INTERVIU Corina Cojocaru - Frâna Republicii Moldova: politicul domină juridicul

Pledează pentru includerea vectorului european şi a moţiunii de cenzură constructive în Constituţia Republicii Moldova, deci consideră imperativă instituirea unui “nou exhibiţionism instiţuţional într-o nouă Republică”, dialog cu basarabeanca Corina Cojocaru, constituţionalistă şi autoare a tezei de doctorat despre arhitectura parlamentară în Europa post-comunistă, inclusiv în Moldova.

Constitutionalista Corina Cojocaru

Ludmila BULGAR: De o oportunitate indiscutabilă, teza ta dezghioacă inima mecanismului constituţional în câteva state central-europene şi în Moldova. De ce ai ales aceste şase ţări, inclusiv Republica Moldova, drept studii de caz în domeniul dreptului constituţional?

Există numeroase lucrări şi studii în dreptul constituţional comparat privind spaţiul Europei Occidentale, mai ales în limba franceză, spaţiul Europei post-comuniste care inglobeaza intregul areal însă este mai puţin studiat. Cercetări şi analize detaliate asupra sistemului politic şi a modului de guvernare din Republica Moldova, precum şi analogiile cu alte sisteme, lipsesc din literatura de specialitate ori subiectul este tratat intr-un mod superficial.

Un alt motiv pentru care am ales acest spaţiu, si anume cele 17 state din Europa Centrală şi de Est, este procesul de tranziţie de la comunism la democraţie şi de la structuri naţionale la cele europene. Acest fenomen l-am definit în teza mea ca pe o dublă tranziţie©[1], pentru că aceste două procese tranzitorii au influenţat şi determinat schimbările majore, atât la nivel de sistem, cât şi la nivel de percepţie în statele Europei post-comuniste. In plus, toate aceste state sunt regimuri parlamentare, dar cu moduri de guvernare diferite, determinate în baza unui mecanism constituţional ce diferă de la caz la caz si care mi-a permis să dezghioc, într-adevăr, problemele cu care se confruntă tările respective, inclusiv Republica Moldova.

Ludmila BULGAR: Cum diagnostichezi tu starea actuala a democraţiei în Moldova? Avem suficienta experienţă politică pentru un regim parlamentar?

Aşa cum am menţionat anterior, orice sistem parlamentar are nevoie de stabilitate politică, iar această stabilitate este determinată de sistemul de partide şi de cel electoral. Republica Moldova este caracterizată printr-un multipartism moderat, doar că acest tip de sistem de partide nu asigură o majoritate parlamentară viabilă. Din aceste considerente, ar fi cazul să ne uităm la modelele utilizate în alte state ale Europei post-comuniste, căci nu ne putem asemăna cu ţările Europei Occidentale, unde elita politica învaţă din eşecurile istoriei şi a tradiţiei parlamentare care datează de secole.

Noi nu mai avem timp de pierdut şi nu ar mai trebui să încercăm un model electoral sau altul că să ne dăm seamă doar peste câţiva ani care model ar fi viabil şi eficient. Să nu uităm, totuşi, că funcţionalitatea oricărui sistem parlamentar este determinată de eficienţa combinării a două sub-sisteme: în primul rând, sistemul constituţional, stabilit de normele juridice, şi în al doilea rând sistemul de partide şi cel electoral, care defineşte propriu-zis parlamentarismul. Moldova a pierdut din viteză în procesul său de tranziţie spre democraţie, în timp ce ţări precum Letonia,Estonia, Lituania, care s-au aflat în aceeaşi subcategorie de regim post-comunist ca şi Republica Moldova în perioada anilor 1990-1991, se găsesc acum într-un proces de consolidare democratică, fiind din 2004 membre ale Uniunii Europene. Noi, din păcate, suntem abia în proces de tranziţie spre democraţie.

Republica Moldova are nevoie de un alt sistem electoral şi de un nou sistem de atribuire a mandatelor în Parlament, altfel ţara riscă ca după următoarele alegeri legislative din iarna anului 2014-2015 să ajunga din nou în aceeaşi situaţie şi criză politică pe care a cunoscut-o aproape 3 ani, depăşind chiar şi recordul înregistrat de criza guvernamentală din Belgia.

Ludmila BULGAR: Comisia de la Veneţia consideră că schimbările în legislaţia electorală ar trebui să fie un proces de lungă durată, prin consultarea tuturor partidelor, inclusiv a celor extra-parlamentare, a societăţii civile şi a altor parteneri, pentru a asigura consensualitatea legislaţiei privind finanţarea partidelor, a Codului electoral etc. În ce măsură acest lucru este fezabil în Moldova şi care este nivelul de maturitate al societăţii civile?

Din păcate, suntem încă departe de a vorbi de un anumit nivel de maturitate al societăţii civile, deşi semnale pozitive există. Sunt unele ONG-uri care îşi fac simţită prezenţa, la fel şi presa care se arată interesată de schimbările din Codul electoral al Republicii Moldova, doar că atunci când aceste consultări cu societatea civilă ar trebui sa fie instituţionalizate şi materializate la justa valoare, uneori dăm dovadă de autism politic. Totuşi, la acest capitol, remarcabil este faptul că actualul proiect de lege privind modificarea Codului Electoral în privinţa finanţării partidelor politice de la bugetul de stat, avizat în primăvara acestui an de Comisia de la Veneţia şi de Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept, împreună cu Biroul OSCE pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului (BIDDO), şi aprobat ulterior, în iunie 2013, de către Guvern, a fost elaborat şi consultat cu reprezentanţi ai diverselor instituţii publice şi non-guvernamentale.

Nu ştiu în ce măsură acest proiect de lege a fost consultat şi cu partidele extra-parlamentare, deşi cel puţin discuţii cred că au avut loc, consensul fiind, ca de obicei, greu de găsit, atunci când arta negocierii în Republica Moldova poarta amprentele false ale unui  mimetism occidental şifonat. Cert este faptul că o asemenea modificare în Codul electoral necesită amendarea mai multor acte legislative precum Legea privind partidele politice, Codul contravenţional, Codul penal şi cel de procedură penală, Codul fiscal şi Legea Curţii de Conturi. Mă intreb oare dacă această amendare nu trebuia să includa şi alte aspecte care ar fi trebuit schimbate în legislaţia electorală, precum sistemul de atribuire a mandatelor în Parlament, pragul electoral, introducerea în general a unui nou sistem electoral…

Câteva lămuriri: In tările Europei Centrale şi de Est domină sistemul electoral proporţional pur şi sistemul electoral mixt, care combină votul majorităţii cu reprezentarea proporţională. Dintre cele 17 state din Europa Centrală şi de Est, 10 au ales sistemul electoral pur proporţional şi alte 6 state au optat pentru sistemul mixt. Numai o singură ţară s-a simţit obligată să apeleze la sistemul majoritar şi anume Letonia, care are un regim parlamentar cu un mod de guvernare de cabinet, ca şi Republica Moldova.

In studiul meu doctoral, am constatat că în cele mai multe ţări din Europa Centrală şi de Est, se aplică metoda de distribuire a mandatelor prin divizare sau metoda d’Hondt (dupa numele juristului belgian D’Hondt), care favorizează cele mai puternice partide. Acest sistem este întâlnit în Albania, Croaţia, Estonia, Macedonia, Republica Cehă, România, Slovenia. Dar, în unele ţări se aplică şi alte metode, de exemplu, în Letonia găsim metoda Sainte–Lague (de altfel, ca şi în Suedia), iar in Polonia, după noua Lege electorală din 12 aprilie 2001, se aplică metoda
Sainte-Lague, modificată; Lituania şi Slovacia utilizează metoda coeficientului rectificat Hagenbach-Bischoff, favorabil partidelor mici şi mijlocii, iar Bosnia-Herţegovina şi Ungaria folosesc metoda coeficientul simplu şi a celui mai mare rest. Acest sistem ar putea fi preluat de Republica Moldova, deoarece coeficientul celui mai mare rest reprezintă o formula matematică de calculare şi atribuire a mandatelor în Parlament, care tratează egal partidele mari şi cele mici, deoarece distribuirea iniţială de mandate este proportională, iar ceea ce rămâne este impărţit între partidele mari şi mici, ambele având şanse egale.

Depolitizarea Curţii Constituţionale şi a justiţiei

Ludmila BULGAR:: “Infantilismul politic şi lipsa de maturitate legislativă” sunt desemnaţi în lucrarea ta ca factori care pot motiva tranziţia spre un alt mod de guvernare. care în Moldova este “de cabinet”, conceptul îţi aparţine. Cât poate dura această lipsă de maturitate şi care sunt cheile fortificării modului actual de guvernare?

Într-adevar, infantilismul politic şi lipsa de maturitate legislativă sunt de cele mai multe ori cauzele unor regimuri parlamentare imperfecte, care determină tranziţia spre alte modele de guvernare, sau chiar spre un alt tip de regim. La etapa actuală, Republica Moldova are un regim parlamentar cu un mod de guvernare « de cabinet », ca urmare a revizuirii constituţionale din iulie 2000. Astfel, şeful statului este ales de Parlament, în faţa căruia este responsabil prim-ministrul şi membrii cabinetului său, iar în cazul imposibilităţii formării Guvernului sau al blocării procedurii de alegere timp de 3 luni, şeful statului, dupa consultarea fracţiunilor parlamentare, are dreptul să dizolve Parlamentul, mecanism care în dreptul constituţional este numit “frâne şi contrabalanţă”. Regretabil este faptul că acest drept privind dizolvarea Parlamentului nu este oferit electoratului în mod direct, aşa cum este în Letonia şi Albania, ţări post-comuniste ca şi Republica Moldova, care au acelaşi mod de guvernare „de cabinet”, la fel ca şi Estonia, Ungaria şi Cehia (până în ianuarie 2013).

Printre altele, aş vrea să mentionez că după ce am studiat toate cele 17 Constituţii ale statelor din Europa Centrală şi de Est, Constituţia Albaniei revizuita in 2008 mi s-a părut foarte bine structurată, reflectând în mod detaliat regulile şi principiile politice fundamentale ale statului, consemnând într-un stil clar modul de organizare şi distribuire a puterilor în Stat. La fel şi Constituţia Letoniei, chiar dacă este considerată una dintre cele mai vechi din arealul ţărilor post-comuniste, datând din 1922, cu unele amendamente majore pe parcurs totuşi. Acest text/model constituţional ar fi demn de preluat în cazul Republicii Moldova, dacă ne dorim în continuare să păstram acelaşi regim politic pralamentar cu acelaşi mod de guvernare de cabinet. Dacă, însă, după un eventual referendum, pe care mi se pare logic şi totalmente legitim ca elita politică de la Chişinău să-l iniţieze (în septembrie vom avea doi ani de la referendumul precedent), electoratul s-ar expune în favoarea unui mod de guvernare “corelativ prezidenţial” (şeful statului ales prin vot direct şi executiv bicefal), atunci ar trebui sa preluam unele aspecte şi prevederi constituţionale din modelul Poloniei, Slovaciei, Sloveniei, Croaţiei, Cehiei (dupa reformă constituţională din noiembrie 2012). Printre altele, Cehia din ianuarie 1993 până in ianuarie 2013 a avut acelasi regim politic şi mod de guvernare ca şi Republica Moldova. Dupa două decenii de regim parlamentar cu un mod de guvernare de cabinet, cehii au mers la urne în ianuarie 2013, pentru prima dată in istoria acestui stat, pentru a alege Şeful statului prin vot direct.

Cred ca această amendare constituţională ar putea interveni şi în cazul Republicii Moldova, în contextul în care electoratul se arată tot mai nemulţumit de maturitatea legislativă a Parlamentului şi de infantilismul politic al unui sistem care se doreşte a fi democratic. Dacă Preşedintele ţării va fi ales prin vot direct, fiindu-i sporite anumite prerogative constituţionale, atunci Republica Moldova va trebui să menţină în continuare regimul parlamentar, schimbându-şi doar modul de guvernare spre unul „corelatif prezidenţial”. Important este să întelegem că nu ar fi prodigios pentru noi un regim de tip prezidenţial.

Juriul de la sustinerea tezei la Sorbona Paris I, cu prezenta deputatei si romanistei Ana Guţu, prezidat de constitutionalistul francez Dl.Jean Gicquel, ceilalti membri fiind Dl.Jean Claude Colliard, Dna. Julie Benetti, Dl.Philippe Claret.

Elementul de baza al unui regim parlamentar cu un mod de guvernare “de cabinet” este  o majoritate parlamentară viabilă. Nucleul central al unui astfel de sistem parlamentar este format de catre liderii principalelor formaţiuni politice din stat, care “dictează” regula majoritaţii parlamentare. Din păcate, în statele Europei Occidentale, care au acelaşi tip de regim politic şi acelaşi mod de guvernare „de cabinet”, precum Italia, Grecia, Germania şi Marea Britanie (cu mici abateri), rolul şi importanţa majorităţii parlamentare sunt percepute total diferit de situaţia Republicii Moldova. Suntem departe de a ne compara cu sistemul bipartizan imperfect al Germaniei sau cu democraţia parlamentară a Marii Britanii, dar, totuşi, dacă elita politica din 2000 s-a fi decis să adopte un regim parlamentar, atunci ar fi fost cazul să se preia principalele elemente ale unui sistem viabil din ţări unde acest regim funcţioneaza eficient, ca să nu folosim superalative întrucât nici un regim nu este ideal.

Ar trebui sa fim sinceri aici şi să recunoaştem câ gâlceava din Parlamentul Republicii Moldova, indiferent de legislatură, precum şi necontenita zarva între liderii principalelor formaţiuni nu sunt dovadă a unei adevărate maturităţi politice, chiar daca au trecut 22 de ani de la obţinerea independenţei. Orice expert de drept constituţional are capacitatea de a recunoaşte carenţele care există în legislaţia actuală, cu precădere lacunele constituţionale determinate de inexistenţa unei « coloane vertebrale » atunci când a fost redactat textul si ulterior votată Constituţia ţării, la 29 iulie 1994. Regretabil este faptul că nu s-a ţinut cont de tipul de regim politic şi de modul de guvernare pe care Republica Moldova urma să-l experimenteze. Prevederile constituţionale atunci au fost scrise aleatoriu, fără respectarea principiilor constituţionale. Aceeaşi eroare a fost comisă de experţii în drept constituţional la redactarea textului controversatei Legi de revizuire a Constituţiei nr. 1115-XIV, adoptată într-o mare grabă la 05.07.2000 de către legislatura a XIV, care a dinamitat scena politica a tării pentru mai mult de un deceniu. Legea nr. 1115-XIV fost o reactie adversa la rezultatul referendumului republican consultativ din 23.05.1999, organizat la iniţiativa Preşedintelui tării de atunci, în vederea sporirii prerogativelor prezidenţiale.

Experţii din acea perioadă şi judecătorii Curţii Constituţionale, precum şi aleşii poporului, nu şi-au pus întrebarea ce fel de regim politic şi mod de guvernare vom avea, înainte de a aduce nişte amendamente substanţiale la capitolele IV, V, VI şi VII din Legea Fundamentala a ţării, ceea ce era cazul să o faca – să determine ce anume îşi doreşte poporul: un executiv mono sau bicefal, un şef de stat simbolic sau un Prim-ministru puternic, ori un Parlament cu prerogative extinse ?

Autorităţile şi instituţiile ce înglobează puterea judecatorească trebuia din start să fie depolitizate, iar Curtea Constituţionala trebuia să joace rolul de arbitru superior şi garant al Constituţiei, nu să plaseze mingea în terenul deputaţilor, aşa cum, din păcate, se întâmplă şi astăzi.

Atunci când vorbim de « maturitate legislativă », ar trebui să ţinem cont şi de experienţa pe care o are ţara în organizarea referendumurilor. Moldova a cunoscut un referendum republican consultativ în mai 1999, de care legiuitorii nu au ţinut cont [conform legislaţiei de atunci, prezenţa redusă la vot (mai puţin de 3/5 din electorat) a diminuat din importanţa acestui exerciţiu democratic, chiar dacă acesta din urmă a fost validat de Curtea Constituţională], iar al doilea referendum organizat în septembrie 2011 a fost invalidat de către Curtea Constitutionala din cauza prezenţei reduse la vot (mai puţin de 33% din electorat).  In acest context, ar trebui sa ne întrebăm cum e posibil ca într-un stat cu regim parlamentar şi un mod de guvernare « de cabinet » să avem doar două referendumuri organizate, dintre care unul invalidat?  Bineînţeles că nu ne putem compara cu Elveţia la acest capitol, care deşi, la fel, are un regim parlamentar, modul său de guvernare d’assemblée, fiind unic în întreaga Europă şi presupune, prin definiţie, că referendumul să fie unul din factorii de bază în procesul decizional legislativ, fie federal sau regional (cantoane).

Ludmila BULGAR:Ce e de făcut în acest caz?

Dacă elita politică de la Chişinău nu va recurge la instituirea unei noi Republici, după modelul francez, cu o nouă Constituţie adoptată prin referendum popular, consecinţele greşelilor anterioare se vor adânci la următoarele alegeri parlamentare. Avem nevoie de un nou “exhibitionism institutional”©[2] într-o nouă Constituţie. Am trecut deja de crizele latente, acesta fiind un moment propice pentru instituirea unui grup de experţi în materie constituţionala. Era periculos dacă schimbam Constituţia în timpul crizei, căci „actorii şi regulile jocului nu se schimbă pe parcurs”.

Vectorul european în Constituţie

Ludmila BULGAR: Care sunt principalele consolidări necesare Constituţiei Republicii Moldova pentru a-i intări imaginea de lege fundamentală si pentru a o face mai operaţonală? Ce idei are cercetarea ta pentru aceasta imbunătăţire?

Teza mea de doctorat este axată mai mult pe conţinutul capitolelor IV, V, VI şi VII din Constituţie, deşi fac unele trimiteri şi propuneri şi la alte capitole ale Constituţiei. Actuala Lege fundamentală trebuie modificată în totalitate, începând cu articolul 1 şi finalizând cu articolul 143. Nu ne mai putem permite sa comitem aceleaşi erori ca şi în trecut când au fost revizuite doar unele articole sau chiar unele alineate, fără a se ţină cont de « coloana vertebrală » a întregului text redacţional.

Voi incerca succint să enumar doar unele modificări sau propuneri importante necesare a fi puse în discuţie pentru o eventuală revizuire constituţională în Republica Moldova sau chiar adoptarea unei noi Constituţii prin instituirea unei noi Republici:

• In alineatul 2 al articolului 1 este necesară introducerea următoarei prevederi : « Forma de guvernământ a statului  este republica parlamentară », indiferent de modul de guvernare pe care am putea să-l preluam în viitor, fie o guvernare « corelativ prezidenţială », fie « de cabinet », cum este actualmente, fie « convenţionala » sau «d’assemblée », cert este faptul că forma de guverământ este republica parlamentară. Inainte de a purcede la redactarea noului text constituţional ar trebui să fie clar delimitate noţiunile de “regim politic”, “formă de guvernământ”, “mod de guvernare” şi “sistem politic”.
• După articolul 8 « Respectarea dreptului internaţional şi a tratatelor internaţionale » ar trebui inclus un nou articol privind vectorul european al Republicii Moldova. Conform articolul 142 « Limitele revizuirii » Constituţiei, unele dispoziţii « privind caracterul suveran, independent şi unitar al statului, precum şi cele referitoare la neutralitatea permanentă a statului, pot fi revizuite numai cu aprobarea lor prin referendum, cu votul majorităţii cetăţenilor înscrişi în listele electorale, aici aş mai adăuga că şi “forma de guvernământ” a ţării poate fi revizuită numai prin referendum popular, dupa modelul Letoniei.
• Articolul 61, « Alegerea Parlamentului », necesită completare şi redactare într-o formă nouă care să conţină prevederi clare privind modul de organizare a alegerilor, inclusiv data concreta de organizare a alegerilor anticipate, astfel încât să putem evita pe viitor ping-pongul constituţional între Parlament şi Curtea Constitutională, care a devenit aproape patologic, Curtea Constituţională evitând, de cele mai multe ori, asumarea responsabilităţilor. De exemplu, alineatul 3 ar putea fi redactat sub următoarea formulă : « Data alegerilor parlamentare trebuie să fie stabilită cu cel puţin 3 luni înaintea expirării mandatului. In cazul alegerilor anticipate, acestea din urmă vor fi organizate în ultima duminică a lunii în care alegerile urmează să aibă loc, sau cel târziu peste 60 de zile de la dizolvarea Parlamentului ».
• Un alt articol destul de controversat este « Alegerea Preşedintelui », faimosul articol 78 din Constituţie. In funcţie de natura juridică a acestui articol putem recurge ulterior la alte modificări esenţiale în atribuţiile şi responsabilităţile şefului statului. Dacă ne dorim în continuare acelaşi mod de guvernare « de cabinet », atunci Republica Moldova ar putea să preia elemente din modelul Albaniei (articolul 87 din Constituţie – organizarea a 5 runde de scrutine prezidenţiale) sau din modelul Estoniei (articolul 97 din Constituţie, unde şeful statului dacă nu este ales după două runde consecutive de către Parlament, atunci se instituie un organ electiv special format din deputaţi şi câte 2 reprezentanţi ai tuturor unităţilor administrativ-teritoriale, fie la nivel de raion/judeţ sau regiune), dacă ne dorim un model de guvernare « corelativ prezidenţial » (a nu se confunda cu o republică prezidenţială care, de fapt, presupune un anumit tip de autoritarism), atunci Şeful statului va trebui să fie ales de către popor, fiindu-i sporite prerogativele constituţionale într-o manieră care să ne permită sa rămânem totuşi un regim parlamentar şi nu unul prezidenţial, un exemplul elocvent fiind recenta revizuire constitutionala a Cehiei.
• Consider necesară modificarea condiţiilor pe care trebuie să le întrunească un potenţial candidat la functia de Preşedinte, cred că reintroducerea vârstei minime de 35 de ani ar fi o normă juridică acceptată de majoritatea formaţiunilor parlamentare, deoarece această normă a existat în Legea cu privire la procedura de alegere a Preşedintelui Republicii Moldova din 1996, abrogată în 2000 din cauza intrării în vigoare a noi Legi nr.1234 din 22.09.2000. De exemplu, în Franţa, potenţialul candidat la funcţia de şef al statului trebuie să aiba vârsta minimă de 18 ani, iar în SUA – 35 de ani.
• O altă modificare esenţială pentru care pledez ar fi acordarea dreptului de iniţiativă de revizuire constituţională şefului statului şi nu Guvernului, deoarece Constituţia nu are nimic comun cu programele de guvernare, iar Preşedintele Republicii, conform Legii fundamentale, este garantul Constituţiei, al suveranităţii, al independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a statului. In unele tări precum Bulgaria, Croatia, Estonia, Romania, Macedonia si chiar Franta, printre subiecţii cu dreptul de a initia revizuirea Constitutiei, in locul Guvernului, este stipulat şeful statului.

Aşa cum am precizat mai sus, redactarea noului text constituţional va trebui realizată în baza principiului « pâlniei », sau cum zic francezii «principe d’entonnoir », plecând de la un cadru general (definirea tipului de regim politic, mod de guvernare şi forma de guvernământ) la un cadru restrâns, privind prerogativele fiecărei puteri în stat şi trecerea de la trei piloni instituţionali la patru : Parlament-Guvern-Preşedinţie-Curtea Constituţională. Acest cerc instituţional trebuie să înglobeze un adevărat mecanism de « frâne şi contrabalanţe », astfel încât abuzul de putere din partea unei instituţii de stat să fie echilibrat sau contracarat de către cealaltă instituţie, cu un veritabil control parlamentar, instituţionalizat după modelul şi tradiţia americană.

Doar atunci când vom avea un rol sporit al Comisiei parlamentare de specialitate, unde fiecare membru al Guvernului sau al diverselor autorităţi ale administraţiei publice centrale este obligat să vină în faţa Comisiei de profil pentru audieri, şi atunci când decizia acestei Comisii nu va fi dictată politic, doar atunci vom vedea o adevarată maturitate legislativă şi va fi sporită încrederea cetăţenilor fata de aleşii poporului, iar sistemul parlamentar va funcţiona mult mai eficient, devenind unul prolific.

Ceea ce este important de mentionat este faptul că, atât timp cât politicul va domina juridicul, iar Curtea Constituţională va mima rolul său de garant al Constituţiei, Moldova nu va realiza mari progrese, focarul problemei rămânând justiţia.

Ludmila BULGAR: Presa a criticat recent idea deputatei PL Reformator Ana Gutu, care care solicită echivalarea sintagmei “limba moldovenească” cu cea de “limbă română”, într-un demers înaintat Curţii Constituţionale. Ce soluţii ai tu în panoplia ta teoretică pentru art.13 din Constituţie privind limba de stat?

Articolul 13 „Limba de stat şi funcţionarea celorlate limbi” este unul dintre cele mai controversate articole din Constituţia RM. Corect ar fi fost să fie „Limba oficiala a statului” si nu „limba de stat”. Acest articol ar putea constitui obiectul unui referendum popular, respectând clar voinţa poporului. In cazul în care nu am putea găsi un compromis nici în materializarea acestei idei, am putea examina excluderea, pur si simplu, a articolului 13 din viitoarea Constitutie. Ştim cu toţii că există numeroase Constituţii ale altor ţări unde nu este stipulată expresia limba oficială a ţării. Un exemplu elocvent în acest sens poate fi Constituţia Statelor Unite ale Americii.

Ştiu că vor exista voci care vor susţine ca nu putem renunţa la unele prevederi ale acestui articol, deoarece această normă juridică are menirea de a contribui la garantarea suveranitatii statului nostru şi a respectului faţă de naţiune. Dar dacă nu putem găsi un compromis, de ce nu am exclude primul alineat al acestui articol, iar limba oficială a statului precum şi modul de funcţionare a celorlalte limbi pe teritoriul Republicii Moldova să se regăsească într-o lege organică.

Responsabilizarea opoziţiei

Ludmila BULGAR: Cum poate fi definită corect criza politică din Moldova după evenimentele de la 7-9 aprilie 2009: criza politică, contituţională, guvernamentală sau toate deopotrivă?

Iniţial, în prima fază, a fost o criză pur politică, creată în urma unei « Revoluţii Twitter », apoi a devenit constituţională pentru o lungă perioadă de timp, până la 16 martie 2012, când Nicolae Timofti a fost ales în funcţia de Preşedinte al ţării. Poate fi catalogată concomitent drept criză politică şi constituţională.

Republica Moldova a avut « marele privilegiu » de a cunoaşte recent şi o criza guvernamentală moderată dupa moţiunea de cenzură contra Guvernului AIE-2. Comentatorii politici, analiştii, sociologii ştiu că unele crize se instaurează în mod intenţionat pentru a crea instabilitate politică, iar atunci când avem un astfel de « haos » şi o guvernare de coaliţie interimară, este cel mai propice moment de a crea avantaje economice colective sau personale, combinaţii neprincipiale şi diverse compromisuri. Aceasta este politica…. dar, din păcate, suntem departe de a practica « arta politicului », termenul « criză » în limba chineză fiind compus din două ideograme, prima, în traducere, înseaşnă « pericol », iar a doua – « ocazie favorabilă ».

Ludmila BULGAR: Ce se poate face pentru a evita astfel de crize pe viitor?

Revizuirea constituţionala sau redactarea unui nou text constituţional este imperativă. Important ar fi de modificat şi procedura de adoptare a Constituţiei, prin introducerea ratificării acesteia doar printr-un referendum popular, ca în Japonia, sau chiar adoptarea ei prin desfaşurarea unui referendum naţional, ca in Italia sau Elveţia. Prin adoptarea unei noi Legi Fundamentale cred ca am putea evita pe viitor crizele constituţionale; eu aş propune introducerea moţiunii de cenzură constructive, după modelul Germaniei şi al Ungariei.

Este foarte important ca atunci când un grup parlamentar sau o fracţiune parlamentară propune iniţierea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului sau a unui membru al Guvernului, tot ei să vină cu propunerea desemnării candidaturii pentru un nou Prim-ministru sau, respectiv, ministru. Ţara nu poate aştepta la infinit desemnarea noului prim-ministru de catre şeful statului şi abia după aceasta reluarea negocierilor timp de 15 zile pentru formarea noului Guvern.

Am putea prevedea în Constituţie ca procedura de vot şi formarea Guvernului să nu depăşească 72 de ore din momentul adoptării moţiunii de cenzură. Dacă majoritatea parlamentară şi-a retras încrederea acordată Guvernului, atunci tot ea să fie responsabilă de investirea în urmatoarele 72 de ore a unui nou Guvern. Negocierile ar trebui să fie iniţiate şi premeditate inaintea adoptării moţiunii de cenzură, iar în momentul în care dai jos Guvernul tot în aceeaşi zi trebuie să vii cu o altă alternativă. Astfel, opoziţia va fi obligată să devină mult mai responsabilă şi mai constructivă în procesul de eficientizare a actului de guvernare.

Recunosc că aş fi tentată să particip la dezbaterile şi propunerile unui eventual grup de experţi din Republica Moldova privind Constiuţia, Corina Cojocaru

Ludmila BULGAR: Faci parte dintr-o generaţie nouă,  cu intreg parcursul academic în Occident: eşti primul funcţionar şi diplomat moldovean cu titlu de doctor în Drept obţinut la Sorbona cu menţiunea « Très Honorable » şi cu propunerea de a publica teza. Ce perspective ai tu la MAEIE şi  care poate fi aportul tău în domeniul constituţional din Republica Moldova?

Intr-adevar fac parte dintr-o generaţie cu intreg parcursul academic în Occident, care totuşi a revenit acasa dupa finalizarea studiilor )):… Nu ştiu exact în ce măsura se ţine cont de diplomele obţinute peste hotare în procesul de avansare a funcţionarilor publici din Republica Moldova, chiar dacă legislaţia o stipulează, criteriile de avansare variază de la caz la caz, precum şi în funcţie de profilul instituţiei. Este rar când o femeie ajunge într-o funcţie înaltă, dar nu este imposibil…Conteaza mult experienţa, vocaţia profesională, motivaţia şi oportunitatea de moment – omul potrivit la locul potrivit.

In ceea ce priveşte lucrările academice, cărţile publicate şi ideile pe care le-am impărtăşit de-a lungul anilor în diverse instituţii universitare de peste hotare, aceasta reprezintă o bună investiţie intelectuală pentru background-ul meu personal şi cred că mă vor ajuta enorm în viitor.

Astăzi însă recunosc că aş fi tentată să particip la dezbaterile şi propunerile unui eventual grup de experţi din Republica Moldova, care poate fi creat pentru redactarea unui nou text constituţional sau pentru revizuirea actualei Constituţii. La ora actuală sunt încadrată într-un proiect al « Community of Democraties » privind revizuirea Constituţiei în Tunisia. De aceea, dacă s-ar ivi această oportunitate, as fi onorată să particip şi în cazul Republicii Moldova.

____________________________________________

Compozitia juriul : Dl. Jean GICQUEL, Presedinte al juriului, Profesor emerit Université  Panthéon – Sorbonne (Paris I), Dl. Profesor Jean – Claude COLLIARD, fostul presedinte al Université Panthéon – Sorbonne (Paris I), Dna. Julie BENETTI, Professeur de l’Université de Reims Champagne-Ardenne, Dna. Ana GUŢU, Profesor, Prim vice-presedinte a Universitatii Libere din Moldova, deputat in Parlamentul RM, Dl. Philippe CLARET, Maître de conférences, Université Montesquieu – Bordeaux IV.

Corina Cojocaru, din CV: Doctor in Drept, cercetătoare post-doctorală (din septembrie 2013) la Institutul European al Universităţii din Geneva. Subiectul: şansele Moldovei de a deveni o mică Elveţie a Europei de Est. Sub titlul “Regimurile parlamentare şi mecanismul constituţional în Europa Centrală şi de Est“, teza de doctorat a cercetatoarei tratează inclusiv cazul Republicii Moldova, pe lângă alte state precum Ungaria, Republica Cehă, Estonia, Letonia şi Albania.[ ”Les régimes parlementaires et le mécanisme constitutionnel en Europe Centrale et Orientale”]

___________________________________________

[1] COJOCARU, Corina, Les régimes parlementaires et le mécanisme constitutionnel en Europe Centrale et Orientale, thèse de doctorat Sorbonne Paris I, 2013 (en attente de publication), sous la direction de M.Jean-Claude Colliard.

[2] COJOCARU, Corina, concept original  – teză de doctorat 2013.

Sursa: CartierEuropean.com, site de inteligenta colectiva pentru europenizarea Rep.Moldova