Confruntare versus ambiguitate: cine face, până la urmă agenda la Chişinău?

E un lucru bine cunoscut cum arată geometria relaţiilor de putere: când e unul la putere, unul singur puternic, necontestat, se merge către autoritarism şi dictatură – e cazul Coreei de Nord, Iranului, Turkmenistanului sau Rusiei lui Putin;

• când sunt doi, automat se ajunge la confruntare, dacă ierarhia nu e acceptată – avem cazul clasic al Statelor Unite, între Democraţi şi Republicani, sau mai recent al Italiei, între Cinque Stele şi Lega;
• când sunt trei, doi se aliază împotriva celui de-al treilea, schimbând părţile pe rând, dacă nu se intră în blocaj de prea multă personalitate – regăsim situaţia în Israel, cu Netanyahu, Benny Gantz şi Lieberman;
• jocul în patru se rezumă la alianţele doi la doi, deci reproduce, cumva, când alianţele sunt stabile, situaţia în doi – cazul Germaniei cu CDU, SPD, Liberali şi Verzi, înainte să pară Alianze fur Deutschland, extrema Dreaptă, şi să urce Die Linke, extrema stângă;
• de la 5 în sus, pe variantă impară, geometriile devin cele mai sănătoase şi stabile la guvernare. Dar asta presupune asumarea coaliţiilor mozaic, maturitate politică şi cultură democratică.

În Republica Moldova am avut toate experienţele: joc în 1 cu Voronin şef de orchestră, până-n 2009; apoi mai mult sau mai puţin, un joc în doi, Filat versus Plahotniuc, cu câteva nuanţe la nivel politic, de culoare; apoi am migrat la joc în trei, socialişti pro-ruşi, PDM-Plahotniuc şi puterea declarat pro-europeană şi Opoziţia pro-europeană din stradă. Astăzi am revenit la varianta ambiguă cu două principii de putere, Preşedinte şi Guvern, Dodon şi Maia Sandu. (Andrei Năstase rămâne un al treilea dar capacitatea electorală îl plasează într-o postură subordonată ierarhic. Candidatura la Primăria Chişinău e un joc la risc maxim, făcut să relanseze partidul, dacă va câştiga. Dacă nu, subiectul competiţiei pe dreapta e greu de relansat iar sondajele îl scot, chiar, din spectrul partidelor ce trec pragul.)

Bătălia politică, de putere şi de imagine în doi: Dodon versus Maia Sandu

Ca în orice joc de putere în doi, mai ales doi actori aşezaţi în mezalianţă, cei doi intră în competiţie, ba chiar în conflict deschis, în mod natural. Fie îşi dispută ierarhia, până când unul recunoaşte întâietatea celuilalt, fie polarizează forţele şi competiţia în contrapune, mai ales pe fondul majorităţii de mezalianţă. Încăierarea între cei doi poate duce la o aşezare ierarhică şi recunoaştere a şefului, a Tătucului, a liderului, sau duce la ruptură şi erodarea câştigătorului. Dodon versus Maia Sandu. Parcă am mai avut bătălia asta la precedentele prezidenţiale...

Premierul Maia Sandu are o problemă tot mai evidentă. După ce a pierdut acordul politic iniţial, lăsându-i lui Dodon securitatea, apărarea şi Curtea Constituţională, adică arbitrul jocului, plus dimensiunea strategică (unele mai de voie, mai fără de voie), iar în pseudo-competiţia pentru dimensiunile neclar distribuite sau neîmpărţite, Dodon a pus piciorul în prag şi şi-a tras cu forţa justiţia, în mare parte, pe sub uşă, mai nou atentează la politica externă şi a introdus pe masă şi Transnistria, pe care doreşte să o domine – o face deja prin fostul consilier Vasili Şova.

Deci competiţia pentru agendă nu mai vizează azi aproape deloc reforma şi guvernarea, ci politica externă, legitimitatea internaţională şi Transnistria. Ba, mai nou, PSRM atentează şi la Guvern, la proprietatea sacrosantă a partenerului de coaliţie. A anunţat-o Bătrâncea, şi o anunţă şi rezultatele electorale la locale şi generale parţiale din 20 octombrie. PSRM vrea şi el la guvernare, vrea să împartă şi Executivul, pe care-l va acapara pas cu pas, în viitor.

Întinderea în spaţiul extern a lui Dodon, căruia i s-a permis sceneta excesivă şi de prost gust de la Adunarea Generală a ONU, aşa cum i s-a permis şi lui Andrei Năstase votul pro-Rusia de la Consiliul Europei – un vot simbolic echivalent cu sărutarea inelului Tătucului, recunoscându-i poziţia de şef, ameninţă postura Maiei Sandu. Şi deja nu mai poate să contemple pasivă şi să dea comunicate. Deja trebuie acţiune.

Confruntare sau recunoaşterea şefului şi construirea Regimului Dodon

Opţiunile nu sunt foarte multe: admite situaţia curentă, preeminenţa lui Dodon şi se supune, pas cu pas, doleanţelor tot mai hulpave ale acestuia, permiţându-i să acapareze pas cu pas puterea deplină, inclusiv prin intrarea în Guvern, sau alege să-şi marcheze pierderile şi să înceapă reconstrucţia opoziţiei de la capăt. În primul caz, riscul e foarte mare: demonetizarea ideii de forţă pro-europeană şi acuzaţia că ajută la edificarea Regimului autoritar Dodon, cu preluarea masivă de către Rusia a Republicii Moldova. (Asta ca încununare a formulei de a ignora realitatea, de a te ascunde după deget şi a nu vedea că discursul evitării confruntării geopolitice a fost egalitate, dar nu pentru căţei, cum spunea Grigore Alexandrescu. Adică a fost o modalitate prin care Dodon a vrut să fie singurul care să poată juca ţonţoroiul geopolitic.)

În al doilea caz, asta înseamnă asumarea confruntării, câştigarea a ceea ce mai poate fi câştigat, apărarea principiilor, şi menţinerea verticalităţii neştirbite a poziţieim cu riscul de a ajunge în alegeri anticipate şi de a reseta jocul politic în noul context. De a reajunge în opoziţie şi de a putea critica liber aberaţiile administrative şi paşii făcuţi de pro-ruşii socialişti. Cu toate instrumentele la dispoziţie pentru a bloca voluntarismele excesive ale lui Dodon.

Ce va face Andrei Năstase? Greu de spus. Va accepta jocul electoral anticipat şi eventualul risc de ieşire din Parlament(şi, eventual, din viaţa politică)? Va accepta preeminenţa PAS şi a Maiei Sandu, topindu-şi partidul în cel partener şi ierarhia în opoziţie? Sau, cum sugera Dodon, va rămâne la putere lângă socialiştii pro-ruşi, evitând, pentru moment, alegerile? Greu de spus, scenariile sunt multiple, pariurile rămâne deschise după locale, şi aici vom verifica soliditatea ACUM ca alianţă.

Oricum, chiar dacă premierul va vrea să aperee şarada făcută de consilierii ce au desenat istoria mezalianţei stânga-dreapta, ruso-proeuropeană, Igor Dodon nu va mai lăsa ACUM şi PAS, pe Maia Sandu ca premier să meargă înainte în această formulă. După locale, va genera el conflictul şi ruptura, doar să tranşeze ierarhia şi să consacre faptul că el e omul forte, să-şi desăvârşească Regimul şi să pună gheara pe întreaga Republica Moldova, oferită plocon binefăcătorului său Putin, pe tavă. Şi bătălia pentru iniţiativă, ca şi bătălia pentru cel care face agenda în Republica Moldova, e tot un joc politic clar şi fără posibilitate de a scăpa, pentru că are doar un câştigător. Cine ia iniţiativa şi joacă, are forţa să câştige măcar respectul, recunoaşterea curajului, simpatia publică, dacă nu şi votul concetăţenilor săi.