministru de externe al României spune că dacă noua guvernare nu va fi una proeuropeană, ţara se va îndepărta, în primul rând, de România.

„Miza acestui scrutin este poziţionarea spre un sistem de valori sau spre altul. Este o chestiune de opţiune şi se pare că electoratul din Republica Moldova este partajat simetric din acest punct de vedere. Este un moment istoric, dacă Republica Moldova pleacă în altă direcţie decât cea europeană şi se îndepărtează de Vest, această atitudine va fi pe o perioadă lungă de timp, ireversibilă”, a spus Cristian Diaconescu în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.

Diplomatul s-a arătat nedumerit de dizivarea forţelor proeuropene la Chişinău de cele unioniste. În acelaşi timp, România ar trebui să fie mult mai prezentă în Republica Moldova, cu investiţii mult mai mari, crede Diaconescu.

„Ideea de reîntregire este o chestiune care ţine de proeuropenism. Unire ar însemna, de fapt, rezolvarea problemei de roamming, problema ecartamentului, problema autostrăzii Unirii, e chiar atât de grav? Unirea va pleca de la popor, iar România trebuie să-i convingă pe oameni. Cea mai mare investiţie a României e Banca Transilvaniei, atât poate România din punct de vedere economic să fie prezentă aici?”, s-a întrebat Diaconescu.

Diplomatul român a mai menţionat că Unirea celor două state ar trebui să presupună o agendă comună pe care Chişinăul şi Bucureştiul s-o prezinte tuturor cancelariilor europene, atât în Vest, cât şi în Est.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite