Consilierii municipali din „Partidul Nostru” acuză Primăria că achită transportarea poliţiştilor la proteste

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO arhivă
FOTO arhivă

Consilierii „Partidului Nostru” din Consiliul municipal Chişinău susţin că MAI, cu încălcarea legislaţiei în vigoare, a profitat de fondul de rezervă al Primăriei Chişinău pentru transportarea colaboratorilor poliţiei la un protest de opoziţie din 17 septembrie. Aleşii locali PN consideră că există toate motivele să creadă că este vorba despre utilizarea sistematică a schemei ilegale de utilizare a fondurilor municipale, transmite IPN.

Consilierul municipal Ilian Caşu a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că pe 17 septembrie parcul de autobuze a alocat, din fonduri municipale, 11 autobuze pentru transportarea poliţiştilor la protest. Alesul local a remarcat, referindu-se la decretul guvernamental care reglementează relaţia dintre diferitele niveluri de guvernare, că asemenea servicii ar trebui să fie achitate de către client, nu de furnizor. 

„Conducerea MAI trebuia să achite pentru aceste servicii din fondurile proprii. Ni s-a spus că şi la alte proteste Ministerul Afacerilor Interne a procedat la fel. Ministerul Afacerilor Interne nu a achitat pentru autobuzele utilizate”, a declarat Ilian Caşu.

Preşedintele fracţiunii PN în CMC, Elena Panuş, a subliniat că fondul de rezervă al Chişinăului este necesar pentru a oferi ajutor, inclusiv grupurilor social vulnerabile ale populaţiei. 

„Nouă ni se adresează după ajutor un număr mare de orăşeni, în special solicitările vizează copiii. Există momente când sunt necesare zeci de mii de euro pentru a salva vieţi, dar putem aloca doar câteva mii de lei. Şi în această situaţie, primarul interimar Nistor Grozavu dă dispoziţii de a satisface necesităţile Ministerului Afacerilor Interne din contul fondului”, a declarat Panuş.

Contactată de IPN, şefa Secţiei comunicare a Ministerului Afacerilor Interne, Alina Zbancă, a declarat că, potrivit Legii cu privire la activitatea poliţiei şi statutul poliţistului, Poliţia este o instituţie publică specializată a statului, care are misiunea de a apăra drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei prin activităţi de menţinere, asigurare şi restabilire a ordinii şi securităţii publice. 

Totodată, aceeaşi lege prevede, în mod expres, că Poliţia este finanţată de la bugetul de stat şi din alte surse neinterzise de lege, iar autorităţile administraţiei publice locale pot finanţa din bugetele proprii realizarea unor acţiuni ale subdiviziunilor teritoriale ale Poliţiei legate de asigurarea ordinii şi securităţii publice în teritoriu.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite