Copil de 12 ani, suspectat că a omorât un bărbat la Nisporeni

Copil de 12 ani, suspectat că a omorât un bărbat la Nisporeni

FOTO simbol

Un minor de 12 ani, locuitor al raionului Nisporeni, este suspectat că a omorât un bărbat de aproape 60 de ani. Suspectul şi victima se aflau în relaţii ostile, ceea ce l-ar fi determinat pe minor să săvârşească crima.

Ofiţerul de presă al Inspectoratului de Poliţie Nisporeni, Cristina Vicol, a declarat pentru IPN că pe 6 mai, aproape de miezul nopţii, un bărbat a găsit cadavrul în stradă şi a apelat Inspectoratul de Poliţie Nisporeni. La faţa locului, grupa operativă a stabilit că victima a fost bătută, având semne de lovituri în special în regiunea capului.

Pe cazul dat a fost iniţiată o cauză penală pentru omor intenţionat. Pentru că suspectul are sub 14 ani, acesta nu poartă răspundere penală.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: